Am sentimentul că tranziţia spre economia def piaţă nu aduce nimic nou în viata femeii române. Si în socialism, tot ea era cea care se lovea zilnic de contradicţiile pieţei, cărora le făcea faţă cărând după ea sacoşe şi chivernisind la sânge puţinii bani din retribuţiile familiale. Piaţa reprezintă, deci, pentru ea o constantă, variabilă fiind doar suma cu care achiziţionează azi o legătură de ceapă sau una de ridichi. Are bani mai mulţi la dispoziţie, oferta e mai diversificată, dar posibilităţile de a-şi hrăni familia - mai ales în cazul în care e vorba de o familie bugetară sau nedesprinsă încă de structurile etatizate - sunt mult mai mici. Şocul tranziţiei, adevăratul şoc, îl constituie pentru femeia română paradoxul rafturilor tot mai pline în faţa buzunarelor ei tot mai goale. Portofelul pare mai burduşit, dar mulţimea zerourilor de pe etichete îi bulversează zilnic înţelegerea şi capacităţile de calcul. Singura mângâiere o constituie cartea de aritmetică a copiilor, în care problemele de rezolvat mai vorbesc încă de lei şi de demult dispăruţii bani divizionari. O mângâiere rapid compromisă de puţinul pe care reuşeşte să-l aşeze între feliile de pâine ale pachetului de mâncare pentru şcoală.

În tranziţia română, femeia română rămâne un cobai - al pieţei - un cobai pe care, şi azi ca şi ieri, se fac şi experimentele şi tratamentele...