Odată cu trecerea în opoziție a Partidului Democrat, se deschide o nouă rubrică în politica românească: aceea a triplei opoziții. Până acum am avut câte două opoziții: PRM-ul, cu care nu se putea alia nimeni, și ceilalți, fie ei țărăniști, liberali sau democrați, fie pedeseriști sau pesediști. Ei bine, acum avem trei, cu șanse la fel de mici de a realiza un front comun în fața puterii, jucându-și cărțile pe cont propriu. Democrații mai prezintă și o altă caracteristică: ei confirmă regula după care o formațiune politică într-un singur ciclu electoral, joacă și la Putere și în Opoziție, drum deschis de conservatori. De aici și originalitatea profundă, dincolo de orice limite ale preductibilității, a actualei faze în care se înșiră, ca mărgelele pe ață: o majoritate politică forțată ‘imoral’ de președinte; un guvern compus dintr-o alianță de patru partide, fiecare cu ‘premierul’ său și un premier-marionetă peste toți; o guvernare copleșită de natură și denatura umană a prezidentului; un meci în multe reprize între un președinte ‘jucător’ și un premier ‘încasator’; o ieșire voluntară de la guvernare, fapt nemaiîntâlnit până acum, a unuia dintre membrii Coaliției, care acutizează frigilitatea construcției politice; războiul de tranșee al componenților Alianței și rolul original de opoziție în interiorul puterii jucat de democrații președintelui; monstruoasa coaliție, pe sub masă, dintre principalul partid de guvernământ și principalul partid din Opoziție și odioasa aruncare de la guvernare a partenerului electoral; și, în fine, varianta unui președinte demisionar în fața riscului de a fi suspendat ! Ce s-ar putea dori mai mult de atât de la o guvernare de numai doi ani și ceva? Poate că doar o opoziție pe măsură. Ce ne va rezerva PD-ul în rol de ‘Emil Contra?’ Probabil că o taxare severă, în deplină cunoștință de cauză (au fost doar părtași la ospățul executiv) a guvernului și a mișcărilor sale. Abia acum s-ar putea spune că PD-ul are ocazia să câștige puncte procentuale pe cont propriu. Până acum le-a câștigat pe seama liberalilor. Și a lui Traian Băsecu. Acest câștig nu va îndulci însă cu nimic sentimentul amar al despărțirii de ciolan, cu atât mai mult cu cât – o recunosc chiar liderii săi – despărțirea aceasta va putea dura până la sorocul neanticipatelor. |