Acest om reprezintă unul dintre cele mai interesante cazuri din politica românească. N-a fost revoluționar. Evenimentele din decembrie '89 l-au prins pe la ADIRI, studiind cu asiduitate tema dreptului. Luat de val a ajuns la CFSN, unde s-a ocupat, parcă, de relația cu presa. A demonstrat seriozitate și aplicație, remarcându-se ca unul care nu dorește cu tot dinadinsul să sară trepte. Asta l-a și propulsat, după primele alegeri, în fotoliul Externelor, pentru care păruse să aibă și alură, și cultura necesară. Bun gospodar, s-a ocupat mai întâi de găsirea unui sediu, de dotarea lui, de împodobirea lui, cu tablouri, după care s-a lansat în marea politică. A călătorit mult, a scuzat peste tot ceea ce se întâmplă în țară - mineriade, greve, scandaluri - și a fost acceptat de comunitatea diplomatică internațională. A apucat să participe la sucesul lui Petre Roman, de a-i convinge pe europeni că locul nostru este măcar în Consiliul Europei. În plin efort diplomatic au intervenit noile alegeri, cele din '92, când - rămas alături de Iliescu - a fost nevoit să opteze între strălucirea efemeră a diplomației și cenușiul sigur al Parlamentului. A ales cea de-a doua variantă și a învățat lecția stăpânirii de sine în meciurile dure purtate cu șturlubăticia parlamentară. A reușit chiar să selecteze un volum de vorbe de spirit, care s-a adăugat unei biblioteci de discursuri și considerații politice. După '96, a băjenit pe meleagurile Opoziției, unde și-a refăcut tonusul călătorind aproape la fel de mult ca pe când era ministru de externe, în restul timpului ocupându-se a strânge rândurile propriilor săi adepți din partid. Totdeauna, însă, și-a stăpânit elanurile individualiste, păstrându-se, modest, în siajul liderului istoric, știind însă ca va veni și momentul său. Iată-l. A venit. Adrian Năstase se poate considera, la această oră, cel mai tare din parcare. Din întreaga parcare, de data asta. Atât de tare încât să-și permită o campanie proprie, dibaci personalizată și să se detașeze senin de subiectul prezidențial. Pentru că este mai evident ca oricând că viitorul locatar de la Cotroceni este sortit unei existente singuratice și protocolare. Apele s-au despărțit și partidul lui Năstase se mută la Victoria, în timp ce partidul lui Iliescu nu este deloc sigur că se va muta la Cotroceni. Dar, în oricare dintre variante, Năstase este omul forte al politicii românești, omul care, în acești 11 ani, a progresat mai mult decât oricare altul, putându-și permite să înceapă construcția soclului pe care dorește să se așeze, patriarhal, peste alți patru ani. Atenție la Năastase: vom avea prilejul să descifrăm din personalitatea sobră și prevenitoare a "omului numărul 2", ambițiile și orgoliile "omului numărul 1". Cât de curând. |