Returnarea dosarelor „Rompetrol” și „Loteria” de către instanțe, la DIICOT, și, respectiv, DNA, pune o ștampilă greu de șters pe cele două instituții. Motivația instanțelor se referă la vicii de procedură. Adică, în cursul cercetării, procurorii nu au fost în stare să respecte pașii obligatorii prevăzuți în reglementările legale. Altminteri spus, au transpirat degeaba, rezultatul muncii depuse fiind „zero”. Adică locul de unde vor trebui să reia investigațiile. După scandalurile din ultima vreme, această decizie ridică grave semne de întrebare la adresa modului în care această componentă importantă a sistemului juridic își ocupă locul în cadrul mecanismului. Sigur că pentru nostalgicii trecutei orânduiri, sau pentru cei mai puțin deprinși cu rigorile constituționale ale drepturilor individuale, soluția dată de instanță poate să pară o exagerare. Nu discut aici vinovăția sau nevinovăția lui Patriciu sau a lui Copos - aceasta urmează a fi stabilită la capătul acestui proces. Discut însă modul în care instituția procurorului, Parchetul General și direcțiile din subordine,reușesc (sau nu) să se adapteze unui standard nu doar european.
Am mai spus-o, și o repet, că Procuratura și-a păstrat unele dintre rădăcinile sale totalitare care se reflectă în modul de acțiune, adeseori indiferent la ceea ce înseamnă reguli și proceduri. Eforturile majore au fost transferate din zona investigației propriu-zise în aceea a mediatizării cauzelor sau a susținerii acestora prin scurgeri de informații către presă. Intrarea la Parchetul General a devenit un fel de „Curte a Miracolelor” unde zilnic se dau în stambă acuzați, cercetați, avocați, într-un spectacol non-stop ce nu mai are nimic de-a face cu justiția. Printr-o tehnică perversă, se încearcă a se obține condamnări publice înaintea procesului. Evident că astfel de aproximații se răzbună. Dovada - cele două dosare returnate. Acest lucru ne facem să ne întrebăm nu doar despre competența celor care le-au lucrat, ci și despre onestitatea lor, pentru că nu sunt deloc excluse situațiile în care sub masca intransigenței se ascunde banalul interes necinstit.