Ideea unei amnistii la adresa persoanelor implicate în special în evenimentele din decembrie 1989 nu este nouă. Ea se pune acum, însă, într-un context nou. De câte ori a fost abordată a plecat de la premisa că într-un stat democratic, cu o justiție democrată, nu se pot folosi metodele totalitare și că, într-o Europă a tranziției de la lumea totalitară la una a respectului față de valorile umane, ideea de "deținut politic" este nu doar nefirească, dar și periculoasă pentru echilibrul general al societății. Dincolo de resentimentele și de revolta pe care excesele vechiului regim le-a generat în întreaga societate, ideea proceselor din '90 a fost una profund abuzivă. În locul unor procese ale persoanelor care au comis crime sau abuzuri, au fost judecați participanții la o ședință! În locul punerii la zid a ideologiei care a generat un sistem oprimant, au fost condamnate, în bloc, instituții ale statului (indiferent de natura acestuia).De aceea, nu puțini au fost cei care s-au așteptat ca după trecerea valului de emoționalitate colectivă, cei în drept să ia o măsură care să lichideze pentru totdeauna culpele de natură politică, tocmai pentru faptul că ele puteau constitui un precedent periculos. Că Ion Iliescu n-a făcut-o, de-a lungul primelor lui două mandate, e de înțeles până la un punct. Ar fi putut să o facă, fără riscul de a fi interpretat altfel, președintele Constantinescu. Dar acesta nu numai că nu s-a gândit la o asemenea variantă, ci, orbit de setea de putere și de înlăturare a concurenților, a redeschis cutia Pandorei, ordonând obedienților șefi pe care i-a pus peste Justiție să redeschidă noi procese.Ne aflăm la 11 ani și mai bine de la evenimente. Pe un curs ireversibil al istoriei. Este de mirare, de aceea, de ce problema unei amnistii inflamează iarăși, mediul politic. Este de neînțeles că intoleranța și partizanatul mai pot să alimenteze un popor care dă toate semnele că este dornic de normalitate și de liniște socială. |