De obicei, „țepele” se dau între privați. De ce? Pentru că acolo funcționează mai puține reguli iar tentația jecmănirii, înșelării aproapelui este mai mare. Există chiar un soi de înțelegere a faptelor de această natură, ba și o admirație față de performanțele celor mai șmecheri.
Când e vorba de stat, se presupune că acesta se conduce după reguli pe care chiar el le face. Și cu care se și acoperă. Țepe ar putea fi coniderate arieratele: datoriile statului către furnizori și prestatori. Regula după care se călăuzește statul este: vă plătim când vom primi bani de la buget! Când va fi asta? Nimeni nu știe cu precizie. Și, în timp ce privatul e strâns cu ușa să-și plătească datoriile la timp, în caz contrar putându-se abate asupra sa cele mai mari urgii, asupra statului – țepar nu se abate nimic. Cel mult îl mai dojenește domnul Franks, de la FMI: nu e frumos! Tebuie să plătiți și voi...Măcar din când în când.
Exită, însă, și o altă categorie de țepe: cele nesimțite! Când statul, prin reprezentanți ai săi, pur și simplu își bate joc de tine, dându-ți cu tifla: uite, na, ce-o să-mi faci dacă nu-ți plătesc?!
Sunt unul dintre cei pățiți: Agenția de Monitorizare pe care o conduc a câștigat o licitație organizată de Ministerul Comunicațiilor anul trecut. Cum la stat birocrația e mare și birocrații de neurnit, formalitățile pentru efectuarea contractului s-au întins pe vreo patru luni, tot mereu inventându-se câte o nouă cerință. Cum însă amploaiații ministerului vroiau să fie la curent cu cine și cum îi mai înjură, au solicitat să primească serviciile înainte de finalizarea formalităților. A intervenit chiar fostul ministru, un specialist în saltele Relaxa. Serviciile au fost furnizate, conform caietului de sarcini, ba chiar cu ceva în plus, solicitat de nenumăratele domnișoare consiliere ce mișunau și atunci prin minister, cerințe pentru care a trebuit să solicit unor parteneri produse pe care nu le puteam realiza. Contra cost, bineînțeles. Numai că după vreo două luni, dl ministru Sandu m-a chemat și, exprimându-și unele regrete, mi-a spus: nu mai putem încheia contractul! Nu ne lasă Boc! Bine, dar cu ce v-am dat până acum (și pentru care am plătit altora) ce se întâmplă? Nici o problemă! Asta vom achita! Și, chemându-și subordonații de specialitate, le-a ordonat să rezolve problema. Atât de impresionați au fost aceștia că după patru luni de la primirea ordinului, tot nu reușiseră să facă formele necesare. Și a venit remanierea, dl ministru a primit un șut în fund iar amploaiațiii au ridicat din umeri: N-avem ce face! Doar dacă o vrea noul ministru să rezolve.
Noul ministru avea altele pe cap. Bântuit de–un amantlâc tomnatic, umbla năuc din delegație în delegație, cu consiliera personală după el. Ca un băiat civilizat, i-am compus o scrisoare politicoasă în care i-am expus cazul, rugându-l să-mi dea măcar un semn de mila măriei sale. Credeți cumva că s-a întâmplat minunea? Nicidecum. Voiajor printr-o instituție prin care puțini îi cunosc la față, dl Vreme – căci așa îl cheamă – nu se încurcă cu mărunțișuri din astea. Nici măcar cu explicații. Ai fost fraier și ai luat țeapă? Așa-ți trebuie! – pare să-mi spună, fără cuvinte, dl ministru al...turismului, pe banii statului și al amorului liber...