Am abordat, recent, subiectul într-o emisiune găzduită de TVRM – ‘România de Mâine’. Un canal cultural, educativ, cu ținte care ies din sfera comercialului banal care invadează pe zi ce trece audiovizualul, sub privirile pline de bunăvoință ale sinecuriștilor de la CNA. Când s-a dat legea audiovizualului, în ’93 sau ’94, peisajul nu era deloc populat. TVR domina liniștită audiența, ciupită stângaci de un SOTI menit parcă să arate ce înseamnă neprofesionalismul. A venit apoi ‘canalul 38’ al lui Sârbu, ca o trambulină de lansare pentru viitorul PRO TV și, exploziv, Tele7abc. Rețelele de cablu își întinseseră deja păienjenișul peste toată țara și figuram deja printre cele mai cablate țări din Europa, cu un spectaculos 80%. Pe această sărăcie de date, Legea Audiovizualului a adus ce putea și ce știa, rămânând la stadiul unei radiografii a momentului. De atunci datează una dintre lacunele majore ale legii: nefireasca libertate lăsată operatorilor de cablu în a decide pe cine bagă și pe cine nu în grila pe care o transmit către abonați. Evident că pe atunci nu se punea problema netrasmiterii unor posturi românești. Astăzi se pune. Sunt cel puțin o duzină de noi posturi românești care n-au loc pe cablu, în timp ce se transmit canale turcești, nemțești, ungurești pentru care nu se face nici traducere, cum mai zice legea. Concentrarea care a avut loc în acest domeniu a dus la poziții de monopol pentru două-trei companii care-și împart discreționar piața. Cel mai adesea, motivul care se invocă de către operatori este că noile posturi n-au audiență. De unde să aibă, dacă nu sunt transmise? Deasemenea, legea a omis orice precizare legată de rolul social, cultural și educativ al programelor. Acestea sunt primele sacrificate, în fața ofensivei tabloidismului video. Și un alt aspect: audiența. Există o concurență aproape sălbatică între posturile principale, pentru câștigarea de audiență și, implicit de contracte de publicitate. Dacă ideea ‘audienței de post’ era o realitate a primilor ani în care s-au făcut măsurători, lucrurile s-au schimbat. Audiența s-a democratizat și s-a deplasat spre nișele tipurilor de emisiuni. Există o audiență puternică ce nu ține cont de canal. Nu mai există fanatici ai unui post care aruncă telecomanda și rămân 24 de ore prizonierii acestuia. Telecomanda sancționează prompt orice lipsă de calitate. Or, acesta mi se pare că e primul lucru de care ar trebui să se țină cont în crearea de noi ierarhii, mai realiste și bazate pe criterii mai productive în ceea ce înseamnă cultură și civilizație. |