Modul în care a decurs primul an de colaborare între preşedinte şi primul-ministru nu oferea nici un semn că lucrurile vor lua întorsătura pe care au luat-o în 21 decembrie, cu prilejul manifestărilor dedicate Revoluţiei.  Retras în turnul său de fildeş de la Cotroceni, preşedintele părea mai preocupat de reconcilierile sale - cu regele, cu Europa Liberă, cu foştii opozanţi - decât de evoluţiile lăsate în grija Palatului Victoria.  La rândul său, Palatul Victoria considera că, deţinând drepturi depline asupra administrării treburilor ţării, n-ar trebui să împartă, nici răspunderile şi nici succesele, cu altcineva.  Practic, Adrian Năstase& Comp. au considerat că separaţia puterilor în stat trebuie să devină o realitate palpabilă după compromisurile care au caracterizat precedentele guvernări.  Ideea decurgea, pe de o parte, din scorul convingător cu care au fost câştigate alegerile, iar pe de alta, din coerenţa superioară a programului şi a echipei.  După împărţirea prăzii electorale (preşedinţia impunându-şi oamenii atât în guvern, dar mai ales în structurile informative) filosofia care a pus stăpânire tot mai evident pe echipa de la Victoria, în strânsă legătură cu cea de la partid, a fost următoarea: ia să ne mai lase-n pace dl Iliescu şi să-şi vadă de treaba lui, acolo la Cotroceni şi să zică mersi că noi am dus greul alegerilor!  Asta şi părea să facă dl Iliescu: să-şi vadă de treaba lui, ignorând tot mai des puseele de autoritate venite dinspre palatul Victoria (primiri oficiale cu gardă militară - atribut exclusiv al preşedintelui, reguli noi de protocol, iniţiative de politică externă întreprinse fără consultarea celui căruia îi revin prin Constituţie etc.) şi părând a nu fi preocupat de altceva decât să-şi ducă cu bine la capăt un mandat care îi oferă o plăcută revanşă asupra a tot ceea ce a fost nevoit să suporte în precedentele.  Numai că ziua de 21 decembrie 2001 a oferit o mare surpriză celor care începuseră să creadă în "cuminţirea" sa: în locul unui discurs omagial, asistenţa a avut parte de o veritabilă filipică ce a lovit exact unde doare mai tare: în establishmentul PSD-ist, în tendinţele tot mai evidente de a acapara, odată cu puterea, şi beneficiile ei ilicite.  Atacând corupţia, dl Iliescu a făcut-o la grămadă, amestecându-i pe foşti cu actuali şi atenţionând asupra diversiunii politice care însoţeşte orice demers de curăţire a climatului politic.  Discursul prezidenţial din 21 decembrie 2001 reprezintă o cotitură în politica românească, dar şi în atitudinea preşedintelui faţă de un Executiv căruia nu mai este dispus să-i gireze integral acţiunile.  Şi erorile.  Iar faptul că gestul a fost făcut în aceeaşi zi cu o moţiune de cenzură care atingea aceleaşi teme nu poate să însemne decât că "anul de miere" a luat sfârşit şi că "mielul turbat" de la Cotroceni consideră că nu şi-a spus încă ultimele cuvinte.