Ziarul personal Octavian Andronic
29 Mar 2024 - 09:24
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

'Nu vă lăsați convinși de cei care cred că ei dețin portofoliul de inteligență al națiunii. La fel ca foștii securiști și activiști, ei (ziariștii - n.r.) încearcă să-și păstreze privilegiile.'

-- Traian Băsescu, președintele României

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

vineri 16 septembrie 2005 Nr: 1679

Cacealmaua petrolieră

de Octavian Andronic

Ca și când de la privatizarea PETROM s-a deșteptat brusc, crescându-i numărul de circumvoluțiuni ale cerebelului, dl Gheorghe Constantinescu, președintele Companiei devenită austriacă prin vânzare la pompă ne-a servit o lecție de globalizare dorind să ne convingă că există o legătură foarte strânsă între diversele conflicte locale din felurite colțuri ale lumii și prețul cu care austriecii vând benzina românească românului, la cel mai ridicat preț din această zonă a Europei. Mai că ne-ar fi convins dacă n-am ști câte parale făcea încă de pe vremea când stătea smirnă în fața premierului (fost) și prelua comenzile pe care le urma cu sfințenie. Pentru că dl Constantinescu este modelul tipic de instrument care face ce este pus să facă. Acum, de către șefii săi de la Viena, cei care au gândit planul rudimentar de creștere explozivă a prețului benzinei ca urmare a uraganului Katrina, de parcă tot ce se întâmplă la capătul celălalt al axei lui Băsescu trebuie să reverbereze imediat la București. La rândul său, șeful dlui Constantinescu, numitul Ruttensdorfer ne crede la fel de proști când afirmă fără să clipească că ei sunt imuni la influențe politice și că scăderile de prețuri nu sunt nici pe departe un efect al morăielii băsesciene, ci rezultatul unor calcule complicate în care au fost introduse niscai evenimente fericite petrecute nu se știe unde exact, pe mapamond.
Cacealmaua conferinței de presă a Petrom-ului de mai deunăzi nu mai păcălește pe nimeni. Petroliștii și-au încercat norocul, mizând pe cointeresarea guvernului - care, ca acționar al Petrom cu 40%  are partea sa de câștig din fiecare scumpire - și pe nebăgarea de seamă a poporului obișnuit deja cu scumpirile acestea fără noimă puse mereu pe seama nu se știe căror raporturi perverse dintre leu, dolar și euro. În fața avalanșei de proteste și a amenințării prezidențiale cum că se va uita cu un ochi mai atent pe contractul de privatizare care se afla pe masa de lucru alături de operele complete ale lui J. Walker au dat înapoi. Nu va fi pentru mult timp. Și, oricum, petrolul românesc nu mai are nimic de-a face cu românii. Sau cel puțin cu cei de felul dlui Constantinescu.     

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie