În sfârşit, doamna Constanţa Cattani, pardon - Cârstea, nu mai are a se teme de nimic! Nici măcar de atentate de genul celui cu forfecuţa al basarabeanului rătăcit în blo- cul său în căutare de apartamente fără stăpâni la domiciliu. Pentru că reprezentaţia sa specială de justiţiarism s-a încheiat. Lamentabil pentru dânsa. Benefic pentru populaţia Timişoarei, care va fi acum mai bine apărată de infractori de către cei opt subofiţeri de poliţie care îi asigurau integritatea fizică şi psihică. Din acest moment domnia sa nu mai interesează pe nimeni. Nici mafia, nici colegii, nici politicienii locali şi centrali.

„Mafia a învins!" - a clamat tragicomic doamna în cauză când i s-a comunicat demi- terea din funcţie pentru lipsă de autoritate - şi sunt aproape sigur că fixaţia psihotică pe care a făcut-o îi aruncă în această categorie nu pe cei pe care ea n-a fost în stare să-i prindă (dosarele au fost făcute de procurorii timişoreni, dânsa nepreaştiind cum se face un dosar pentru că a ajuns şefă înainte de a învăţa alfabetul meseriei), ci pe cei care au deposedat-o de privilegii: gardă de la SPP, cazare în casele de oaspeţi şi concedii în vilele instituţiei, aprovizionare preferenţială şi tratament de VIP. Iar aceştia nu sunt alţii decât preşedintele, consilierii săi, procurorul general şi alţi câţiva de aceeaşi categorie. Şi au făcut-o când au realizat că sunt victimele unei cacealmale de zile mari: cacealmaua anticorupţiei! Într-un fel îl şi înţeleg pe domnul preşedinte Constantinescu: a crezut că a găsit omul ideal pentru campania sa în femeia care a dat buzna peste el denunţând abuzurile colegilor şi declarând că ea, şi numai ea, e în stare să se ia la trântă cu hidra. Nu înţeleg faptul că nici unul dintre colaboratorii săi nu i-a oferit o documentare elementară asupra persoanei - din care ar fi reieşit clar impostura.

Pentru că despre asta e vorba: doamna Cârstea completează o lungă galerie de im- postori postrevoluţionari care şi-au mascat incompetenţa cu discursuri vehemente şi cu focul de artificii al pericolelor pe care, chipurile, le au de înfruntat. Finalul de carieră al celei care a fost - fără să o merite – unul dintre cei mai puternici oameni din zonă, folosind această putere în scopuri meschine, poate fi şi finalul unei iluzii: aceea a oamenilor providenţiali. Am avut unul şi ne-a ajuns!..