Ziarul personal Octavian Andronic
29 Iun 2017 - 13:52
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 
Expo ANDO XXXX (15 martie 2016)

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

"- Ce vrei să te faci când vei fi mare? - Cercetător DANONE!"

-- Gigel, 5 ani

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 

Un drum spre străfundurile istoriei
.: Data 17-Oct-2007 :: Accesări: 2194 :: Tipărețte pagina curentă :: Tipărește tot:.

    Acest text a fost scris prin primăvara lui 1996, imediat după Paşte, la întoarcerea dintr-o documentare de presă organizată de Ion Antonescu, actualul Marshal, fost ataşat comercial în Israel după Revoluţie. Dacă-mi amintesc bine,textul îmi fusese solicitat de Radu George Serafim, de la TVR, care dorea să facă un film documentar după momentele-cheie ale unei vizite deosebit de interesante şi instructive. Nu mai ţin minte dacă filmul a fost făcut şi difuzat. Textul, regăsit într-un morman de hârtii, mi-a readus însă în memorie o experienţă care m-a marcat şi care mi-a rămas vie în minte. (16 octombrie 2007)

    Şoseaua care pleacă din Ierusalim spre Marea Moartă străbate un ţinut peste al cărui roşu aprins o iarnă şi o primăvară cu ceva mai multe precipitaţii au aşternut petele de un verde spălăcit al puţinei vegetaţii care-şi face curajul de a se lupta cu ariditatea pământului. Şerpuind printre colinele care dau senzaţia că se sfărâmă şi-şi netezesc asperităţile la fiecare adiere de vânt, întâlnim din loc în loc aşezările beduinilor-alcătuiri fragile din tablă şi carton în jurul cărora îşi caută cu tenacitate hrana puţină cele câteva animale care, alături de om, înfruntă de milenii deşertul. Pentru că suntem în plin deşert şi coborâm, metru cu metru, spre aceea imaginară linie a nivelului mării care aici se află undeva, între culmile roşcate de piatră. E un sentiment straniu, că te afunzi pas cu pas spre abisurile unei istorii pe care zbuciumul naturii a plasat-o acolo unde cu zeci, sute de milenii în urmă se întindea oceanul planetar. Clima şi relieful au lucrat răbdător, golind pământurile de ape şi separând această întindere de largul mării. Puţina apă rămasă s-a restrâns, pe undeva pe la 500 de metri sub nivelul oceanului, între malurile unei mări în care, datorită concentraţiei de sare, nu vieţuieşte şi nu se cufundă nimic. Cu excepţia turiştilor care zadarnic vor încerca să se afunde, marea ţinându-i la suprafaţa sa de parcă ar refuza cu obstinaţie să accepte orice corp străin. Marea Moartă, străjuită de partea cealalată de munţii Iordaniei, are astăzi o destinaţie turistică. Un kibutz, plasat strategic la poalele munţilor, pe un platou cu alură de fortificaţie, are ca principală activitate exploatarea acestei atracţii turistice. Un parking încăpător ne demonstrează care sunt fluxurile din sezon iar dotările specifice ne fac să ne gândim la perioadele când plouă, cum s-a întâmplat când ne-am întâmplat şi noi pe acolo. O ploaie ciudată, în plin deşert, oferă spectacolul senzaţional al şuvoaielor şi al viiturilor care desăvârşesc luminarea soarelui trasând noi detalii de relief în calcarul roşu plin de grote. Ne aflăm la Qumran, locul unde au fost descoperite celebrele manuscrise de la Marea Moartă, ascunse în aceste peşteri de către membrii unei secte religioase a căror îndatorire consta în copierea textelor sfinte.
    Qumranul este astăzi o atracţie turistică şi nimeni nu pregetă să urce până la grote iar apoi să se piardă printre standurile unui magazin plin ochi de suveniruri.
    În colţul de nord al Mării Moarte în care se varsă unicul râu al zonei, Iordanul, pătrundem în Jerichon - cea mai veche aşezare omenească cunoscută, datând de peste 5.000 de ani. Dacă n-ar fi cele câteva clădiri moderne, înconjurate de grădini luxuriante, precum reşedinţa de vară a patriarhului de la Constantinopol, sau cele câteva clădiri ale Administraţiei Palestiniene - Jerichonul fiind capitala statului lui Arafat - te-ai crede încă în vremurile în care, în străfundurile istoriei, viaţa se mişca în ritmul acesteia. Oraşul pare aproape nepopulat, arhitectura este sumară iar clădirile ce vor să vină îşi fac deja simţită prezenţa. Cetatea ale cărei ziduri au căzut la sunetul trâmbiţelor Vechiului Testament este astăzi un simbol al regăsirii identităţii unui popor condamnat la o migraţiune perpetuă. Încremenit în liniştea amiezii, Jerichonul ne oferă un subiect de meditaţie legat de străfundurile pământuui şi ale istoriei care se întâlnesc aici, la domiciliul mitologiei creştine.
 

.: Înapoi la subiect Carnet de reporter