Deși premierul a anunțat în gura mea decesul Alianței, cu regretele și cheltuielile de rigoare, partenerii săi democrați nu sunt de acord și zic că nu, că nu e moartă și că va trăi ani lungi de-acum încolo. Fiecare vede, însă, problema, din punctul său de vedere. În timp ce premierul i-a luat mâna și a simțit cum bate tot mai slab pulsul adevărului, dr. Boc a pus stetoscopul exact pe organul numit dreptate și i-a ascultat frământarea dătătoare de speranțe. Diferența vine din faptul că, în timp ce liberalii s-au resemnat cu ideea de a guverna singuri, prin ei înșiși - vorba lui Brătianu -, democrații nu concep că ar putea trăi in solitudine și în afara casei Puterii, lipsiți de pârghiile prin care pot să facă o viață mai bună pentru ei și pentru membrii lor de partid. Cam pe aici apare prima diferență marcată de viziune între democrați și mentorul lor nu doar spiritual, Traian Băsescu: în timp ce acesta ar fi foarte bucuros ca democrații săi să iasă de la guvernare și să încerce să trântească guvernul, Boc și Videanu și Blaga nu concep acest lucru, pe principiul: de ce să plecăm noi și să rămână ei și să nu rămânem noi și să plece ei? Această viziune a fost făcută publică cu claritate luni, ca răspuns la apropourile fine ale lui Tăriceanu, care după ce le-a cerut imperativ lui Blaga și Macovei să-și dea demisia, din lipsă de solidaritate, s-a mulțumit acum să invoce decesul instituției care-i mai ține sub același acoperiș, avansând ideea unui partaj din care liberalii să se aleagă cu domiciliul de reședință. Față de toate principiile vehiculate și de-o parte și de alta, puseul acesta de realism limpezește situația : deși simt că nu-i mai leagă nimic din sentimentele gingașe pe care le-au împărtășit în campanie, deși se suspectează reciproc de legături extraconjugale, deși nu se mai suportă, practic, unii pe alții, trecând în pas vioi la faza care prevestește viitoare înjurături ca la ușa cortului, nici unul dintre parteneri nu se simte în stare să renunțe la agoniseala celor doi ani de guvernare și la confortul pozițiilor pe care le ocupă. Sunt chiar gata să concubineze, în afara unei căsătorii desfăcute de facto, numai să nu părăsească ministerele, agențiile și instituțiile împărțite cu atâta trudă pe bază de algoritm. Dulce ca mierea este puterea și odată ce te-ai înfruptat din ea, îi rămâi sclav pe viață. Nu știu cum vor decurge lucrurile în continuare. Știu însă că atașamentul față de os este atât de puternic încât până și o construcție politică artificială și lipsită de vână ca Alinața Dreptate și Adevăr poate supraviețui propriului deces până când interesele o cer. P.S. Simpatic sau nu puriștilor ideologici, Partidul Conservator rămâne un exemplu unic de retragere voluntară de la putere. Aproape inexplicabil pentru logica prezentului. |