Președintele Iliescu s-a angajat, în fața omologului său american, să declanșeze o campanie "necruțătoare" împotriva corupției. Americanii se luptă cu terorismul, noi cu corupția. De fapt, corupția este terorismul nostru: un inamic la fel de perfid și de periculos, care nu poartă ecuson sau uniformă și se poate ascunde unde nici nu te aștepți, luând înfățișări dintre cel mai banale. Se aștepta cineva ca Păvălache să fie terorist-corupt? El, care părea om serios, angajat al Guvernului și persoană de încredere - veritabilă mână dreaptă - a unui ministru? Repet: pentru noi, corupția este la fel de periculoasă cum este terorismul pentru americani. Ea poate lovi oricând, mortal, punând sub semnul întrebării sinceritatea adeziunii noastre față de comunitățile euroatlantică și europeană, generând aceeași suspiciune și neîncredere din partea aliaților și partenerilor. Este clar, deci, că mai ales după ce ușa NATO ne-a fost deschisă, nu mai avem cale de întoarcere. Nu mai putem concubina cu corupția și cu corupții pe principiul că atâta timp cât economia albă abia se târăște, e bună și cea gri, ca să nu mai vorbim de faptul că cea neagră ne salvează de la sucombare. Mai este o problemă: populația nu percepe, sau pricepe cu dificultate gravitatea fenomenului. De-aia zic că corupția e un terorism de catifea: ea nu aruncă în aer, la propriu, instituții, nu face să curgă sânge, nu face lumea să nu mai aibe curajul să iasă din casă. Ea ne face, însă, pe toți să suferim - de sărăcie, de frig, de teama zilei de mâine. Efectele ni se însinuează constant în viața de fiecare zi, dar mai ales în scăderea continuă a calității ei, pentru cei mulți. Și ultima problemă: bine, lansezi o luptă necruțătoare. Dar care e strategia? Cum îi depistezi pe corupți ca să poți să le dai la cap? Cum altfel decât punând în lumină sursele corupției și acționând asupra lor. Pentru asta este însă nevoie de curaj: curajul de a accepta că aceste lucruri se întâmplă sub ochii noștri de atâta vreme și că nimeni n-a făcut nimic. De ce? Aceasta e-ntrebarea! |