Rar mi-a fost să văd ceva de un nivel atât de scăzut al rațiunii și bunului simț ca reportajul difuzat recent de un post important de televiziune, dedicat unui conflict dintre sătenii din Ogrezeni și proprietarul lacului din apropierea comunei. Atent doar la efectele cazului și nu la semnificația sa, reporterul ne-a oferit o întreagă colecție de portrete de săteni înjosiți, batjocoriți, bătuți și insultați de către proprietar. Eternul conflict proletcultist dintre luminoasa clasă muncitoare și odiosul capitalist lipsit de scrupule era orchestrat în așa fel încât să smulgă, ca-ntr-o telenovelă, compasiunea și suspinile telespectatorilor. Pe scurt: un cetățean, și avocat pe deasupra, a închiriat pe o perioadă de timp lacul de la Ogrezeni. L-a populat cu pește și, dată fiind eterna tentație a braconajului, l-a dotat și cu paznici. N-a trecut mult și conflictele dintre paznici și țăranii 'în trecere' pe malurile lacului s-au acutizat. Conflictele verbale au degenerat în bătăi, iat bătăile i-au lăsat pe unii cu urme. Rănile dobândite în aceste lupte de clasă au fost arătate cu amănuntul pe micul ecran, însoțite de comentariile adecvate ale celor oropsiți. A apărut pentru câteva secunde și proprietarul, dar nici înfățișarea și nici ce zicea nu erau de natură a-l face simpatic publicului. În spatele acestor telenovele neoproletcultiste stă o realitate: aceea a relativității noțiunii de proprietate. Garantată, ocrotită, oricum i-o zice Constituția, proprietatea în România rămâne încă o ficțiune, mai ales când e vorba de a altuia. Pentru țăranii din Ogrezeni, obișnuiți de câteva generații să ia, fără să mai întrebe pe nimeni, din ceea ce, teoretic le aparținea și lor, șocul proprietății este unul major: cum adică, să vină unul de la București, și avocat pe deasupra, și să ne interzică nouă să mai luăm doi-trei pești din balta noastră? Cum vine asta? Iar când nedumerirea a ajuns în faza contondentă, hop și revoluția: să plece! - clamau țăranii în fața camerei de luat vederi. Nici pentru țărani și nici pentru reporteri nu mai conta faptul că odiosul băgase câteva miliarde în repopularea lacului și că nivelul de masă al braconajului risca să-i arunce investiția pe apa sâmbetei. Ba, în finalul reportajului, am aflat că autoritățile se gândeau chiar să-i anuleze contractul. De ce? Pentru că-i oprima pe săteni. Atâta timp cât nu doar în mințile celor fără prea multă carte democratică va persista ideea că furtul poate deveni legitim și că proprietatea privată reprezintă o formă de exploatare, n-o să facem mulți purici pe calea economiei de piață. |