Când se va scrie o istorie a primului deceniu de dupa epoca comunistă, numele lui Victor Ciorbea va trebui scris cu majuscule. Domnia sa a fost un tip exemplar - în sensul că poate fi dat de exemplu din punctul de vedere al capacității de a parcurge cu un singur pas enorma distanță care separă sublimul de ridicol. Și ridicolul de sublim. Victor Ciorbea s-a afirmat pe scena politică în calitate de sindicalist, făcând parte din categoria celor care știu să fie duri când cer fără a da nimic. S-a instalat în fruntea maselor de oameni ai muncii, declanșând lupta neostenită cu hidra guvernamentala și prezidențială. A făcut la timp saltul politic pe care-l face orice lider de sindicat care știe că nu poate să-i păcălească la infinit pe cei în numele cărora cuvântă, erijându-se în executor testamentar al lui Corneliu Coposu care i-ar fi trasat cu limbă de moarte sarcina de a deveni primar general al Bucureștiului, pentru că de acolo să netezească calea spre Putere a Opoziției. A câștigat alegerile locale pe fondul derutei electoratului care nu înțelegea ce legatură e între Halaicu și Convenție și, vreme de șase luni a condus Primăria fără a lua nici o decizie și fără a semna nici o hârtie. Statura lui morală l-a impresionat pe proaspătul președinte Constantinescu care, speriat de a da guvernul pe mâna unui Spineanu, Ciumara sau - Doamne ferește! - Vasile, l-a propulsat la Palatul Victoria pe premierul sindicalist. 11 luni după aceea nu știa cum să-l scoată de acolo, pentru a-l înlocui cu cel mai nesuferit dintre cei trei amintiți. Ciorbea a făcut o scurtă penitență pe la biroul de reclamații și sesizări al P.N.Ț.C.D.-ului, după care, scârbit de țăranism și țărăniști, și-a făcut ca tot românul, propriul partid - ANCD - care partid, cu toată verticalitatea sa morală, n-a reușit să adune în jurul lui pe orizontală mai mult decât vreo câțiva popi fără parohii, și actori fără comedii. Sub perspectiva groazniăa a pragului parlamentar, Victor Ciorbea a fost silit să-și încalce încă odată convingerile, pe cele antițărăniste, de data aceasta revenind într-o Convenție coafată și uscată, ce-l așteptă fierbinte pentru a-l băga în Parlament. În sublim? În ridicol? Cine mai știe. |