Cu o sută de kilometri la oră a traversat Ilie Ilașcu granița dintre Basarabia și România, lăsându-i cu ochii în soarele primăverii pe cei veniți să-l întâmpine cu florile care au mai rămas de pe urma podurilor de peste Prut. A fost un prim duș rece dintre cele pe care prizonierul din Transnistria le va produce, fără voia lui, diferitelor tabere care și-l doresc cu orice preț pe post de fanion politic. Practic, destinul eroic al patriotului basarabean ia sfârșit aici, odată cu ieșirea sa pe porțile temniței care i-a întreținut cultul. Nimic nou sub soare, din acest punct de vedere. Din sferele înalte ale dramatismului, Ilie Ilașcu coboară în mocirla vieții de fiecare zi, pe post de pradă și trofeu. Bătălia confiscării lui Ilașcu este și va fi una dură. Sunt implicate părți care-și trag direct merite din procesul complex care a generat evenimentul eliberării sale. Prima este, desigur, Președinția României, care chiar prevestise, cu trei zile înainte, o asemenea posibilitate reieșită din convorbirile purtate cu omologul basarabean. Al doilea este ministrul de Externe, care nu ezită să lege inițiativa ministrului rus de externe de presiunile sau de persuasiunile domnului Geoană pe lângă omologul său și pe lângă autoritățile continentale în mijlocul cărora se mișcă precum peștele în apă, prin misia pe care o îndeplinește pe bază de OSCE. Al treilea - și, probabil, cel mai păgubit - este Partidul România Mare, al cărui demers electoral realizat prin punerea lui Ilașcu pe listele sale capătă acum, prin succesiunea evenimentelor, un caracter prioritar și premonitoriu. Sfâșiat între toate aceste priorități, probabil că Ilașcu va sfârși prin a-i nemulțumi pe toți, făcându-i să creadă că nu li se recunosc meritele și nu li se întoarce cu profit datoria morală. Tentativele centrifuge de confiscare a lui Ilașcu vor sfârși, inevitabil, printr-o la fel de dramatică abandonare a sa, ca și detenția care i-a hrănit aura. Bun-venit printre politicieni, Ilie Ilașcu! |