Una dintre marile performanțe înregistrate de Guvernul Boc este aceea de a recurs pentru a 11-a oară la procedura asumării responsabilității guvernamentale pentru a putea adopta o lege organică. Adică mai mult decât toate guvernele anterioare luate la un loc. O operațiune cu caracter excepțional a fost introdusă, deci, în categoria celor curente.
Explicația este simplă: fragila majoritate de care dispune Executivul nu îi permite să urmeze calea legală, parlamentară. Și atunci, este preferată acea soluție care implică un risc considerabil: de a crea o portiță spre anularea nu doar a reglementării în sine ci și a consecințelor sale imediate. De ce insistă, totuși, Boc în această direcție?
Primul răspuns, cel mai comod, este că ar fi cerințe externe - europene sau mondial-financiare. Al doilea - că întregul mecanism social este pe cale de a intra în colaps în condițiile în care una sau mai multe dintre componentele reformiste întârzie să funcționeze.
Probabil că dintre toate cele 11 reglementări forțate de Guvern, Codul Muncii este cea mai importantă. Evoluția societății din ultimii ani și, mai ales, consecințele crizei economice, au evidențiat o tot mai pronunțată neadaptare a legislației la realitatea prezentă. Prefacerile prin care a trecut și trece piața muncii sunt mari.
Modelul clasic, de tip "penitenciar" nu mai este valabil decât în foarte mică măsură. Formele de prestare a muncii s-au diversificat, iar opțiunile s-au multiplicat. Munca temporară sau part-time este tot mai prezentă în viața oamenilor, iar angajatorul universal - statul - a făcut loc unei sumedenii de antreprenori cu posibilități diferite. Este mai mult decât necesar ca legislația să nu rămână în loc devenind o piedică în calea revirimentului economic. Premierul zice bine că noul cod are ca scop crearea de noi locuri de muncă dar face o mare eroare dacă își închipuie că e suficient, locurile de muncă le crează în primul rând capitalul și investițiile, capitole pentru care Executivul nu are încă soluții.
Ar fi de discutat de ce se opun cu atâta îndârjire și sindicatele, și unele patronate și partidele din afara arcului Puterii. Sindicatele își văd periclitate bună parte din privilegiile pe care le-au dobândit pe seama slăbicinilor statului. Opoziția, din principu. Unele patronate pentru că altele sunt de acord. Aspectul cel mai important îl constituie, însă, interesele colaterale ale inițiatorului. Căci așa ceva există, și este foarte concret. Este vorba de oportunitatea pe care puterea actuală și-o crează pentru a elimina din aministrație personalul indezirabil, moștenit și de a-l înlocui - consolidânu-l pe termen lung, cu cel fidel. Lucru pe care, în condițiile actualelor prevederi nu prea poate să-l facă - vezi doar situația celor trei rânduri de șefi de deconcentrate!