Poate că ce spun acum o să-i facă pe unii dintre confraţi să mă acuze de trădare. A nobilelor idealuri ale branşei...Ceea ce mă face să nu fiu de acord cu un anumit mod de a exercita această profesie nu se înscrie în categoria unor idealuri. Cu atît mai puţin nobile.

Preşedintele Traian Băsescu are calităţi şi defecte. E adevărat că presa a insistat în aceşti ani de mandat, cu precădere asupra defectelor. Calităţile erau de la sine înţelese pentru o persoană ajunsă într-o asemenea demnitate. Printre defectele preşedintelui se numără formulările fruste, vecine cu injuria şi comentariile neortodoxe din „off”. Adică cele menite să nu ajungă la alte urechi decât cele cărora le sunt destinate.

O anumită categorie de jurnalişti – aceia „biciuiţi” de şefi ca, în numele concurenţei şi audienţei, să vină cu lucruri trăsnitoare, s-a specializat în trasul cu ochiul (camerei), sau cu urechea (microfonului) în imediata intimitate a preşedintelui. Aşa au ajuns la cunoştinţa publicului expresii precum „ţigancă împuţită” sau „găozar”. Ele n-au făcut altceva decât să pună gaz pe focul aprins voluntar de preşedinte cu declaraţii „tari” făcute” în direct şi la ore de vârf. Desigur, un cap de stat n-ar trebui nici măcar să gândească într-un asemenea mod, dar atâta timp cât nu se poate instaura o cenzură la acest nivel nu avem – şi nu are – de ales.

Iată însă că metoda proliferează dincolo de bun simţ şi de reguli elementare. Episodul de la Sulina cu reporteriţa care trebuia musai să înregistreze şi alte declaraţii decât cele oficiale ridică problema limitelor acţiunii jurnalistice. Probabil că şi alţi şefi de state mai au astfel de scăpări, dar iată că nu prea aflăm de ele. Din două motive: pe aiurea, presa respectă regulile unui anumit protocol. Şi doi: cei care trebuie să asigure protecţia intimităţii liderilor o fac cu mai mult perofesionalism şi eficienţă. Pentru a afla cum, v-aş recomanda ca, în calitate de jurnalist, să încercaţi să ajungeţi la limita de la care aţi putea înregistra reflecţiile lui Obama sau dialogurile lui Sarkozy cu cei care-l însoţesc.Veţi constata pe pielea dvs cât de riscant sau cât de dificil e un asemenea lucru. În ce ne priveşte, pe principiul libertăţii absolute a presei, o intervenţie de asemenea natură ar fi, probabil, catalogată drept un abuz strigător la cer. Abuzurile sunt, însă, de toate felurile. Inclusiv ale presei...