Băsescu s-a supărat pe Năstase pe motiv că acesta-i încalcă teritoriul și competențele. Nu-i ajungeau pe cap alți doi primari nealeși - Oprea și Iliescu. Băsescu e nemuțumit de faptul că premierul își dă cu părerea în legătură cu necesitatea unei parcări subterane în Piața Victoriei, după ce tocmai a respins ideea celei de la Gara de Nord, și cu faptul că a trasat sarcină AND-ului să repare carosabilul de pe la porțile Bucureștiului, lucru care ar fi trebuit să rămână în sarcina primăriei. Pe fond, primarul are dreptate. În fapt - are premierul. Pentru că lungul război de gherilă al primarului general democrat cu primarii social-democrați de sectoare a avut ca unic rezultat înrăutățirea continuă a stării generale a Capitalei, în special în materie de drumuri. Cetățeanul, mai puțin sensibil la confruntarea ideologică, simte pe pielea și buzunarul lui ce înseamnă străzi prost sau ne-întreținute: trafic greoi, avarierea autovehiculelor, defectarea principalelor angrenaje. Toate acestea costă și nimeni nu-și asumă răspunderea pentru producerea și pentru perpetuarea lor. Prima concluzie care se poate trage este că disputa politică este cel mai rău lucru care se produce pe fondul administrației publice. Gropile n-au culoare politică. Au, cel mult, adâncimea egală cu incompetența și neglijența responsabililor. Revenind însă la oile noastre, și anume la cine e și cine nu primar al Capitalei, să notăm faptul că dl Băsescu a fost alese în 2000 de bucureșteni nu pentru calitățile sale de luptător în arena politică, ci pentru premisa de bun gospodar dovedită în câteva situații din timpul mandatului său de ministru la Transporturi. Mi-e greu să cred că vreunul dintre alegătorii săi de atunci e mulțumit acum de prestația și de realizările sale. Capitala se află, în al treilea an de mandat, într-o stare de criză mai acută decât cea de pe vremea lui Lis, considerat pe bună dreptate ca cel mai prost primar din istoria modernă a urbei. Faptul că Băsescu și-a folosit poziția administrativă pentru a ajuta imaginea partidului căruia-i este șef poate fi acceptat până la un punct - acela în care performanța administrativă se lasă așteptată. Încercând cu disperare să împuște din același foc și iepurele politic și pe cel administrativ, primarul-președinte va putea sfârși prin a-i rata pe ambii. Și a rămâne cu imaginea unui ins bun de gură dar rău la faptă. Ceea ce n-ar fi chiar drept... |