Ministrul Agriculturii, discretul Dacian Cioloș, nu și-a putut stăpâni o undă de uimire legată de rezultatul lungii dispute dintre producătorii de alimente și conducătorii rețelelor de hypermarketuri: semnarea unuoi acord de bune practici.
„Așa ceva mai există doar în Anglia, Franța și Germania” – a spus, cu mândrie, unul dintre protagoniști, dându-ne de înțeles înaltul nivel la care ne-am ridicat, brusc, prin punerea semnăturilor pe respectivul document, despre care același ministru Cioloș spune că ar trebui să fie fundamentul unei legi – pentru că una e o înțelegere, un acord de principiu, și alta o lege cu prevederi clare și de neocolit.
Războiul dintre cei doi parteneri a început prin luna martie, când, într-un elan fără precedent, producătorii au aruncat anatema asupra hypermarketurilor, denunțând practicile abuzive ale acestora: nenumăratele taxe impuse, politica de diktat a acestora, nerespectarea unor norme comerciale elementare. Acestea ar fi fost și motivele pentru care, în România, prețul produselor alimentare ar fi atât de ridicat, în contradicție cu nivelul de trai. Publicul s-a bucurat: în sfârșit, cineva se ridică la luptă împotriva abuzurilor! În același timp cumpărătorilor li s-a luat parcă un văl de pe ochi, realizînd cât de ridicat este, la cassă, totalul pentru produsele puse în coș. S-a făcut apel la instituțiile statului, care și-au declinat competența spunând că e vorba despre o relație contractuală între părți și să și-o rezolve părțile! Cum? a strigat partea vătămată? Păi dacă încercăm să le reproșăm ceva, ne scot de la raft și nu ne mai iau produsele! Și ce facem noi cu ele?
În fine: hypermarketurile și producătorii s-au așezat la masă, sub oblăduirea ministerului și au tot discutat până când, iată, s-au înțeles: acordul de bune practici pune capăt disensiunilor, inaugurând o nouă etapă în comerțul românesc cu produse alimentare.
Această antantă cordială – după atâtea acuze și înjurături – mie mi se pare suspectă. Am sentimentul că acest acord a fost realizat între doi prădători care renunță să se mai bată pe leșul proaspăt doborât al consumului alimentar, înțelegând să și-l împartă frățește.
Faptul că partea cu adevărat vătămată –consumatorul – nici măcar n-a fost consultată îmi dă de înțeles nu doar că produsele alimentare nu se vor ieftini, ci că scumpirile viitoare se vor face în folosul ambelor părți și pe spinarea acestuia. Avem de-a face cu un acord de „bune practici” între agresori, și nu între agresori și victimă. Iar faptul că este binecuvântat de autorități – ba, mai mult, avut în vedere pentru a face obiectul unei legi – mă fac să înțeleg mai bine realitatea practicilor curente din comerțul ăsta semicapitalist!