Când am aflat, mai deunăzi, că fotbaliştii au, în general, salariul minim pe economie, m-a trecut un fior.  De ce să-i plângem pe şomeri - care măcar au timp liber, pe pensionari - care, orişicum, beneficiază de transport gratuit cu tramvaiul, şi să nu-i căinăm pe bieţii fotbalişti care, după ce că-şi rup oasele pe teren, nu au nici măcar satisfacţia unui câştig decent. Ei trebuie să se mulţumească cu câştiguri indecente.  Cu prime, sponsorizări, bonificaţii - în general cu ce le mai rămâne cluburilor prin cassă, după ce virează către stat sumele prevăzute de lege.  Căci cluburile sunt corecte: Doamne fereşte să încerce vreun contabil corupt să măsluiască vreun ordin de plată, că-l dau preşedinţii cu capul de toţi pereţii! Doar Ministrul Finanţelor nu e în stare să vadă că cinstea şi corectitudinea sunt principalele trăsături de caracter ale oamenilor care conduc destinele fotbalului.  El, ministerul adică, îşi trimite haitele de inspectori să hărţuiască cluburile, după ce au hărţuit federaţia, şi să ia de la gura fotbaliştilor banii câştigaţi cu sudoarea spinării! Lăsând băşcălia la o parte, să ne mirăm doar de mirarea finanţiştilor care au aflat abia acum, în anul de graţie 2003, după o duzină de ani de mişmaşuri contabile, de schema cu salariul minim - practică aproape generală în economia de toate culorile a României.  Ei descoperă stupefiaţi apa caldă şi se întreabă de unde şi cum vor plăti cluburile banii pe care-i datorează bugetului, taman acum când au ajuns la sapă de lemn! Timp de 12 ani ministerul nu şi-a îndreptat privirile spre fotbalul în care se învârteau milioanele de dolari cum învârte porcul paiele din coteţ.  Nu se făcea să te iei de idolii gazonului şi ai galeriei!  Să le umbli prin buzunare!  Să-i întrebi de jeep-uri şi de vile!  Nici pomeneală.  Subiectul a fost tabu atât timp cât fotbalul a mers bine şi cât timp autorităţile îşi făceau imagine pe baza picioarelor lui Hagi şi a capului lui Chivu.  Acum, când nu mai merg treburile şi când nu mai folosesc la nimic, nici picioarele lui Chivu şi nici capul lui Hagi, şo pe ei, după un străvechi obicei al locurilor.