Luni, 11 octombrie, Guvernul României ar fi trebuit, în conformitate cu Legea finanțelor publice, să prezinte proiectul de lege a Bugetului de Stat pe anul 2000.
Cum Guvernul n-a făcut-o - ar fi fost și de mirare ca tocmai Executivul să respecte prevederile elaborate de el însuși - Varujan Vosganian și formațiunea sa politică au încercat să umple acest gol, cu un proiect propriu. N-au avut de întâmpinat vreo concurență, nici unul dintre partidele aflate în opoziție nevenind cu vreo propunere concretă, majoritatea așteptând producția Guvernului, pentru a-și exersa, pe aceasta, verva parlamentară.
Dincolo de efectul propagandistic pe care „dreptacii" l-au avut în vedere, bugetul lor reprezintă un interesant și valoros „exercițiu de stil" fiscal. Replica clasică a reprezentanților Executivului în fața tirului criticilor este cunoscută: veniți voi cu soluții! Adică găsiți voi resursele cu care să alimentați sacul de nevoi al țării. Și Vosganian & Co indică niște soluții, cu a căror oportunitate poți să nu fii de acord, dar pe care nu poți să nu le iei în considerare. Pur și simplu, acestea ar putea fi identificate în renunțarea la a mai finanța pierderile din economie - nota bene: în special cele din sectorul bancar - stoparea unor investiții acolo unde se poate trece la concesionări, reducerea investițiilor în sedii administrative (în special ale Ministerului Fi- nanțelor) și reducerea personalului din administrația centrală (al cărui număr a crescut, în ultimii doi ani, cu 6 000 de persoane!!!). Cu acești bani, UFD-ul ar purcede la dezvoltare, investind, nu risipind! Punct de vedere revoluționar, într- un stat care, de zece ani, nu mai investește nimic, cârpind într-una anteriul lui Ar- vinte și sufocând agenții economici prin impozite excesive.
Mi-e greu să cred că domnul Remeș își va apleca urechea spre op-ul ufedist. Mai, degrabă îl va taxa din start, ca nerealist și desprins de solul concret al nevoilor multiple. Și va continua, liniștit, strategia lui „de azi pe mâine", care și-a verificat soliditatea în experiențele financiare precedente. Tare mi-ar fi plăcut, însă, ca măcar o dată cineva să aplece urechea și la o provocare de acest gen. Căci asta este bugetul lui Vosganian: o provocare la adresa inerției.