De astăzi în mai puțin de două săptămâni, românii sunt chemați la urne pentru a alege viitorul parlament și viitorul președinte. Campania electorală este în toi, cum s-ar spune, deși rezonanța ei pare mai mică decât a fost în celelalte cicluri electorale. O explicație ar sta și în diluarea mesajelor pe care o generează împărțirea între mult mai numeroasele canale media aflate în prezent în funcțiune, între care televiziunea deține partea leului, și mult mai numeroasele tipuri de dezbateri care au loc în prezent și care nu reușesc să se structureze într-un crescendo al audienței. O altă explicație vine și din amestecul tot mai direct și mai insistent în campanie a Consiliului Național al Audiovizualului și al Biroului Electoral Central care, concurându-se pentru supremația în arena publică, își pun reciproc bețe în roate, întrecându-se în declarații belicoase și în orgolii de autoritate atât de mult încât ajungi să crezi că se concentrează pentru cine știe ce locuri secrete în Parlament. Trezit din letargia pre-electorală și post-locală, Biroului Electoral Central dorește să-și impună punctele de vedere înaintea CNA, transformându-se într-un soi de dădacă a nației foarte grijulie în legătură cu somnul ușor al telespectatorului și cu economia sa de energie celebrală. Contrar celor mai elementare norme ale libertății de exprimare și de informare, BEC-ul a găsit în lege o chichiță pe care un legiutor neglijent sau bătut în cap a agățat-o de un paragraf din care ar reieși că weekend-ul național trebuie scutit de orice influențe electorale. Asta, după ce același BEC, în disprețul acelorași drepturi, își permisese să cenzureze presa scrisă de aceleași mesaje în zilele premergătoare votului. Nu că CNA-ul ar fi mai breaz, ocupația sa favorită din ultima vreme fiind aceea de a se băga în seamă prin cele mai stupide, uneori, reglementări de amănunt față de campania prin televiziune, dar în această dispută gureșul Ralu Filip, cel care nu încetează să se laude peste tot cu pregătirea sa de jurist (și, implicit, cu lipsa de competența și apetență în domeniul pe care, în numele colegilor săi, se laudă că-l păstorește) este cel care are dreptate. CNA-ul este cel care gestionează 'felia' la care se referă legea la modul general, și el este cel care are primul drept de a face precizările în care s-a ambalat BEC-ul. În orice caz, din disputa dintre cele două instituții, cel care pierde este telespectatorul, care ajunge să fie sufocat de argumentele acestora, în detrimentul informației electorale concrete. Un alt element care face din această campanie una leneșă este spaima tot mai mare a realizatorilor față de hachițele CNA-ului, care una-două trântește amenzi pentru cele mai stupide motive (vezi prezența lui Ion Iliescu la B1TV, într-o emisiune despre ape sau comica interdicție de a pronunța numele unui antrenor și al unui jucător de fotbal). Instituția de reglementare a devenit un soi de bau-bau care stă la pândă nu pentru a asigura cetățeanului o informare corectă și echilibrată, ci pentru a-și afirma autoritatea și, adesea, bunul plac care o căluzește constant de când la cârmă sa se află înțeleptul jurist Ralu Filip. |