Preşedintele Băsescu şi-a început săptămâna de lucru printr-un discurs lung şi plicticos, în faţa unor parlamentari şi a unor diplomaţi care moţăiau de zor, dar şi printr-un interviu sprinţar în care a dat de pământ cu posibilii săi concurenţi în cursa pentru preşedinţie. La TVR1, Băsescu i-a amintit „castului” Geoană  că dacă nu-l baga în coaliţia de guvernare, n-ar mai fi rămas preşedinte al PSD-ului, iar despre Tăriceanu s-a exprimat în sensul că n-a priceput nimic din ce s-a întâmplat la guvern şi că singurul lucru la care se pricepe este să ia maşini Citroen din Franţa, să le adauge un comision şi să le vândă în România, chemându-se că e dealer. Dar astea sunt deja lucruri cu care ne-am obişnuit şi ele fac deliciul politicii care se practică pe malurile Dâmboviţei. Dacă n-ar fi replicile la replicile replicilor cu siguranţă ne-am plictisi…

Altele sunt lucrurile care mi-au trezit interesul în prestaţia de luni a preşedintelui. În primul rând am constatat cât de repede ne cresc copiii, revelaţia pe care a avut-o şi preşedintele atunci când a fost chestionat în legătură cu candidatura europarlamentară a fiicei sale mai mici şi mai năbădăioase. În primul rând, cu acea seninătate totală pe care o afişează oridecâteori toarnă vreo minciună, preşedintele a declarat că nu e implicat în decizia acesteia de a candida şi că n-a discutat cu ea din cauză că nu se prea întâlnesc. „Gândiţi-vă că e o femeie în toată firea, are 29 d ani” – a spus cel care, doar cu vreun an sau doi în urmă, tuna şi fulgera împotriva celor care se luau de „copilul” său nevinovat. Această piruetă vădeşte din plin talentul oportunist al preşedintelui care a fentat şi întrebarea referitoare la acceptul său pentru candidatura fiicei. „O să discut cu ea” – a afirmat tatăl, fără a ne lumina în ce sens va discuta, ceea ce ne face să credem că nu va încerca să-şi descurajeze odrasla în ambiţiile sale politice. Ceea ce rămâne în ceaţă, este modul în care s-a produs candidatura Elenei: de capul ei sau de al altora? Singura concluzie pe care putem să o tragem este că mezina familiei este suficient de ambiţioasă pentru ca, chiar dacă tatăl ei nu va fi de acord, să găsească argumentele necesare pentru a figura pe lista candidaţilor PD-L pe un loc cât mai eligibil cu putinţă.

Ceva a depăşit, totuşi, în interviul de la ceas de seară, cadrul obişnuit al răfuielilor cu adversarii ticăloşiţi sau doar în curs de ticăloşire. Avertismentul grav legat de situaţia României în pragul adevăratei crize: doar vreo 3 milioane de oameni muncesc ca să-i ţină în spinare pe ceilalţi – inclusiv cei cam tot atâţia bugetari, al căror număr s-a dublat sub înţeleapta guvernare liberală, şi ale căror lefuri au crescut constant cu câte 20% pe an în acelaşi interval. Şi că în momentul în care cei trei milioane strâng cureaua  şi se gândesc cum să-şi salveze locurile de muncă, ceilalţi pun de greve generale şi proteste împotriva tăierii vreunuia din puzderia de sporuri aberante care le-au fost făcute cadou de un guvern cel puţin inconştient.