Leneș și indecis, 2007 se îndreaptă spre finalul lipsit de glorie al unui interval buimac și frământat fără rost. Este de înțeles de ce principalele instituții ale statului se feresc - ca de dracu’ - de bilanțuri. Ce le-ar putea arăta acestea, altceva decât că bifăm un an pierdut.
Un an în care logica și bunul simț ar fi trebuit să ne îndemne să onorăm succesul în Uniunea Europeană printr-un efort pe măsură, care să demonstreze colocatarilor noștri că suntem un partener avizat și civilizat, că știm să conviețuim în liniște și pace, și că dorim, alături de ei, prosperitatea casei comune.
Ca să-ți dai seama, în linii mari, ce s-a întâmplat în România în 2007, este suficient să treci în revistă ce a prezentat presa străină ca fiind evenimente notabile, demne de a fi consemnate. Or acestea sunt majoritar negative. Începând cu conflictul aproape perpetuu dintre președinte și premier, continuând cu cazurile de corupție la nivelul Executivului și culminând cu starea emigrației românești, tabloul care rezultă este acela al unei nații turbulente, aplecate mai mult spre scandaluri decât spre muncă și neînstare să-și urmărească propriile interese.
Imaginea României – obsesie postdecembristă – este aceea pe care noi înșine o propagăm. Mediile externe nu fac altceva decât să o preia și, eventual, să o „cosmetizeze” potrivit intereselor particulare. Uniunea Europeană nu este, cum am putea noi să credem, tărâmul armoniei supreme. Există și acolo contradicții, competiție, interese divergente. Sunt țări cu îndelungată experiență în tehnica acesării de fonduri europene, cărora nu le convine să împartă acest trofeu cu noii veniți. Iată, însă, că nici măcar nă nu sunt nevoite să dea măcar mai tare din coate, pentru că noi le deschidem calea, prea ocupați fiind cu propriile noastre răfuieli și cu incapacitatea cronică de a opera corect demersurile necesare.
Anul 2007 este un an pierdut. Nu doar el, în sine, ci și următorii, a căror strategie ar fi trebuit pregătită încă de pe acum. Intrarea nostră în Uniune rămâne un gest simbolic dar lipsit de efecte, atâta timp cât aderarea nu este urmată de integrare. Adică exact de ceea ce este important pentru o țară care dorește să-și facă un alt destin.