Ziarul personal Octavian Andronic
20 Apr 2024 - 12:03
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Nu sunt om politic. Imi displace această categorie de omeni datorită absenței totale a ceva în cap, afară de idei fixe și nebuloase.

-- Alexandru Paleologu

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

Thursday 08 January 2009 Nr: 2399

Haina lui Boc

de Octavian Andronic

Nu știu de ce mă aștept ca în vreo câteva zile să-l văd, la televizor, pe premierul Boc, sfătuinde-ne „să mai punem o haină pe noi”. Istoria se repetă, deși personajele par să fie altele. Ce se întâmplă în aceste zile amintește izbitor de iarna lui ’84-’85, cea care a dat, practic, semnalul căderii dictaturii, patru ani mai târziu. A fost o iarnă grea și, chiar dacă pe atunci nu exista Gazpromul, exista ambiția lui Ceaușescu de a plăti datoriile țării prin orice mijloace, pentru a-și păstra independența. Mijlocul cel mai des folosit a devenit acela al ignorării nevoilor elementare ale propriului său popor.

Gerul de atunci a făcut să crească consumul casnic și cum acesta amenința să afecteze producția industrială, dictatorul nu a stat pe gânduri și a închis robinetul populației, pentru ca industria energofagă să poată să producă în continuare pe stocuri. Nu conta că pe atunci consumul casnic nu reprezenta decât vreo 8 la sută din total și că România importa o cantitate mult mai mică decât astăzi, existând pe atunci resurse mai consistente în subsolul ce nu fusese încă concesionat. Important era să meargă industria. Întreruperile de curent electric și reducerea presiunii în conductele de gaze au fost atunci coșmarul unei întregi populații. Gerul a făcut să pleznească caloriferele din școli și spitale, iar în casele oamenilor orice tentativă de a suplini aceste lipsuri a devenit imposibilă. În fața tensiunii create de această stare, Ceaușescu a avut o singură reacție, sfătuindu-i pe români „să mai pună o haină pe ei”, cum făcea el însuși în palatul din Primăverii, unde redusese temperatura la „doar” 20 de grade, ca să dea un exemplu.

Nu sunt, din păcate, statistici care să ne spună câți oameni au murit atunci de frig, câți s-au îmbolnăvit și cât de mari au fost pierderile din economie datorate acestor restricții absurde. Cert este că unicul gest care ar fi salvat situația – deși se cunosc restricțiile care existau pe atunci în extinderea rețelelor de aprovizionare cu gaze și de instalare a acestora la noi abonați – nu a fost făcut: închiderea temporară a câtorva mari consumatori industriali, pentru a putea crește presiunea în rețeaua casnică. Experimentul i-a plăcut atât de mult lui Ceaușescu, încât l-a repetat în fiecare dintre iernile care i-au rămas. Din fericire pentru noi, nu prea multe...

Guvernul Boc se află în fața primei crize majore pe acre o are de rezolvat. Are, din fericire, instrumentele de intervenție pe termen scurt. Industria actuală este o umbră a celei de acum 25 de ani, iar sistarea producției poate fi chiar o gură de oxigen pentru unele capacități afectate deja de criza economică. Pentru guvernul Boc, îndrăznesc să cred că este o veritabilă gură de oxigen: aflat în fața unor crize majore – precum cea a învățământului și a recției în serie a celorlalte zone bugetare – Executivul condus de mâna dreaptă a președintelui are o excelentă scuză de a nu face ce s-a angajat sau față de ce a susținut când nu avea putere de decizie. Principala sa grijă va fi acum să lupte cu consecințele tăierii gazelor de către ruși. Miniștrii responsabili vor fi prezenți de 5 ori pe zi la TV să ne zică ce mari eforturi fac ei și cum au grijă de popor, lăsând la o parte toate celelalte chestiuni, devenite neimportante. Gazul este haina pe care Boc o pune peste angajamentele electorale nerespectate.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie