Dacă mai aveam nostalgii după pitorescul şi imprevizibilul vieţii politice de pe vemea Convenţiei Democrate, episodul şedinţei de guvern de luni mi le-a rispit cu desăvârşire. Şi ca să fiţi şi dvs. convinşi de acest lucru, am să refac puţin firul evenimentelor. Criza - una nouă, în interiorul unei crize permanente - s-a declanşat atunci când premierul, asemenea unui învăţător îmbufnat că elevii nu şi-au făcut temele cât timp el a fost ieşit din clasă cu diverse treburi, le-a zis-o de la obraz: v-am rugat să fiţi cuminţi şi să vă vedeţi de treabă, să nu vă mai jucaţi de-a suspendarea şi de-a referendumul şi nu m-aţi ascultat. În consecinţă, vă voi amâna vacanţa din 13 mai pentru o dată la care o să mă mai gândesc... Şi, de aici, scandalul. Aflând că luni Tăriceanu vrea să facă o şedinţă de guvern şi să bată în cuie amânarea, Băsescu a sărit în sus şi i-a trimis o scrisoare în care-şi exprima intenţia să participe la şedinţa cu pricina. Cum a mai participat la alte şase - dintre care la două, complet neinvitat şi în lipsa 'stăpânului', stil care începe să-i placă preşedintelui. Premierul şi-a strâns cerc consilierii şi i-a pus la treabă. Ia răsfoiţi voi, băieţi, Constituţia, şi găsiţi-mi paragrafele din care să reiasă că n-are ce căuta la şedinţă. Să stea la el la Cotroceni, să pună flori. Şi, pac la Răsboiu! Replica l-a găsit pe preşedinte într-o formă bună. Era duminică, nu mâncase, nu băuse şi era pus pe harţă! A strâns şi el consilieri care i-au mai rămas şi i-a pus cu burta pe Constituţie. Am găsit! - au exclamat aceştia transpiraţi şi s-au pus pe scris un comunicat care să-l ruşineze pe premier pentru impoliteţea de a refuza o vizită prietenească. Cum se înserase şi se terminaseră şi toate emisiunile de ştiri, lucrurile au fost lăsate pe luni dimineaţă, fără a se clarifica dilema. Poporul român a plecat la culcare cu o mare întrebare în cap: veni-va preşedintele la Guvern? Îl va primi Tăriceanu? Sau îl vor azvârli sepepiştii în stradă? De aici încolo ştiţi foarte bine ce s-a întâmplat. Şi aproape că nu mai are importanţă. Rămâne însă seriozitatea mizei acestui conflict, cel mai acut de până în prezent: este data de 13 mai o piatră de hotar? De ce e necesar să fie respectată şi de ce n-ar putea fi amânată? Din declaraţiile care au curs gârlă ar reieşi că doar democraţii mai ţin cu dinţii de acest termen. O explicaţie ar fi faptul că se află într-o situaţie bună în sondaje. Ceilalţi preferă să mai treacă cel puţin o vară, pentru a mai pune ceva osânză de procente. Cât de mult se încalecă cele două referendumuri cu alegerile? Aproape deloc. Dacă ar exista niţică voinţă - inclusiv politică - toate trei operaţiunile s-ar putea rezolva într-un singur tur, pe 13 mai. Şi alegerile europene, şi referendumul pentru uninominal şi referendumul pentru suspendarea lui Băsescu! Ideea este că cele două referendumuri au rolul de a se anula unul pe altul, situaţie în care alegerile europene rămân o miză minoră, ele constituind, până la urmă, un simplu test electoral pentru partide.