„O viaţã de om nu valoreazã nimic, dar nimic nu valoreazã cît o viaţã de om" — spunea cineva, Malraux dacã nu mã înşel şi niciodatã aceastã butadă nu a pãrut mai adecvatã, mai dureroasã, ca în timpul Revoluţiei. Zac astãzi, alãturi, în Cimitirul Eroilor sau aiurea oameni care s-au sacrificat cu bunã ştiinţã, oameni care au murit pur şi simplu din întîmplare, oameni care au fost trimişi la moarte deliberat. Din aceastã ultimã categorie fac parte şi „teroriştii" de la Orizont...

• 23 decembrie 1989. Dezlãnţuirea “teroristã” se aflã parcã la apogeul ei. Se trage cît într-un rãzboi, de oriunde şi înspre orice. Obiectivele strategice sînt atacate cu adevãrat sau doar par a fi. Unul dintre ele este Ministerul Apãrãrii Naţionale. S-ar crede cã e de-a dreptul încercuit şi situaţia e consideratã dificilã, deşi unitatea e apãratã de TAB-uri şi tancuri, împotriva trãgãtorilor rãzleţi de pe blocurile din jur. La punctul de comandã al ministerului se aflã generalii Militaru şi Stãnculescu şi colonelul Ardeleanu, şeful Brigãzii Anti-teroriste. Sînt cerute prin telefon ajutoare de la Brigadã. Tocmai din strada Toamnei. Trei ABI-uri (de fapt Aro-uri cu blindaj superficial) pleacã în ajutor spre Drumul Taberei. Unul rãmîne în panã, iar celelalte douã, ajunse în preajma ministerului sînt întîmpinate cu foc nimicitor din partea tancurilor şi TAB-urilor. Ultima comunicare radio transmisã la dispeceratul Brigãzii suna cam în felul acesta: „Trag în noi! Ne omoarã...".  Şase militari mor fãrã sã ştie de ce. Pulverizaţi, carbonizaţi. Supravieţuitorii sînt arestaţi ca... terorişti! În urma acestei drame inutile rãmîn 12 copii orfani...

Ce s-a întîmplat? Un rãspuns ar putea sã ni-l dea cei aflaţi la punctul de comandã al M.Ap.N. Nimeni, însã, nu este dispus sã vorbeascã. Nu se mai gãseşte nici înregistrarea comunicaţiilor dintre echipaj şi centrul de comandã al Brigãzii Antiteroriste. Nici supravieţuitorii nu mai vor sã spunã nimic. Rãmîn doar supoziţiile şi bãnuielile. De ce au fost chemate cele trei ABI-uri, care, oricum, n-ar fi reuşit sã opunã vreo rezistenţã armamentului greu? De ce s-a cerut ca din echipaje sã facã parte doi ofiţeri anume — şeful de Stat Major Trosca şi şeful Detaşamentului de Intervenţii, Cotunã? Doi dintre cei care au murit.

Doi dintre cei care, cu cîţiva ani în urmă, anchetaserã celebrul caz „CORBU". Caz al cãrui dosar a dispãrut printre primele, dupã preluarea arhivelor Securitãţii de cãtre armatã. Coincidenţa, stranie ca toate coincidenţele, face ca dosarul „Corbu" — în care erau puse în evidenţã presupusele contacte ale generalului Militaru cu agenţi ai KGB — sã fi fost - "lucrat" tocmai de ofiţerii Trosca şi Cotunã. DOi dintre cei ucişi la „Orizont"...
La doi ani dupã aceastã dramã — în fond, una dintre multele, mult prea multele drame ale Revoluţiei - afacerea „Orizont" continuã sã rãmînã — în ciuda posibilitãţilor de elucidare — o enigmã. Pentru cît timp?

P.S. Scriam articolul acesta exact cu douăzeci de ani în urmă. Acum, în 2011, n-a fost nevoie să schimb nici măcar o virgulă…