După Summit-ul NATO, venirea Madonnei în turneu la București reprezintă evenimentul major care dă peste cap echilibrul orașului și concentrează atenția mijloacelor media. Invadarea parcului Izvor de construcțiile gigantice ale scenei și spațiilor anexe a dat semnalul febrei. Marți, toată presa n-a avut decât un singur gând: să surprindă măcar o secvență cu Madonna, la sosirea pe aeroport sau la cazarea în hotel. Unele posturi au făcut din asta un breaking news, altele l-au tratat în tonalitate amuzantă dar nimeni nu l-a exclus din meniul zilei.
Am stat să mă întreb dacă febra asta mediatică are și un corespondent în starea de spirit a populației. A unei părți a sa, cu siguranță. Și doar dacă ar fi să-i numărăm pe cei vreo 70.000 de spectatori care au plătit (în plină criză) prețuri piperate pentru bilete, de chiar 20 de milioane! Care a fost „valoarea adăugată” a acestui concert? Destul de mică, după părerea mea. Prestațiile „live” ale a majorității vedetelor muzicii sunt net inferioare înregistrărilor din studio și ceea ce primește în primul rând spectatorul este vacarmul și buimăceala cauzată de jocurile agresive ale luminii.
Madonna nu este una dintre marile voci, marile talente interpretative ale showbizz-ului. Ca și Michael Jackson, ea este un produs ultrasofisticat și ultraambalat al fabricanților de astfel de evenimente. Ceea ce a oferit ea la București n-a fost un concert, ci un complex spectacol de circ în care au fost de toate: și gălăgie și multă mișcare, și sport, și o paradă a modei și momente în care s-a încercat provocarea unei isterii în masă. Și s-a reușit, pentru că există o categorie de „populație” care are nevoie să-și exhibe pornirile, fie pe stadion, la meciurile de fotbal, fie în parc, la concerte și „evenimente”. Cred, până la urmă, că mobilul principal al umplerii parcului Izvor a fost mai ales curiozitatea: de a vedea cum se mișcă, cum se dă peste cap, cum se unduiește o femeie de peste 50 de ani care luptă curajos cu vârsta și cu muzica. Pentru că asta a devenit, în primul rând, Madonna: o curiozitate ambulantă, care sfidează conveniențele și încearcă să șocheze prin tot ceea ce face pe scenă și în afara ei.
Turneul Madonnei e o mare afacere, care angrenează personal și mijloace, dar care nu transferă calitate. O voce modestă și un repertoriu cu puține repere adevărate (și alea vechi de vreo 20 de ani) se pot transforma, iată, prin tehnologie și inovație, într-un eveniment. Din care, însă, nu ne alegem cu mare lucru în afară de amintirea restricțiilor și măsurilor de securitate exceive, ca deobicei.