Avem, noi românii, și presa românească în special, o satisfacție aproape masochistă, de a exulta la orice eșec și pe marginea oricărei perspective ce aduce a catastrofă. Încă din primul moment în care decepționata baroană a lansat ideea pedepsirii românilor pentru continuarea pe blat a exportului de copii, am simțit o undă de satisfacție fluturând pe la urechi și prelingându-se insiduos în memoria calculatoarelor de pe care urmau să iasă editorialele zilelor următoare. Oamenii din presă au un fler cert a ceea ce poate să țină pagina întâia sau jurnalul de prime - time. Nu faptele bune, nu succesele: catastrofele se vând cel mai bine, fie că sunt sau nu stropite cu sânge. O astfel de catastrofă se anunța a fi suspendarea negocierilor cu România. Că doamna baroană și dl deputat Oostlander (despre care nimeni nu auzise până la momentul respectiv, în fișa postului său nefigurând România) au ieșit la rampă cu aceste lucruri ține de mai multe rațiuni. Una este îngrijorarea pentru bagajul cu care România va veni în Uniune, bagaj din care este necesar să dispară toată recuzita ce nu se potrivește cu viitoarele spectacole. Dar, o îngrijorare cel puțin la fel de mare ține de soarta proprie a membrilor Parlamentului European, unde vor fi alegeri în această toamnă. Or, cine vrea să mai stea patru ani în confortabilul fotoliu de la Strasbourg, trebuie să-și convingă alegătorii de acasă că e bun, că știe lumea de el și că poate să facă altora zile negre. Pentru orice campanie de acest gen, România pare să fie cel mai potrivit subiect. Există, încă din 90, de la mineriadă, o propensiune spre victimizarea - justificată sau închipuită - a României. Am ajuns să jucăm rolul copilului - problemă, care chiulește, nu-și pregătește temele, fumează la WC și citește cărți interzise în ultima bancă. Un astfel de elev va trezi suspiciuni și când răspunde bine la întrebări sau când ajunge la timp la ore. Pentru orice dascăl care se vrea important, exemplul cel mai bun va fi urecherea 'oii negre' a clasei. Ciudată este, în cazul nostru, reacția 'familiei': aceasta așteaptă cu satisfacție vicioasă orice prilej de a-și pedepsi odrasla, de a o tăia de la orice porție și de a-i prevesti - dorindu-l parcă - un viitor sumbru. Cam asta pare că se întâmplă la noi. Discuția deschisă, obiectivă, lipsită de patimă asupra soluției de a transforma corigentul în premiant este regula blocată de chiotul de veselie stupidă oridecâte ori încasăm vreo scatoalcă. |