Iată că ne spune un sondaj extern un lucru foarte important despre o situație internă: Bucureștiul, capitala patriei noastre, este unul dintre cele mai ieftine orașe din lume! Vestea ne lovește, pe noi, românii, în moalele capului: cum adică? Noi știam că este un oraș scump, cel mai scump din țară, oricum. Asta înseamnă că România este una dintre țările cele mai ieftine, ceea ce, într-un fel, ne este confirmat de faptul că o vindem pe nimic - dar asta este o altă fațetă a problemei. Să revenim la București. Pentru orice străin cu venituri medii, este mult mai convenabil să trăiască la București. Totul, sau aproape totul îl costă mai puțin nu decât la New York - care este luat drept etalon, dar și decât la Budapesta sau Belgrad ca să ne menținem aici, în zonă, unde - totuși - Praga se situează printre cele mai scumpe orașe din lume. Iată, deci, un exemplu clasic pentru modul în care aceeași problemă, privită din unghiuri diferite, se prezintă diferit. Pentru bucureșteni, orașul în care trăiesc este un oraș scump, în care chiriile sunt mari, întreținerea exorbitantă, prețurile din restaurante prohibitive, iar serviciile, să nu mai vorbim. În general, bucureșteanul este excedat, ca tot românul, că prețurile se aliniază, permanent, celor mondiale, în timp ce veniturile lui stau pe loc sau dau înapoi. Aici este, de fapt, cheia problemei: faptul că Bucureștiul este un oraș ieftin nu are de ce să ne bucure. Dacă străinii ar da buzna să trăiască pe aici ar mai fi ceva. Dar nu dau. Pentru că accesibilitatea prețurilor se traduce prin lipsă de performanță, prin deficit de calitate. Traiul pe care-l oferă un oraș ieftin este unul sub standarde. Să ne rugăm la Dumnezeu să se scumpească viața în București, cam ca la Praga, dacă nu mai mult. Atunci vom ști sigur că ceva s-a întâmplat, că mecanismele economiei se mișcă mai bine, că se conturează o piață care se adresează unei alte puteri de cumpărare. Atunci va merita din plin să ai 'buletin de București'. |