Odată cu anunțul prezidențial în legătură cu intrarea noastră în recesiune, liniștea și tristețea s-au lăsat peste întreaga nație care acum nu face altceva decât să-și pună mintea la contribuție în legătură cu poziția în care vom aștepta „vârful” de criză de prin octombrie – taman înaintea alegerilor prezidențiale.
S-a făcut liniște și în privința acordului de împrumut cu FMI-ul, iar inginerul Pogea a avut prilejul să ricaneze la adversari: ce-ați găsit pe site-ul FMI, din ceea ce nu știați? N-am găsit nimic. Ce nu trebuie să fie acolo, nu e.
Profitând de acalmie, aș vrea să vorbim puțin și despre modul în care e receptat, în special de mass media vorbită și văzută programul guvernamental „Prima casă”. Televiziunile își continuă neclintite programul populist de autocompătimire și de compătimire a „bietului cetățean”. „Fătucile” cu microfonul în mână nu pregetă să întrebe cu schepsis, pe stradă: nu-i așa că nu aveți ce face cu 60.000 de euro? Și, bineînțeles, cetățeanul răspunde afirmativ. Apoi, din studio, curg comentariile altor fătuci competente: cu 60.000 de euro nu poți să-ți faci decât o garsonieră sau un apartament de două camere! Și unde: prin cartierele mărginașe, nicidecum prin centru! Și mai trebuie să ai și venituri de vreo 600 – 700 de euro pe lună, că altfel n-ai de unde plăti rata. Bașca faptul că trebuie să vii cu un avans de 5%! Ce te faci dacă apartamentul costă mai mult de 60.000 de euro? De unde iei diferența? Cu ce dobânzi?
Într-adevăr, probleme insolubile! Numai că cine comentează inițiativa guvernamentală în acest fel dă dovadă de ignoranță și stupiditate. „Prima casă” nu e un program social, de ajutorare a celor defavorizați. Aceștia vor continua să stea pe unde apucă, fără a deveni musai proprietari. Ca și programul ANL – care a fost o altă treabă bună, deturnată însă de competiția politică – „prima casă” este un program pentru cei care dispun de unele mijloace, dar nu suficiente. Altminteri s-ar fi chemat „prima vilă”, sau „primul palat”. Prima casă poate, e logic să fie o garsonieră sau un apartament cu două camere. Deja facilitatea acordată – dobândă redusă pentru suma oferită – constituie un ajutor important pentru cei care au posibilitatea să o apuce pe calea proprietății. Asta nu înseamnă, însă, că trebuie să devenim o nație de proprietari. Diferențele sociale vor continua să existe, multă vreme de acum încolo, și ele se vor adânci. Poate că vom redescoperi faze intermediare, precum proprietarii de rulote din America, poate alte formule. Dar „prima casă” rămâne ceea ce este și n-are rost să ne jelim la infinit prin high definition, pentru că, oricum, nu definim nimic.