Congresul PSD s-a sfârșit într-un mod neașteptat. Cu toate strădaniile lui Geoană et comp. de a impune un mod de desfășurare care să le fie favorabil, evenimentele și-au urmat cursul într-o direcție ce devenea, cu fiecare oră scursă, tot mai previzibilă. După cinci ani caracterizați printr-o continuă scădere a ponderii politice a partidului, cuantificată prin pierderea tuturor rundelor electorale, "epoca Geoană" se încheie fără glorie, făcând loc unei echipe noi.
Practic, ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Romexpo pare tras la indigo după evenimentele de la Congresul din 2005: câștigătorul este un outsider, căruia i-au făcut pârtie spre titlu aranjamente de culise. Ca și Geoană în 2005, Ponta în 2009 a apărut ca o opțiune de ultim moment și își datorează parcursul lui Adrian Năstase, a cărui retragere din competiție a adus pe această variantă nu numai sporul de voturi, cele care până la urmă au făcut diferența.
Dar dacă este să vorbim despre adevăratul câștigător al acestor alegeri, el este Ion Iliescu. Anunțul retragerii sale în cazul în care s-ar fi adoptat votul pe liste i-a făcut pe omenii lui Geoană să dea înapoi și să revină la prevederile statutare. Tot Iliescu a fost liantul înțelegerii prin care Mitrea și Mazăre au renunțat în favoarea lui Ponta.
Iliescu este și cel cel care a dezamorsat scandalul Vanghelie - Pandele, într-un moment în care Geoană a fost depășit și congresul amenința să alunece pe panta grobianismului. Dar, mai ales, Iliescu a fost cel care a stabilit definitiv relația sa cu partidul, fără să mai aștepte, vreo ofertă otrăvită din partea acestuia. I-au trebuit cinci ani și multe umilințe ca să construiască cu răbdare și în condiții de adversitate "brandul" care acum îl așează deasupra organigramei. În preajma celei de-a 80-a aniversări, Iliescu și-a regăsit tonusul și vigoarea de altădată electrizând o sală în care se aflau nu puțini din cei care îl consideraseră o frână în calea reformării partidului, dar care acum întind mâna spre el ca spre colacul salvator de la înnec.
A fost, sâmbătă, suprema revanșă pentru președintele fondator și momentul, amânat cu cinci ani, al clarificării definitive a relației sale personale cu istoria partidului. Ceea ce trebuia să se întâmple în 2005, după un ultim mandat prezindențial de succes, dinamitat de nefericita grațiere a lui Cozma și de reacția de respingere a coaliției baronilor amenințați de curățenia pe care urma să o facă întorcându-se la partid, s-a întâmplat acum: brandul "Iliescu" triumfă în fața funcțiilor și coteriilor de partid, iar fondatorul nu va mai avea nevoie vreodată de deferența prostănacilor aflați vremelnic în capul mesei.