Încă un polițist a fost omorât de borfași. Viața sa a fost prețul unei avansări post- mortem și al pensiei, pe care o vor primii cei doi copii rămași fără părinte. Un alt polițist a ucis un răufăcător, după ce acesta înjunghiase un gospodar, distrusese câteva mașini și se repezise la el pentru a-1 căsăpi cu toporul. A somat, a tras în aer și abia după aceea a trimis glontele fatal. Urmează să fie cercetat de Parchet pentru a se vedea dacă recurgerea la armă a fost justificată. Și Parchetul ar putea să constate că n-a fost, că banditul putea fi arestat cu vorba bună și atunci polițistul va ajunge el la pârnăie, unde voia să-l trimită pe decedat.
Între acești parametri - moartea oamenilor în uniformă care-și fac datoria și hărțuirea celor care n-au „norocul" să ia ei glonțul sau cuțitul în burtă -se desfășoară fenomenul erodării continue a stării de spirit a celor în care ne punem speranțele de stăvilire a criminalității. Și asta pentru că avem o justiție și o legislație cel puțin ciudate: acestea asigură toate drepturile democratice răufăcătorilor, care în acțiunile lor nu respectă nici un fel de regulă, în timp ce drămuiește cu zgârcenie posibilitățile și drepturile organelor de in- tervenție. Sigur, vor spune unii, dumneata vrei să fie ca pe vremuri, să te ia poliția la bastoane pentru orice chestie, fără să-ți mai dea vreo explicație. Complet greșit! Nu vreau, nu mai vreau o poliție abuzivă și violentă cu oamenii de treabă. Vreau o poliție hotărâtă și eficientă cu cei care calcă legea și drepturile mele fundamentale: acelea de a fi liber să trăiesc fără teamă, pe stradă și în propria mea casă! Atât timp cât polițiștii se vor teme, atât timp cât legea nu le va acorda protecție și dreptul de a reacționa, ei vor prefera să privească de după colț cum bandiții îmi dau în cap, să-i someze politicos și să fluiere apoi a pagubă privindu-și gânditori și temători armamentul din dotare.