Cea mai rentabilă crimă parc a fi, în ziua de astăzi, aceea comisă cu mașina. Ai boală pe cineva, vrei să-1 scoți (la propriu) din circulație? Nu-ți rămâne decât să găsești un fiu de lăutari celebri sau un la fel de celebru folkist, să-i dai să bea zdravăn și să-i arăți pe cine trebuie să curețe. Succes garantat! Mai există o variantă: să iei un barosan din lumea afacerilor, sau un șef de serviciu secret. Aici însă, cred că e ceva mai scump și mai riscant. Pentru că lăutarul poate să invoce în apărarea sa sacrificiile făcute pentru a purta pe meridiane mesajul artei interpretative românești, iar folkistul - contribuția sa activă la schimbarea regimului politic prin interpretarea unor cântece militante în diferite piețe. Puși în fața unor asemenea cazuri, anchetatorii vor fi cu ochii în patru și nu vor risca cu nici un preț să fie taxați drept călăi ai artei interpretative sau - Doamne fe- rește! - ca având alte opțiuni politice: după ce au tras, ani lungi, de dușcă, votcă Stolicinaia, să le pută și cel mai fin whisky scoțian, conform teoriei „Cine a supt cinci ani la ruși...".
Soluția miraculoasă e alcoolemia. La omul simplu, neumblat prin lume și prin politică, aceasta este staționară. La meritocrați e variabilă: mai nou o sticlă dată pe dușcă își face efectul în capul meritocratului doar după vreo două ore, când nefericiții sunt deja morți și accidentul comis cu brio! Alcoolemia asta se mișcă ceva de speriat, coborând la minimul care desparte infracțiunea de contravenție când ți-e (lui, adică, făptuitorului) lumea mai dragă.
I-ați văzut cumva în pușcării pe fotbalistul Mironaș, pe colonelul Bernevig? Nici pomeneală. S-ar putea să nu-1 vedeți nici pe Sterian. Pentru că, în România, mai nou, alcoolemia salvează meritocrația. La pușcărie merg fraierii...