„Amara experiență de deținut mi-a folosit ca judecător”


„Amara experienţă de deţinut mi-a folosit ca judecător”
Invitat: Adrian Niţoiu, judecător la Curtea Supremă de Justiţie
Data: 15 august 1995


Octavian Andronic: Bună seara, stimaţi telespectatori, vă mulţumim în primul rând pentru că vă aflaţi şi în această seară în faţa televizoarelor şi, înainte de a intra în subiectul emisiunii noastre care este o nouă ediţie a luptei pe care o ducem cu mijloacele care ne sunt proprii, împotriva abuzurilor şi corupţiei, să-i felicităm, în numele meu şi al invitatului nostru, pe toate Măriile, Mioarele, Marinelele, dar în egală măsură pe toate Marianele şi Marinele, care îşi sărbătoresc astăzi ziua onomastică. Le urăm din inimă "La mulţi ani". Dacă aţi citit "Libertatea" de astăzi , ştiţi cine este invitatul: este domnul judecător Adrian Niţoiu, de la Curtea Supremă de Justiţie, personaj cunoscut al vieţii publice post¬revoluţionare, nu numai datorită faptului că a fost unul dintre primii "răi" ai proceselor care au fost declanşate după revoluţie. Însă, pentru o mai bună edificare, vă propun un remember pe calea imaginilor de acum cinci ani şi jumătate. (...)
Iată-l de astă dată în ţinută civilă, dar păstrându-şi gradul militar, care este acela de general maior ... domnul judecător Adrian Niţoiu de la Curtea Supremă de Justiţie. Domnule judecător, ce sentimente v-au trezit imaginile pe care le-am urmărit acum ? Cum vi se par ? Ce reprezintă ele pentru dvs. în 1995 şi ce au reprezentat în 1990 ?

Adrian Niţoiu: În anul 1990, mai precis în luna ianuarie, când a avut loc procesul din care am urmărit câteva secvenţe, m-a încercat simţământul că-mi fac datoria faţă de ţară participând la tragerea la răspundere a celor acuzaţi de grave infracţiuni. Astăzi, revăzând aceste imagini mă gândeam la faptul că dacă ar mai fi în faţa camerei de luat vederi, Postelnicu nu ar mai avea aceeaşi atitutudine, după cum poate s-a constatat că şi-a schimbat-o pe parcurs, atât el cât şi ceilalţi, revenind asupra recunoaşterilor şi declarându-şi nu numai nevinovăţia, dar chiar şi unele merite în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul anului 1989 în ţara noastră.

Octavian Andronic: Aţi pronunţa astăzi aceeaşi sentinţă pe care aţi pronunţat-o în 1990 ? Care este marja de variabilitate a unei sentinţe, influenţată de contextul istoric, politic şi de alţi factori exteriori ?

Adrian Niţoiu: Diferenţa de apreciere a probelor are marje în funcţie de contextul istoric. Un singur lucru este clar, şi astăzi ca şi atunci : nu am nici o îndoială de vinovăţia celor care au fost aduşi în fata justiţiei. Sigur că, în funcţie de mutaţiile produse în viaţa politică, economică, socială, juridică s-ar pune unele probleme referitoare la încadrarea juridică, vinovăţia însă rămâne de neclintit.

Octavian Andronic: Vă mulţumesc pentru acest răspuns. Înainte de a trece la umătorul am să-mi permit să prezint telespectatorilor câteva elemente biografice ale invitatului. Deci, născut în 1930 la Craiova, oltean, absolvent al scolii de ofiţeri si al Facultăţii de Drept din Bucureşti, procuror militar, arestat în 1959 pentru „uneltire contra ordinii de stat” - celebrul articol 209 - şi condamnat la 12 ani muncă silnică. A executat cinci în Balta Brăilei şi în Deltă. Graţiat, reabilitat în 1964, a lucrat ca contabil şef până în 1968, când celebra plenară din aprilie a încercat să dea o impresie de legalitate pentru ca puternicii zilei să se poată răfui mai bine cu vechea echipă. S-a constatat atunci că a fost vorba de o eroare judiciară şi a reintrat în justiţie ca judecător. În 1977 însă au început iar să cântărească antecedentele penale, a funcţionat până la revoluţie ca consilier juridic în Ministerul Apărării Naţionale. După Revoluţie a fost încadrat la Tribunalul Militar Teritorial, a judecat procesul „celor patru” din care am urmărit secvenţele dinainte, din ianuarie 1990, ca şi procesul celor 1.400 de arestaţi de la Jilava, al autorilor reţinerii lui Dumitru Mazilu şi procesul generalului Vlad. Am să fac o paranteză: în discuţia avută înainte de emisiune aţi amintit un episod, şi anume că la un moment dat, când generalul Vlad, fostul şef al Securităţii a venit să-şi vadă dosarul înaintea unui proces aţi simţit nevoia să vă interesaţi dacă are la dispoziţie cele necesare: creioane, hârtie ş.a.m.d. Veneaţi după ce aţi băut o cafea şi v-aţi gândit, omeneşte, că s-ar putea ca şi generalul Vlad să dorească să bea o cafea. l-aţi oferit-o. A fost surprins. Iertaţi-mă, dar într-o judecată mai elementară care derivă din celebra lege a Talionului v-aş întreba: câţi dintre anchetatorii dvs. v-au oferit o cafea în 1959 ?

Adrian Niţoiu: Eu am fost anchetat şi judecat în anul 1959 când specifică regimului totalitar era represiunea şi când nu se punea problema unei atitudini corecte faţă de cel pe care îl anchetezi. Astfel,evident că nici nu aş fi pus problema că mi s-ar putea oferi o cafea sau o ţigară. Lipsa ţigaretei era un element de şantaj, în scopul de a declara ceea ce se dorea a se stabili fără ca să reprezinte însă realitatea.

Octavian Andronic: Toată această experienţă de viaţă, ultimă, fundamentală, de Deltă şi de Balta Brăilei au cântărit în modul în care aţi apreciat vinovăţiile celor care i-aţi judecat după 1990 ?

Adrian Niţoiu: Această amară experienţă a contribuit nu numai în modul în care am judecat, am participat la judecarea unor procese începând cu anul 1990 şi în prezent, ci şi după ce mi-am reluat, între anii 1970 -1977, activitatea de judecător.

Octavian Andronic: În ce fel ?

Adrian Niţoiu: În sensul că, cunoscând ce înseamnă o zi de detenţie am fost foarte atent cu pedepsele pe care le-am dat şi am căutat să le cântăresc încât ele, întotdeauna, să constituie o ripostă a societăţii, un tratament adecvat şi coroborat perfect cu gradul de vinovăţie al respectivului inculpat, nu ca un mijloc de răzbunare sau crearea inutilă de suferinţe fizice sau morale respectivului, încât aş putea spune că mi-a folosit ca judecător această amară experienţă.

Octavian Andronic: Revenind la tematica generală a emisiunii noastre: ce reprezintă pentru dvs. noţiunile de corupţie şi abuz? Cum se văd ele de la nivelul Curţii Supreme de Justiţie ?

Adrian Niţoiu: Percepţia acestor noţiuni o am eu, o au colegii mei în primul rând ca simpli cetăţeni. Şi în al doilea rând ca jurişti. Sigur că în această percepţie noi pornim de la definirea fenomenului de corupţie. Şi, potrivit textului legilor, corupţia este o abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. Textul mai arată că prin corupţie se înţelege şi desfrânarea sau depravarea. Ca jurist, o primă remarcă pe care o am de făcut este aceea că termenul de corupţie nu îl întâlnim decât în art. 202, care incriminează infracţiunea de corupţie sexuală. Pentru acest articol se stabileşte o perioadă de la 3 luni la doi ani închisoare, pentru actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa acestuia.

Octavian Andronic: Care credeţi că este explicaţia acestui articol, care este şi acum în vigoare, faţă de fenomen ? Există diferenţe de apreciere a fenomenelor de corupţie înainte şi după revoluţie? Există diferenţe marcate de manifestare a specificităţii ...


Adrian Niţoiu: Nu. Faptul că infracţiunile în care se reflectă fenomenul de corupţie sunt prevăzute în Codul Penal la un alt capitol ţine de tehnica întocmirii acestei legi generale penale. Şi cred că s-a avut în vedere faptul că acestea, în general, sunt comise de subiecţi calificaţi, de cei care au calitatea de funcţionari. Deci, care îndeplinesc un serviciu public. În fiecare din aceste infracţiuni şi care în mod cert reflectă modul în care este incriminată corupţia vom găsi mereu expresia „funcţionar”, „îndeplinire”, „neîndeplinire”, „îndeplinire defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu”.

Octavian Andronic: Ceea ce marchează şi o restrângere a ariei de funcţionare a noţiunii, după părerea mea.

Adrian Niţoiu: Nu numai funcţionarii pot fi corupţi, în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, subiectul priveşte orice persoană.

Octavian Andronic: Există diferenţe de apreciere a acestor cazuri ? Ştiu că în ultimii doi ani au intervenit nişte modificări în Codul de procedură, ceea a făcut ca asemenea cazuri să ajungă în obiectivul Curţii Supreme de Justiţie.

Adrian Niţoiu: Nu prea se întâmplă acest lucru. Preocuparea organelor statului de a combate această latură a corupţiei s-a reflectat şi în legislaţia penală sub două aspecte: în primul rând sub aspectul înăspririi pedepselor pentru luare de mită, ajungându-se în anumite situaţii la 12 ani, si în al doilea rând, unde se sancţionează traficul de influenţă, faţă de 1 la 5 ani închisoare în prevederile anterioare, în prezent limitele sunt de la 2 la 7 ani. Această preocupare s-a văzut că este vădită şi în modificările aduse Codului de procedură penală, pentru că în trecut aceste infracţiuni erau în competenţa judecătoriei. Judecătorie care are competenţă generală. Prin modificările aduse - mită, luare de mită, trafic de influenţă, cele mai grave - au fost trecute în competenţa tribunalelor. Aceasta presupune asigurarea unei mai corecte soluţionări a unor asemenea cauze, având în vedere că aceste instanţe ale tribunalelor sunt încadrate cu judecători care trebuie să îndeplinească o anumită condiţie de vechime şi vechimea presupune experienţă. Introducându-se o nouă cale de atac faţă de calea de atac anterioară - această nouă cale de atac a apelului, apelul se soluţionează de către Curţile de Apel şi recursul care a fost menţinut se soluţionează de Curtea Supremă. Dacă ar fi rămas în competenţa judecătoriei, apelul s-ar fi soluţionat de tribunal şi recursul de Curţile de Apel, modificându-se competenţa instanţelor, recursurile se judecă de către Curtea Supremă ceea ce asigură după părerea mea un control judiciar strict şi calificat. Acesta este şi motivul pentru care, la ora actuală în activitatea Curţii Supreme dosarele având drept săvârşirea de astfel de infracţiuni sunt relativ reduse.Numărul acestor dosare este relativ redus. Şi aş putea să vă spun că până acum cauzele care au ajuns la Curtea Supremă nu sunt foarte semnificative.

Octavian Andronic: Domnule judecător, o chestiune foarte fierbinte, mai ales a ultimei perioade, este aceea a deciziilor pe care le dau instanţele judecătoreşti în legătură cu imobilele naţionalizate. Din câte ştiu chiar dvs. anul trecut aţi fost în situaţia de a fi evacuat pur şi simplu în urma unei astfel de sentinţe, locuind într-o casă naţionalizată. Dincolo de faptul că această chestiune vă afectează personal,cum apreciaţi ca magistrat problema ?

Adrian Niţoiu: Faptul că locuiesc într-un imobil naţionalizat şi acesta a fost retrocedat urmaşilor proprietarilor face să planeze asupra mea o bănuială că părerile pe care le emit sunt rezultatul situaţiei mele locative. Însă după ce o să-mi exprim argumentele ...

Octavian Andronic: Numai puţin, mi se face semn că avem un apel telefonic. Sunt foarte curios să-l ascultăm. (...)

Adrian Niţoiu: Părerea mea este că această spinoasă problemă trebuie rezolvată pe baza unei legi şi nu pe baza unei acţiuni individuale adresate instanţelor judecătoreşti. Toţi parlamentarii noştri sunt de acord că este nevoie de lege şi în acest domeniu. Diferenţele sunt poate asupra conţinutului legii, dar necesitatea legii nu o contestă nimeni. Este firesc să fie aşa şi hotărârile judecătoreşti care s-au dat au avut cusurul de a fi afectat conţinutul acelor legi nedrepte în baza cărora aceste imobile au fost trecute în dreptul statului. Este cunoscut că o lege nu poate fi abrogată decât tot printr-o altă lege şi că judecătorul este ţinut să aplice legea, nu să atace substanţa ei. De altfel aş vrea să subliniez un aspect. Obţinându-şi casele, o parte dintre proprietari, prin hotărâri judecătoreşti, ei s-au desprins din rândul proprietarilor. Şi se crează acum două categorii. O categorie de proprietari care aşteaptă rezolvarea prin lege şi o categorie care nu mai are nevoie de nici o lege. Şi atunci se pune problema: de ce să apară o categorie avantajată şi una neavantajată ?

Octavian Andronic: Cum se presupune că există şi în cazul chiriaşilor.... Dle Niţoiu mai avem timp pentru un răspuns scurt la o întrebare: a trecut aproape neobservată înfiinţarea „Avocatului Poporului”. Această instituţie va putea fi o pavăză împotriva abuzului ?

Adrian Niţoiu: Această instituţie are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţile cetăţenilor în condiţiile în care autorităţile publice sunt obligate să le acorde sprijinul necesar. Apreciez că va contribui în mod decisiv în lupta împotriva corupţiei. Pentru că poate avea la dispoziţie mijloace specifice, mai elastice, care să-i poată permite identificarea şi probarea cazurilor de corupţie.

Octavian Andronic: Vă mulţumesc foarte mult ...



2007 ©  Ziarul personal
http://zp.ro/