Dacă ar fi să ne luăm după președintele Diaconescu, „Delegația Permanentă” consu- mată la sfârșitul săptămânii trecute a fost de natură să întărească partidul. E un mod de a privi lucrurile. Dacă m-ar întreba cineva, aș spune că delegația - și deciziile luate cu acest prilej - nici nu a întărit partidul și nici nu l-au slăbit mai mult decât îl slăbiseră acțiunile de gherilă ale grupului de la Brașov și reacțiile grupării talibane de la București. Singurul merit al delegației este de a fi clarificat relația partidului cu tendințele de reformare - și de reformulare - manifestate de "aripa Vasile". Aproape tot ceea ce s-a întâmplat corespunde unei logici elementare: radicalii au învins, pentru că au fost mai numeroși și pentru că au fost mai deciși în a-și apăra privilegiile. Partizanii lui Vasile s-au alăturat acestuia doar în momentul în care au constatat că nu mai au nici o șansă - nici la posturile de conducere și nici pe viitoarele liste electorale. Radu Vasile s-a lămurit, după zece ani, că a fost un „corp străin" în interiorul acestui partid, lucru resimțit cu acuitatea specifică de „psihologi" de tipul lui Opriș. Chiar și printre cei rămași s-a produs o departajare clară, între fundamentaliștii de pe linia Galbeni - Opriș - Mureșan și moderații din aripa Dudu Ionescu - Spineanu - Marga (demisia acestuia din urmă datorându-se, în proporție de 99 la sută, excluderii sale din structurile de conducere). Marea bătălie a acestei Delegații s-a dat pentru postul de prim-vice-președinte, de unde va pleca urmașul lui Diaconescu. A fost, practic, o dispută între „pușculițelc" partidului, confruntându-se banii strânși de Mureșan din distribuția țigărilor autohtone și din privatizarea IAS-urilor, cu cei adunați de Radu Sârbu din operațiunile ,,secrete" ale FPS-uIui. Decizia în favoarea lui Mureșan a venit și ca o reacție a structurilor de partid față de intenția președintelui Constantinescu de a-și impune propriul său om.
Ar mai fi câteva lucruri de spus despre consecințe.
Prima îmi pare a fi aceea a realizării' unui nou pol de centru-dreapta, în jurul lui Vasile nefiind exclus să se adune și alți nemulțumiți latenți (Turianu, Pruteanu, Ticu Dumitrescu). Cea de-a doua mi se pare a fi trecerea clară în linia a doua a demnitarilor partidului. Iar a treia - și cea mai gravă – este modificarea raportului de forțe din interiorul Convenției. Trecut deja de faza sciziunilor și răzmerițelor, PNL-ul, în care generația de mijloc a lui Stoica a pus, practic, mâna pe putere, nu va întârzia să forțeze o rediscutare și o redimensionare a raporturilor dintre cele două partide, inclusiv pe viitoarele liste electorale.