După ce ne-a ameţit vârând în faţă teoria „pensiilor nesimţite” (pe care tot nesimţitul de stat le-a dat pe ochi frumoşi) Boc are de gând să ne tragă în piept şi cu tăierea din salarii. În sensul că Executivul evită să se bage laolaltă cu cei care vor fi sancţionaţi şi în acest fel pentru nepriceperea sau hoţia guvernanţilor, companiile de stat. Aici, micul premier vine cu o idee revoluţionară: tot ce va depăşi 80 de milioane, va fi impozitat cu 90%, ca taxă de solidaritate.

Explicaţia asta este pentru proşti, sau pentru cei luaţi ca atare. Nu mai este un secret pentru nimeni că alături de ministere şi agenţii, companiile de stat sunt cele în care se practică dezmăţul cheltuielilor nejustificate. Cel mai adesea datoare la stat cu sume pe care nu vor fi niciodată în stare să le achite, aceste companii au administraţii stufoase şi personal plătit nu doar cu leafa  propriu-zisă, ci cu o serie întreagă de sporuri sau participări la consilii de administraţie. Leafa e un mizilic şi chiar dacă se vor tăia din ea câteva milioane, n-o va simţi nici cel făcut în acest fel „solidar” şi nici economia. Pentru că aici sume exorbitante sunt cheltuite pe achiziţii dintre cele mai ciudate, ori sponsorizări (amintiţi-vă cât a dat celebrul domn Hoară unei echipe de fotbal din banii cu care e stipendiat mineritul) ori plimbări peste hotare. Aici, în companiile de stat, se adăposteşte o mare parte a clientelei politice care trebuie susţinută din banii de la buget. Ori aici nu se întâmplă, practic, nimic. Cum nu se întâmplă – cel puţin deocamdată – nici cu aiureala din ministere unde secretari de stat, directori, şefi de departamente au lefuri de 2-3 ori mai mari decât ministrul (las’ că nu-l plângem nici pe acesta, strânge şi el destul din alte surse decât leafa!). Pentru un om ca Boc, toate acestea rămân probleme secundare – cea principală fiind aceea de a băga mâna în buzunarele celor care nu au altă soluţie de supravieţuire decât leafa ciuntită brutal!

Aproape că nu mai e un secret pentru nimeni de ce, în ciuda existenţei şi a altor soluţii, guvernul a ţinut cu dinţii de această formulă, riscând chiar şi o moţiune de cenzură: este unicul mod în care-şi poate salva aparatul propriu şi clientele politică ce a investit în PDL şi în alegerile câştigate de acesta. O restructurare a administraţiei i-ar fi lăsat pe drumuri pe mulţi dintre cei faţă de care mafia portocalie are obligaţii urgente, cu consecinţele neplăcute de rigoare. Aşa, li s-a transmis semnalul ceauşist: „rămâneţi pe locurile voastre”, că-i jumulim pe ceilalţi! Pe fraieri! Adică poporul acesta de nesimţiţi!