Congresul PSD de duminică este unul aparte, în toată istoria formaţiunii: unicul său rol pare a fi acela de a-l confirma în funcţie pe Mircea Geoană. De parcă, în mintea majorităţii, ceea ce s-a întâmplat la congresul din 2005 a fost un soi de glumă, un lucru oricum neverosimil, căruia beneficiarul i-a făcut până acum faţă cu greu. Mircea Geoană a fost, cu siguranţă, o surpriză. După campania dezastruoasă din alegerile pentru primăria Capitalei şi după victoria zdrobitoare a lui Băsescu, încă din primul tur, se părea că unul dintre obiectivele lui Năstase fusese atins: acela de a-l scoate definitiv din orice competiţie pe ministrul de Externe, cel în care adversarii săi păreau să vadă o alternativă, izvorâtă din statutul pozitiv, comod, al unei asemenea funcţii. Dacă ar fi câştigat - ceea ce nimeni nu credea în mod serios - ar fi fost ţintuit vizavi de Cişmigiu să se bată cu consilierii generali, ceea ce era cam acelaşi lucru. Aşa, însă, steaua sa apunea aproape definitiv. Deruta cauzată de pierderea puterii executive a întors însă lucrurile într-un mod dramatic. Captiv angajamentului său de a nu candida împotriva fostului preşedinte - al cărui orgoliu l-a făcut pe acesta ca în loc să ia de bună invitaţia de a se întoarce în fruntea patidului a preferat calea riscantă a unor alegeri de confirmare - Năstase a lăsat drum liber aranjorilor din partid, cei care ştiau deja că electoratul nu este totuna cu activul de partid. Oameni ca Hrebengiuc et Comp., care se simţeau ameninţaţi de promisiunile de curăţenie făcute de Iliescu, şi-au pus toată energia în slujba evitării unei astfel de situaţii. Şi, întrucât aproape oricare dintre ei purta pecetea neîncrederii, au lansat în arenă un 'iepure': pe Mircea Geoană! Fără echipă, fără doctrină, fără prea multe idei, acesta a devenit exponentul unei stări de spirit indusă prin mijloace iscusite în mintea votanţilor. Niciodată activul nu va accepta caractere puternice, în defavoarea celor considerate mai slabe, manipulabile. Este una dintre caracteristicile democraţiei. Iar dacă adăugăm la aceasta principiul organizatoric stalinist (important nu este cine votează, ci cine numără voturile!) avem limpede răspunsul la 'enigma' congresului din 2005. Scăpat deja de Năstase, PSD-ul l-a eliminat şi pe Iliescu în demersul său spre o democraţie de partid care să nu clatine construcţiile relaţionale deja existente. Că Mircea Geoană nu a reuşit să confirme de-a lungul celor doi ani că este omul potrivit să readucă partidul la putere este clar. O arată sondajele, oricât ar fi ele de manipulate. După cum la fel de clar este faptul că o reconfirmare nu-i va îmbunătăţi cu nimic prestaţia. Ba, dimpotrivă, îl va face şi mai captiv grupărilor de interese de la care-şi cumpără acum, el, direct funcţia. Un singur lucru ar mai putea să împiedice acest curs spre o opoziţie perpetuă: intervenţia lui Ion Iliescu, care şi-a dat în sfârşit seama că statutul moral de fondator nu este suficient pentru a putea să-şi impună ideile. Şi oamenii, bineînţeles...