La prima vedere, se poate spune că justiția română a fost mult prea severă cu cei doi englezi, soții Mooney, care n-au făcut, până la urmă, altceva decât să încerce să ofere unui copil român condițiile unei vieți decente, oricum mai bune decât cele din tara sa. Si că tentativa lor de a se sustrage rigorilor legii se datorează birocrației și corupției care caracterizează această verigă a mecanismului juridic, în ce privește adopțiile. Mă gândesc că o anumită înțelegere s-ar putea manifesta, mai ales că acasă, în Anglia, pe soții Mooney îi așteaptă un alt copil, de asemenea adoptat din România, pe care o absență de 2 ani a noilor săi părinți s-ar putea să-l marcheze definitiv. Iar acum, înaintea vizitei sale în Marea Britanie, un gest de clemență din partea președintelui lliescu ar putea crea o atmosferă mai favorabilă nouă.
În același timp, însă, mă gândesc și la următoarea situație: să ne imaginăm - deși poate să pară absurd - că doi români încearcă să scoată, în aceleași condiții, un copil englez, pe care ar dori să-l înfieze. Ar manifesta justiția britanică vreo clemență? Ar încerca cineva să facă presiuni asupra Reginei ca, pentru păstrarea bunelor relații cu România, să-i amnistieze pe cei care au călcat legea în numele principiilor umaniste?
"Lecția" de fotbal pe care am primit-o anul trecut, la Cardiff, mă face să cred că nu... |