Este vreo asemănare frapantă între Banca Naţională şi Federaţia Română de Fotbal?La prima vedere, nu. La a doua, da. În fruntea ambelor instituţii se află românii cu cele mai lungi mandate din istoria post-decembristă a ţării. Cum s-a instalat Mircea Sandu la cârma unui fotbal pe care o generaţie de excepţie l-a făcut să se bucure de o popularitate ieşită din comun, se ştie: un artificiu administrativ a avut darul de a-l face să fie ales democratic, nu doar de fotbalişti sau conducători de cluburi, dar mai ales de către femeile de serviciu şi şoferii federaţiei care au căpătat, la fel de democratic, drept de vot.Cu Banca Naţională lucrurile au stat niţel altfel. Noul guvern condus de Petre Roman avea nevoie aici de o persoană mai destupată decât dinozaurii de finanţe anchilozaţi din ierarhia bancară fost comunistă. Băiat frumuşel şi dezgheţat, cercetătorul de la celebrul Institut de Economie Mondială al lui Murgescu, Isărescu pe nume, a avut şansa să se numere printre primii specialişti trimişi la perfecţionare în ţara finanţelor - America. Nu i-au trebuit decât câteva luni ca să devină suficient de competent pentru a fi promovat în funcţia de guvernator al unei instituţii despre care încă nu se ştia exact câtă putere poate să aibă. Lipsa de experienţă bancară n-a constituit un impediment şi, cu o tenacitate ce avea să atingă culmile rafinamentului, olteanul de la Drăgăşani cu aer de lord englez s-a instalat cu autoritate la comenzile bărcii ce avea să înfrunte agitatele ape ale inflaţiei şi convertibilităţii. Finalul primului mandat, încununat de victoria asupra cursului dublu, l-a prins la intersecţia dintre cele două puteri, şi cum unele dintre măsurile sale au fost interpretate ca un soi de rezistenţă faţă de guvernul Văcăroiu, schimbarea i-a of erit pe tavă un nou mandat, în anul cel mai negru al leului românesc. Isărescu a trecut şi peste exerciţiul politic de premier tehnocrat, reuşind să împiedice corabia guvernării să se scufunde lamentabil, după două mandate incompetente consecutive, dar neputând să evite participarea la o competiţie prezidenţială în care n-avea nici o şansă. Alegerile din 2000 au constituit, practic, primul şi ultimul eşec al Guvernatorului care a revenit la instrumentele sale favorite fără să suporte prea multe consecinţe. La finele celui de-al doilea mandat, Isărescu candidează cu succes la un titlu în cartea recordurilor, de deţinător al celui mai lung mandat public într-o democraţie post-totalitară. Cu cei 5 ani care urmează el va strânge un frumos pot de aproape două decenii, care-l instalează autoritar într-un fotoliu de supravieţuitor de profesie la vârf.