“Tinerii ăștia sunt cam pripiți, cum ajunge unul șef vrea să-i dea afară pe ceilalți!” Pentru acest comentariu, președintele fondator al PSD ar putea risca o excludere. Pentru că ceea ce afirmă domnia sa este mai grav decât tot ceea ce a spus Geoană în nu știu câte rânduri. Este un atac direct la persoana și prestigiul președintelui partidului. N-a fost suficient că, înhăitându-se cu Năstase, și-a permis să afirme că Geoană n-o să fie dat afară, deși Ponta afirmase răspicat acest lucru. Faptă pentru care și Năstase s-ar putea să aibă de tras ceva ponoase. Poate nu chiar excludere, dar o sancțiune tot s-ar putea să ia.
Dealtfel, că în USL trebuie să existe disciplină a spus-o la fel de răspicat și Crin Antonescu: “Greii” din PSD sunt Victor Ponta și echipa lui – iar nu Iliescu și Năstase! A spus-o pentru cine are urechi de auzit – în PNL – să audă. Reciproca e valabilă: în PNL, “greii” sunt Antonescu și echipa lui.
Scandalul declanșat în jurul lui Geoană ridică, odată în plus, spinoasa chestiune de democrației de partid. Partidele constituie marca democratică a unui sistem. În interiorul lor, însă, domnește cea mai autentică dictatură a liderilor. Această dictatură poate fi una “luminată” – ca cea exercitată de Ion Iliescu, care și-a dominat colegii prin autoritatea sa personală, nefiind nevoit să recurgă la măsuri extreme – sau una dură, ca cea a lui Adrian Năstase, de până la partajarea puterii cu doi dintre locotenenții săi, ajunși la un apogeu al forței materiale. Între aceste două modele au fluctuat următorii președinți ai PSD: Mircea Geoană a fost adus la putere de gruparea anti-Iliescu și a devenit rapid ostatic al baronilor locali, care au profitat de slăbiciunile centrului pentru a prelua controlul. Autoritatea lui Geoană s-a bazat pe împărțirea partidului între “cercul meu”, al apropiaților și restul lumii. Ponta își datorează ascensiunea resentimentelor manifestate de liderii istorici față de Geoană, constituind la rândul său un fel de replică la metoda care l-a adus pe acesta la cârmă.
Tinerețea sa și – implicit – lipsa de experiență au creat sentimentul că poate fi manevrat după cum ar vrea liderii istorici. Este punctul slab în care este atacat sistematic de Băsescu și de repezentanții Puterii. Reacția sa în “chestiunea Geoană” se dorește a fi un răspuns la acest tip de percepție. Aroganța pe care a afișat-o are menirea să dea, într-o speță controversabilă, măsura propriei puteri. Iar ca să convingă, trebuie să dovedească că are tăria de a trece peste opinia împărtășită de Iliescu și Năstase, eliminându-l pe Geoană din structuri. Argumentul său: Geoană nu aparține formațiunii, este o creație externă (remember celebrul fax de la Washington către Constantinescu), iar funcția pe care o deține nu aparține PSD-ului, ci a fost obținută în nume personal, printr-o înțelegere ocultă cu Puterea.
Pagubă-n ciuperci – pare să spună Ponta, ca răspuns la argumentele celor care consideră că Geoană trebuie menajat de dragul unei funcții care ar mai aparține, teoretic cel puțin, Opoziției. Și, chiar dacă partidul pe care-l conduce nu prea e în situația de a-și diminua, numeric, forțele, Ponta e dispus să facă acest sacrificiu pentru a-și consolida poziția în partid. Aroganța sa are, deci, un cost. |