În cursul recentei vizite pe care președintele Iliescu a făcut-o în trei țări din Orientul Mijlociu, pentru a participa la inaugurarea Bibliotecii din Alexandria și la Sommet-ul Francofoniei de la Beirut, un punct aparte în program l-au constituit întâlnirile cu foștii absolvenți ai instituțiilor de învățământ din România și cu familiile mixte din aceste țări. Atât la Amman, cât și la Beirut, aceste întâlniri au prilejuit veritabile momente de efuziune și de emoție. Și în Iordania și în Liban, numărul familiilor mixte trece de 1500, iar acela al absolvenților merge până spre 10.000. Oameni care au petrecut în România cel puțin cinci ani, care au învățat limba țării în care și-au făcut studiile și de unde nu s-au întors doar cu o diplomă, ci și - în atâtea cazuri - cu o nevastă! Majoritatea covârșitoare a acestor mariaje n-au fost de conveniență. Ele au generat familii sănătoase, numeroase, implicate într-o viață socială bogată în prilejuri de manifestare. Cel mai bun exemplu în demonstrația ideii că relațiile reprezentanților acestei țări cu România sunt profunde și de durată ne-a oferit-o cuvântul de bun venit pe care l-a rostit, într-o română impecabilă, actualul ministru al Agriculturii din Liban, care a omagiat... socrii României, cei care au construit premisele unor familii fericite. Căsătorit cu o sălăjancă, ministrul Ali Abdullah este tatăl a nu mai puțin de șase copii, care vorbesc la fel de bine româna și araba. "Sunt soți excelenți, grijulii, atenți și iubitori" - declarat la Amman o româncă stabilită în Iordania de mai mult de zece ani. "Suntem aici o veritabilă comunitate, care se reunește periodic și oferă spectacole culturale. Ne întâlnim și la sărbătorile religioase ale fiecărora dintre noi. Aceste lucruri ne fac să resimțim mai puțin acut dorul de meleagurile natale"... Există, în țările arabe, în special, un mare, foarte mare număr de specialiști, cu funcții și poziții de răspundere, care au înțeles și au iubit țara în care și-au făcut pregătirea, despre care au o impresie mai bună decât avem noi înșine, și care ar putea constitui un eșalon hotărâtor în promovarea intereselor reciproce, în strângerea legăturilor. Din păcate, România instituțională face încă prea puțin! Cu excepția zilelelor naționale și a vizitelor la vârf, nu prea există legături cu acest important contingent al diasporei românești. Se cheltuiesc mai mulți bani și energie pentru realizarea unor programe în diaspora din țările occidentale - fărâmițate, cu poziții inferioare, social și lipsite complet de emoția relației cu țara - decât în aceste țări unde există toate condițiile pentru acțiuni conjugate, de succes, folositoare țării. |