Nu-mi plac execuțiile publice, chiar dacă nu implică decât folosirea cuvintelor în locul gloanțelor sau a toporului, pentru simplul motiv că nu au nicio legătură cu democrația. De aceea nu pot să fiu de acord cu ceea ce i se întâmplă lui Adrian Cioroianu în aceste zile când presa și politicienii par să nu mai vadă nici un alt subiect al actualității în afară de imprudentele declarații făcute de ministrul de Externe. Mi se pare cu totul disproporționată – și pe alocuri ridicolă – reacția unor instituții mai mult sau mai puțin civice, dar cu o autoritate invers proporțională în fondurile pe care le primesc pentru cauze cel mai adesea minore, care vor nici mai mult nici mai puțin decât capul ministrului, fără a avea și argumentele necesare, în afara unor impresii de felul unui banc cu Radio Erevan (cel cu tipul care e arestat pentru că a înjurat – „Las’ că știm noi pe cine înjuri!”).
Ce-a făcut, de fapt, Cioroianu? A afirmat, într-o emisiune TV, în spiritul acesteia, că indivizi de genul lui Mailat ar trebui duși pe undeva prin pustiul egiptean, unde România ar urma să achiziționeze a parcelă penitenciră de nisip. N-a spus „țigani”, nici – Doamne Ferește! – evrei sau alte naționalități. A spus „de genul” ceea ce, logic, ar trebui să însemne „infractori”, pentru că altminteri ce rost ar avea să deportezi niște oameni cumsecade. A fost o vorbă aruncată la plesneală, de dragul relaționării cu peisajul pe care-l parcurgea la momentul respectiv, pentru că nu-mi închipui că cineva sănătos la cap își închipuie că o astfel de tranzacție (achiziționarea de deșert) ar putea avea loc în realitate. N-ar mai rămâne decât ca guvernul egiptean să protesteze pentru amestec în treburile sale interne iar ONU să se sesizeze pentru tentativa de intervenție în interiorul unui stat suveran.
Chestiunea, în fond, e mult mai simplă. Nu de țigani e vorba, nici de rasism, nici de deportări. Este vorba despre permanenta bătălie între Cotroceni și Victoria, suporterii lui Băsescu sperând să-i dea o lovitură lui Tăriceanu și să-i facă o plăcere președintelui, care nu l-a agreat de la bun început pe Cioroianu, iar dușmanii premierului să obțină un avantaj moral prin demiterea acestuia – ca o dovadă a culpabilității Executivului.
Să nu vă închipuiți, însă, că-l consider pe dl. Cioroianu o floare imaculată. Dânsul mai are multe de învățat, și în primul rând faptul că în diplomație n-ai voie să-ți dau drumul la gură și la gânduri. Asta o poți face după ce-ți închei mandatul, eventual în memorii.