Ziarul personal Octavian Andronic
29 Mar 2024 - 10:41
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Asta nu mai este opereta politicii românești. Este tragedia politicii românești

-- Radu Câmpeanu despre intrarea în politică a lui Gigi Becali

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

vineri 17 iulie 2009 Nr: 2812

Boicotul presei

de Octavian Andronic

Faptul că reprezentanții unor publicații - recte televiziuni - nu sunt primiți în avionul prezidențial este aproape fără precedent. Chiar dacă motivul invocat este acela că nu mai erau locuri. N-au fost locuri, însă, exact pentru acele posturi care, în ultima vreme mai ales, s-au dovedit a fi constant critice la adresa președintelui.

Să lămurim, însă, mai întâi, ce e cu povestea asta cu avionul prezidențial.

Chiar unii dintre cei lăsați acum pe pistă au clamat adesea, cu agresivitate, la adresa "mitei" la care s-ar fi dedat predecesorii domnului Băsescu care luau la bord jurnaliști aleși "pe sprânceană".

Tot atunci, argumentul invocat acum, că de fapt jurnaliștii își plătesc toate cheltuielile din buzunarul redacțiilor și că unica favoare era aceea de a umple locuri care și așa ar fi rămas goale, cu reprezentanți ai mass-media, nu prea era luat în seamă.

Iar soluții alternative pentru ca presa din țară să poată oglindi activitățile prezidențiale internaționale n-ar prea fi, pentru că mai ales acum, la vreme de criză, puține redacții - cu excepția posturilor publice care au și obligația, dar și capitolul bugetar aferent - și-ar putea permite asemenea cheltuieli de pe urma cărora nu s-ar alege cu mare lucru. Pentru că accesul presei este strict limitat la manifestările oficiale și unicele ocazii în care președintele mai poate fi descusut sunt tot în avion, la întoarcere. Însoțind de-a lungul timpului delegații oficiale, în calitate de jurnalist, mi s-a întâmplat nu o dată să nici nu apuc să-l văd pe președinte - indiferent care a fost acesta.

Așadar, ca să recapitulăm: domnul Băsescu restricționează absurd accesul presei exact acolo unde domnia sa are tot interesul să fie prezentă.

Ce s-ar întâmpla dacă, după toate "înjurăturile" și acuzațiile aduse presei, aceasta ar fi solidară și ar intra în grevă, nerelatând nimic despre președinte? Ar fi o chestie sinonimă cu... înmormântarea sa publică. Practic, domnia sa n-ar mai exista, în absența cutiei de rezonanță a acțiunilor sale. Culmea absurdului o constituie însă și faptul că toate atacurile prezidențiale la adresa presei sunt difuzate de presa însăși! Care îl servește dublu, transmițând poporului in extenso, care sunt nemulțumirile acestuia. Aș merge chiar mai departe și aș afirma că, fără presă, Traian Băsescu n-ar fi devenit niciodată ceea ce este astăzi. Întreaga sa carieră politică este una de vorbe, nu de fapte. Haideți să facem un test rapid: să enumerăm două - trei dintre realizările concrete ale președintelui ca ministru al Transporturilor, Primar General al Capitalei sau președinte de partid și de țară, în afară de vorbe, scandaluri și atacuri! Nu-i așa că vă este greu? Până și celebrul său slogan "Aici sunt banii dumneavoastră" rămâne fără obiect în absența subiectului.

Deci: ultimul atac la adresa presei nu constituie altceva decât bifarea unui nou punct din strategia agresivă a președintelui și o manevră de abatere a atenției publicului de le miezul "scandalului Ridzi" - deturnarea de fonduri publice în folosul odraslei prezidențiale. Or nu presa este cea care a "stimulat"-o pe doamna Ridzi să acționeze în acest mod regretabil...

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie