Executivele post-decembriste s-au distins printr-o caracteristică originală: aceea a unei funcții, care, deși purta numele uneia de tristă amintire, avea să cunoască, în democrație, un veritabil triumf de culise. Inițial, secretarul general al Guvernului avea rolul de a administra documentația ședințelor de guvern și de a coordona serviciile aferente acestuia. Primul secretar general, în guvernul Roman, a fost CPUN-ist, Paul Jerbas, care nu s-a remarcat în vreun fel. Nici succesorul său Constantin Olteanu, denumit ulterior ambasador prin America Latină, nu a rupt gura Târgului. Motivul îl constituia și faptul că deținătorii funcției nu erau și membri ai Guvernului, ei participând la ședințe doar la invitația premierului. Pentru prima dată această funcție avea să fie pusă în valoare sub guvernarea lui Nicolae Văcăroiu, de către Virgil Hrebenciuc. Venit de la Bacău, unde fusese prefect, Hrebenciuc a devenit artizanul campaniei electorale din 1992 câștigată de FDSN. Rapid, el a devenit omul-cheie al Guvernului, majoritatea acțiunilor implementate trecând prin mâinile sale sau fiind gestionate de el. Cu suspiciunile de vigoare, niciodată dovedite, Hrebenciuc a fost o veritabilă o vedetă a Guvernului și a partidului, remarcându-se în special prin calitățile sale de negociator al situațiilor delicate - cu sindicatele, cu opoziția, cu fracțiunile din propriul partid. După 1996, mirajul funcției a făcut ca ea să fie atribuită unui personaj important din galeria noii puteri: țărănistul Remus Opriș. Acestuia nu i-a trebuit pre mult ca să demonstreze că e depășit de complexitatea unei funcții, care, între timp, l-a propulsat și ca membru al Guvernului, la a cărui decădere a contribuit din plin. Ieșit din Guvern odată cu venirea la Palatul Victoria a adversarului său Radu Vasile, Opriș a predat cheia liberalului Radu Stroe. Revenit la putere, PDSR-ul nu a uitat vremurile de glorie ale funcției și l-a plasat aici pe cel care dovedise, pe timul Opoziției, că știe să se miște natural în cele mai diferite medii. Fost șef de cabinet al lui Dăscălescu, secretar de stat prin Ministerul Transporturilor (cânde s-a ocupat de celebrul caz al epavei ''Rostoc''), Șerban Mihăilescu a demonstrat, din plecare, că e hotărât să refacă prestigiul alterat Secretariatului General al Guvernului. Abilitatea sa, puterea de muncă, au făcut să primească noi și noi însărcinări, de structura păstorită de el alipindu-se un număr mare de agenții și Autorități al căror rol în mișcarea mecanismului guvernamental era esențial. Demiterea/demisia a lui Șerban Mihăilescu va pune sub semnul întrebării nu doar eficiența structurii administrate de el, dar mai ales limitele sale legale și nu este exclus ca ea să fie esențial modificată, în sensul eliberării de încărcătura politică a deciziilor. |