Faptul că pentru campania de mediatizare a marii privatizări a fost ales ca simbol "Gânditorul de la Hamangia" va stimula fantezia comentatorilor, dar mai ales cea a contestatarilor modalității alese pentru trecerea în "mâinile întregului popor" a vreo 30% din avuția națională. Cineva spunea, chiar, la întâlnirea cu presa organizată de agenția Grafitti, că importanța momentului vine din faptul că este cea mai mare campanie de privatizare de până în prezent, lăsând deschisă, în mod involuntar, o portiță spre ideea că ar mai putea fi și altele. Or, prima concluzie de tras este că o altă privatizare trebuie în mod necesar precedată de o nouă naționalizare.
Sincer să fiu, cred că este greu, aproape imposibil de imaginat o asemenea variantă. Istoria are de data aceasta un curs ireversibil si fără a se pune la baza societății noțiunea de proprietate nu se poate spera într-un real progres economic. Problema este că aceeași mare privatizare rămâne, în absența unui capital real, o ficțiune menită să permită populației să se antreneze "în orb" pentru un soi de MONOPOLY jucat la scară națională. 17 milioane de jucători vor manevra hârtii fără să înțeleagă de ce acestea - în ciuda valorii declarate - nu au nici o valoare. Nu știu dacă va reuși campania de mediatizare să lămurească acest lucru și am impresia că nici nu și-l propune. Obiectivul imediat al Guvernului, cel ce-i dă bătaie de cap dlui Coșea, care devine astfel o întrupare a personajului-mascotă, este ca oamenii să intre în joc și să ridice, iar apoi să-și plaseze cupoanele. Fără această mișcare de masă, întreaga operațiune este în pericol și se pune sub semnul întrebării însăși finalitatea unei legi imperfecte, dar votate. |