Corespondență specială din Beijing - Cei care caută nod în papură olimpică au găsit deja câteva subiecte. Unul este cel cu focurile de artificii de la deschidere, care ar fi fost generate pe calculator, ele neexistând în realitate la amploarea recepționată din transmisiile de televiziune. Pentru cei care au fost aici și au văzut cu ochii lor cerul incendiat al capitalei chineze pare o glumă. O altă găselniță este și aceea că fetița care ar fi cântat la aceeași festivitate, în realitate doar ar fi mimat. Ei, și? Și dacă transmisia televizată a fost ajutată din calculator prin efecte electronice? Nici una dintre aceste hibe închipuite nu pot diminua impactul formidabil pe care-l are nivelul de dotare și de organizare al acestei superolimpiade. Au mai găsit niște echipe de televiziune (unele chiar de pe la noi) niște cartiere mai insalubre. Păi în urmă cu doar vreo zece-cincisprezece ani aproape tot Beijingul era insalubru. Mi-amintesc că Palatul Imperial era înconjurat practic de mahalale cu străduțe late de un metru, pe care se deversau liber dejecțiile și că o multime de oameni locuiau acolo claie peste gramadă în cămăruțe de doi pe doi metri. Efortul uriaș pe care l-au făcut autoritățile oferă astăzi vizitatorilor imaginea netrucată a unui oraș de o modernitate și funcționalitate cum nu sunt multe altele.
Cartiere mizere? Sunt și la Washington, și în Paris, și la Londra. Acolo însă fac parte din decorul autentic.
Olimpiada duduie din toate motoarele și produce, pe banda rulantă, campioni și medalii. Până acum cele mai multe se adună în traista Chinei. Prea multe, spun deja unii. Olimpismul tinde să fie sufocat de pragmatism și de orgoliul organizatorilor care au reușit să transforme Olimpiada în trun meci China-Retul Lumii. Chinezii au pregătit cu minuție fiecare probă și fiecare concurent. Par să nu fi lăsat nimic la voia întâmplării. Combinată cu susținerea entuziastă a publicului această goană după medalii tinde să facă competiția mai puțin interesantă. Și mai puțin ataractivă pentru lume. Începe să pară mai degrabă o Daciada chinezească cu invitați. Toată lumea speră însă că lucrurile se vor mai echilibra în zilele care urmează.
În Beijing pulsul străzii pare mai puțin alert decât ne-am fi așteptat. Intrările de turiști străini sunt mai mici decăt au estimat organizatorii. Gradul de ocupare al hotelurilor este de doar 70%. Se speră însă ca valul de turiști va sosi după Olimpiadă, când restricțiile actuale vor fi ridicate. Beijingul este la ora asta un uriaș magazin în ale cărui rafturi se înghesuie o diversitate inimaginabilă de produse, de toate calitățile. În magazinele de stat, aproape goale, armate de vânzători se plictisesc în așteptarea clienților. În bazare este însă o fierbere de nedescris, nicio metoda de atragere și de convingere a cumpărătorilor nu este evitată, iar negocierea capătă uneori aspecte comice - prețul oricărui produs în cepe de la câteva mii de yuani și se oprește la câteva zeci. Cu toate restricțiile de circulație care fac ca zilnic să circule doar jumătatea cu număr cu soț sau fără a mașinilor, la orele amiezii se produc ambuteiaje cronice. Marele cărăuș este metroul la care au început să-și facă datoria împingătorii care înghesuie cât mai mulți pasageri în fiecare vagon. Cel mai mare chin îl suportă însă cei care și-au cumpărat bilete la probele olimpiadei și care fac cozi de ore la punctele de control corporal unde sunt ușurați de orice obiect care ar putea aduce atingere bunei desfășurări a olimpiadei.