... este o veritabilă prăpastie ideologică ce amenință să despartă două formațiuni care și-au unit temporar destinele pentru binele țării. Una mai mică - PUR și alta ma mare - PSD. Una care vrea nu doar declararea, dar și controlul averilor demnitarilor. Alta care vrea doar declararea - cu clauze de confidențialitate - a agoniselii din timpul mandatului. Din rațiuni de stabilitate politică - zic experții partidului și poate că, în felul lor, au dreptate. Nu am însă cum să nu fiu de acord cu prof. Voiculescu, cel pe care unii îl acuză de nostalgii ceaușiste, pentru că cere ca și astăzi să acționeze o lege care să-i ia 90 la sută din avere celui care nu reușește să facă dovada că a agonisit-o în mod legal. Nu să-l bage la pârnaie. Nicidecum! Doar să-i ia Jeep-ul din ogradă și să-l mute din vilă într-un apartament de 10 la sută! Pe vremea lui ceaușescu, legea avea o logică a ei, intenționa să descurajeze tendințele de înavuțire într-un sistem care nu oferea nici o posibilitate de acest gen. Câteva categorii sociale le mai pică câte ceva pe lângă leafă - medici, profesori meditatori, măcelari și cârciumari - erau în vizorul organelor statului și erau deposedate periodic de beneficii (exista și un soi de cinism în a nu-i agita decât atunci când se considera că și-au făcut plinul). Consecința acestei legi: 'plus produsul' se mânca și se bea. Acumularea era zero. Cum ar arăta astăzi o astfel de lege? (Culmea este că nici măcar n-a fost abrogată). Într-o societate care permite îmbogățirea prin muncă, acumularea n-ar mai fi descurajată. Ar fi, însă, descurajată sfidarea, opulența celor care au făcut averi peste noapte mergând alături sau pe sub bariera legii. Or, din categoria asta fac parte cam 90 la sută dintre bogătașii de astăzi. Confiscarea bunurilor acestora ar fi, poate, mai eficientă decât întregul program de privatizare și ar întoarce la buget multe dintre sumele care au fost obținute prin jaf la drumul mare. Profesorul Voiculescu are dreptate să se întrebe de ce statul nu se gândește să ia înapoi ce i s-a furat pe față. Și de ce Legea 18 n-ar putea constitui unul dintre motivele reformei - inclusiv a celei morale? |