H. GRUŞCÃ: Bună seara, doamnelor şi domnilor!
Bun găsit la ultima ediţie a emisiunii 'Starea Naţiunii' din
anul 2003.
Am din nou privilegiul să îl salut în Studioul 2 al Televiziunii
Române pe preşedintele României, domnul Ion Iliescu.
Bună seara, fiţi bine venit domnule preşedinte!
I. ILIESCU: Bună seara!
H. GRUŞCÃ: Domnul Octavian Andronic, directorul
Agenţiei de Presă AMOS News este şi astăzi alături de mine în
dialogul cu şeful statului, bun venit şi dumneavoastră!
O. ANDRONIC: Bună seara!
H. GRUŞCÃ: Domnule preşedinte, suntem în decembrie,
luna cu cele mai multe şi mai semnificative repere, aş spune,
pentru naţiunea română.
Începe cu Ziua Naţională, şi continuă în ultima sa parte cu
aniversarea Revoluţiei române.
O aniversare care, nu ştiu cum se face, dar şi la atâţia ani, 14
de la Revoluţie, încinge spiritele şi oarecum simt că
solidaritatea de acum 14 ani pare un vis îndepărtat.
Nici dumneavostră nu sunteţi ocolit de supărări, astăzi în
Parlament i-aţi împărţit pe cei care contestă sau se îndoiesc de
corectitudinea folosirii termenului de Revoluţie pentru ceea ce
s-a întâmplat atunci, în rău voitori, cu interese meschine
politicianiste, pe deoparte, şi pe de alta, ignoranţi din punct
de vedere politic.
Îmi permit, dacă îmi daţi voie, să mai adaug o categorie celor
identificate de dumneavostră. Este vorba de scepticii, care fără
rea credinţă, consideră că prea multe din întrebările legate de
evenimentele de atunci, nu şi-au găsit răspunsul. Şi o asemenea
întrebare, de bun simţ, aş spune, care ar putea fi rostită de
cel puţin 1104 ori - e numărul persoanelor ucise dintr-o
statistică, este: cine a tras?
Sigur, au fost găsiţi vinovaţii pentru o parte din victime, în
general a fost vorba de militari, că de terorişti - nici urmă.
Acum, nu credeţi că apariţia fabulaţiilor pe seama Revoluţiei,
cum le-aţi numit dumneavoastră, este oarecum favorizată şi de
sărăcia de informaţii legate de ceea ce s-a întâmplat atunci ?
I. ILIESCU: Nu numai de sărăcia de informaţii, ci în
primul rând, de sărăcie, care provoacă o stare de dezamăgire, că
la 14 ani după Revoluţie, speranţa oamenilor în mai bine nu este
confirmată pentru cei mai mulţi.
Altminteri, sigur, jocuri politice sunt întotdeauna.
N-a existat revoluţie în lume care să nu fie contestată de
diferite forţe, în toate ţările lumii.
Şi Revoluţia Franceză, astăzi este încă pusă sub discuţie, deci
nu asta este problema în esenţă.
De asemenea căutarea detaliilor şi punerea în discuţie a
fondului problemei - asta este chestiunea care trebuie să ne
preocupe.
Alminteri, sigur, preocuparea pentru a descifra şi detalii, este
un lucru bun, şi treaba de studiu a istoricilor, a oamenilor
care pot să ajute...
H. GRUŞCÃ: Iertaţi-mă, dar se pare că nu a existat o
acţiune, nu ştiu cum, perseverentă, constantă a autorităţilor,
oricare au fost ele de-a lungul celor 14 ani, pentru a limpezi
lucrurile. Despre asta e vorba.
I. ILIESCU: E adevărat, dar nu asta este problema
esenţială.
Aici vorbim despre o chestiune de fond.
Una e să ceri să se clarifice un caz sau altul şi alta este să
conteşti un proces sau să pui în discuţie: a fost revoluţie sau
a fost lovitură de stat sau a fost complot?
Sunt două categorii de fenomene total diferite.
Revoluţia înseamnă un proces, un proces istoric, care schimbă
din temelii fizionomia unei societăţi şi în primul rând
structurile ei politice.
Revoluţia română a fost un asemenea proces radical, dar nu numai,
ea s-a integrat într-un proces care cuprinde o sferă amplă.
Se vorbeşte de 'anul revoluţionar 1989', care a marcat pe
deoparte falimentul unui sistem, de tip sovietic, care s-a
compromis şi din punct de vedere politic şi din punct de vedere
economic, şi a falimentat.
Acest proces a avut loc în moduri diferite.
De regulă, în mai toate celelalte ţări a fost un proces relativ
paşnic.
La noi a fost caracterul cel mai violent al procesului de
dărâmare al vechii societăţi şi de trecere spre o societate
democratică, spre stat de drept şi aşa mai departe.
Deci ăsta este procesul în esenţă, care vorbeşte, care este
caracterizat ca revoluţie, care schimbă din temelii structurile
unei societăţi.
H. GRUŞCÃ: Iertaţi-mă, dar nu fac parte dintre cei
care pun la îndoială Revoluţia, încercam doar să va spun, că mi
se pare perfect îndreptăţit, pentru părinţii, copiii celor care
au murit atunci, să ştie, să afle, dacă se poate, cine le-a ucis
apropiaţii.
I. ILIESCU: Asta nu pun în discuţie. Poate să fie, cum
să spun, şi lipsa de răspunsuri, lipsa de răspuns este şi ea un
dat obiectiv...
H. GRUŞCÃ: Dar măreşte suspiciunile...
I. ILIESCU: Dar am trăit... Ce înseamnă suspiciuni ?
N-am trăit cu toţi zilele acelea ? Eu eram, deci în după amiaza
zilei de 22 decembrie, împreună cu alţii, în sediul Comitetului
Central, la etajul 2 sau 3, se întunecase, era 6, 6 şi 30... a
început să se tragă.
H. GRUŞCÃ: Cine?
I. ILIESCU: Pe mine nu m-ar interesa să ştiu cine a
tras.
Sentimentul a fost că primul foc s-a tras spre biroul în care
noi ne adunasem, ca să începem să redactăm comunicatul către
ţară, care pe urmă s-a finalizat în sediul televiziunii.
Cum s-a născut treaba aceea ?
E o întrebare care până acum a rămas fără răspuns şi s-ar putea
să rămână şi pe mai departe.
A fost o chestie intenţionat făcută ?
Deci, sunt supoziţii care spun că s-a tras intenţionat spre
biroul nostru ca să ne împiedice să ne structurăm. Poate să fie
o simplă întâmplare.
Au dat năvală în sediul Comitetului Central mii de oameni; era o
înghesuieală...se călcau oamenii pe picioare... care au pus mâna
pe arme, oameni care nu manevrau arme de regulă.
Tot personalul de pază al Securităţii a predat armele şi au
intrat în posesia lor o grămadă de oameni.
Putea să fie o simplă întâmplare: careva a apăsat pe un trăgaci
şi s-a creat o recţie în lanţ. În discuţia pe care am avut-o cu
comisia senatorială şi domnul Gavrielescu spunea că şi el a
intrat în poseia unei arme şi a tras şi el în ... , deci iată au
fost asemenea situaţii ... şi în întunericul nopţii respective
au fost şi morţi absolut întâmplătoare.
S-au împuşcat între ei militari, bănuindu-se reciproc că ar face
parte din grupurile, cum le spune, de teroriştii care...
H. GRUŞCÃ: A fost şi un alt gen de situaţii.
Îmi povestea un ofiţer în '90 în drum spre nordul ţării, că a
coborât la Buzău şi îmi spunea, sigur, nu ne cunoşteam, eram
vecini de compartiment, că au fost mulţi militari în termen care
speriaţi de mulţime, nu au ştiut ce să facă şi au apăsat pe
trăgaci.
Dar nu sunt singurele situaţii în care au murit oameni.
I. ILIESCU: Sigur. Deci sunt situaţii multiple,
fiecare parte sigur, se pot face eforturi în continuare pentru a
găsi răspunsuri, unde e posibil.
Unde nu vor rămâne asemenea supoziţii, cum a fost noaptea aceea
şi acolo, dar şi aici în sediul Televiziunii, că de la sediul
Comitetului Central am plecat spre sediul MApN-ului. Acolo, la
fel, din blocurile vecine se trăgea spre clădirea Ministerului
Apărării Naţionale, în Drumul Taberei. Apoi spre Televiziune -
noaptea de 21 spre 22 a fost un vacarm.
Din clădirile din jur s-a tras, mai ales spre etajul 11 - unde
eram noi adunaţi şi redactam documentele - şi spre pasarela care
făcea legătura între turnul televiziunii spre Studioul 4, şi
aveam, vorba aceea, mişcare continuă.
S-a tras în timp ce eu traversam la un moment dat culoarul
respectiv în curtea televiziunii, traversând curtea venind de la
armată spre televiziune.
Nişte umbre..., şi erau doi tineri cu mine, militari care şi-au
făcut şi ei supoziţii - ce-i cu indivizii respectivi? - unul era
cu pistolul în mână.
S-a tras în clădirea aceasta înaltă, a fost spartă conducta de
apă - s-a inundat...
De unde?
Cine a tras?
Cum a tras?
Deci, sunt întrebări multiple la care nu se poate răspunde...
H. GRUŞCÃ: Şi legitime, domnule preşedinte.
I. ILIESCU: Poftim?
H. GRUŞCÃ: Şi legitime.
I. ILIESCU: S-a produs o prăbuşire de sistem.
Toate structurile instituţiilor statului au căzut.
De ce nu se ştie? Pentru că noi, cei care am venit şi ne-am
asumat răspunderea în acea seară nu eram deţinătorii vreunei
pârghii de comandă sau de control, iar faţă de Securitate cu
toţii aveam suspiciuni.
De aceea am decis atunci să desfiinţăm ca structură atât
Securitatea, cât şi Ministerul de Interne şi să le punem sub
controlul Armatei, singura instituţie în care aveam încredere şi
care acţiona ca un corp unit.
În aceste condiţii deci, acele structuri de stat, care pot de
obicei face investigaţii, au dispărut, s-au prăbuşit.
Acest lucru a creat a situaţie cu totul deosebită, care ne-a pus
în imposibilitatea de a avea o imagine reală a desfăşurării
lucrurilor.
De aceea s-a luat şi decizia judecării şi condamnării lui
Ceauşescu, o decizie politică, de altfel şi aceasta contestată,
dar care s-a sprijinit pe regulile juridice ale sistemului.
H. GRUŞCÃ: Cele existente
I. ILIESCU: De aceea a fost realizat acel complet de
judecată revoluţionar.
Aşa se întâmplă în revoluţii.
Acum se judecă din perspectiva timpului.
Şi noi am spus atunci că ar fi fost bine ca Ceauşescu, dacă
aveam condiţii normale, să fi fost arestat, ţinut în siguranţă
şi realizat un proces la momentul respectiv, dar atunci, cu
fiecare oră care se scurgea, mureau oameni.
S-a decis deci că ar fi fost mai bine să se pună un capăt
acestei situaţii şi s-a văzut că a doua zi, după execuţie au
încetat acesle confruntări militare şi pierderile umane inutile.
Deci, trebuie să judecăm lucrurile raportat la situaţia de
atunci, nu în condiţiile de acum, având un stat de drept,
normal, cu instituţii normale
O. ANDRONIC: Revoluţiile au regulile lor
I. ILIESCU: Revoluţiile înseamnă prăbuşirea unor
structuri ale unui stat care nu le mai stăpâneşte, a unor
guvernanţi incapabili să mai guverneze.
Revoluţiile sunt ale guvernaţilor care nu mai suportă, astfel
făcându-se trecerea către o altă structurare a societăţii.
Asta înseamnă o revoluţie în plan politic.
Şi nu se fură o revoluţie, nu se confiscă.
Ea are loc sau nu, are loc un proces de schimbare, sau nu.
Toată această fabulaţie că a fost o luptă pentru putere că
Revoluţia a fost confiscată, după fuga lui Ceauşescu, este
neadevărată.
De către cine să fie confiscată? Cine să se lupte, cu cine să se
lupte?
H. GRUŞCÃ: Cu cei care trageau...
I. ILIESCU: A fost un proces complicat şi complex,
care are loc numai în asemenea momente ale istoriei, în care se
schimbă complet fizionomia societăţii, cu dificultăţiile lui, cu
provizoratele lui.
O. ANDRONIC: Domnule preşedinte, avem în faţă modelul
Irakului şi, mă gândesc de multe ori, că şi la noi se puteau
întâmpla măcar o parte din lucrurile petrecute acolo.
Care credeţi că au fost elementele determinante care ne-au
împiedicat să debalansăm spre haos şi ne-am păstrat într-un
cadru...
I. ILIESCU: Sunt situaţii total diferite.
În Irak este vorba de existenţa unor factori străini, n-a fost
un proces intern al societăţii irakiene, care să răstoarne
regimul lui Saddam.
De aceea se şi creează evenimente diferite şi pentru mulţi
oameni prezenţa unor ostaşi străini înseamnă ocupaţie străină.
O. ANDRONIC: Care unora li se pare chiar mai rea decât
Saddam.
I. ILIESCU: În timp ce noi trebuie să ne raportăm la
toate ţările din zonă, unde într-adevăr a fost un proces
similar.
A falimentat un sistem, a fost o criză de sistem politic.
În toate celelalte ţări a existat şansa ca acest proces, de
închegare a unui sistem nou ,să aibă un caracter paşnic, chiar
şi la sovietici, cu perestroika.
Mulţi fac din nou confuzie, spunând că şi la noi a fost un fel
de perestriokă. Să fim serioşi, o perestriokă nu avea în
conţinutul său un program de schimbare structurală a societăţii,
prevedea doar adaptarea sistemului sovietic luat ca atare şi a
partidului PCUS, pentru că se vedea că economia nu mai face faţă
standardelor internaţionale. Era o adaptare spre economia de
piaţă, fără să schimbe nimic.
Asta s-a petrecut la noi?
La noi, ca şi în celelalte ţări, s-a abordat până la urmă
problema de fond, a schimbării structurilor politice, pe de o
parte, şi aşezării economiei pe alte baze.
Ceilalţi au făcut transformarea paşnic, de aceea s-a şi numit 'revoluţie
de catifea'.
Polonezii chiar au realizat o masă rotundă, unde s-au întâlnit
reprezentanţii guvernului, cu societatea civilă.
Vecinii noştri, bulgarii, l-au înlăturat pe pe Jivkov într-o
plenară a Comitetului Central.
Ar fi fost mai bine, dacă s-ar fi întâmplat şi la noi asta. Să
fi avut fosta conducere a Partidului Comunist forţa necesară să
vadă că totul se mişca în jurul nostru, numai noi rămăsesem
încremeniţi.
Fostul nostru Comitet Central nu a avut o asemenea capacitate,
să fi pus pus piciorul în prag şi să îl dea la o parte pe
Ceauşescu, pentru a intra în rândul lumii.
N-a fost posibil acest lucru. Astfel, singura soluţie în România
a fost această explozie socială, revolta populară declanşată în
Timişoara şi continuată în Bucureşti, prin care s-a dat o notă
de radicalitate supremă procesului în ţara noastră, pe de altă
parte având şi elemente negative. E uşor să demolezi, să
distrugi.
Acest proces la noi a fost foarte brusc şi a determinat unele
consecinţe foarte grave, mai ales în viaţa economică.
Dacă ar fi fost şi în România o schimbare aşezată, lucrurile se
puteau şi ele aşeza mai bine, strategiile de tranziţie puteau fi,
de asemenea, gândite mai bine...
O. ANDRONIC: Deci, era mai bună, poate, o lovitură de
stat.
H. GRUŞCÃ: Vorbind de efecte negative, am remarcat
astăzi, în Parlament, că o parte a revoluţionarilor sunt foarte
supăraţi pe o parte a presei.
Ca să nu mai spun că o parte a revoluţionarilor sunt supăraţi pe
o altă parte a revoluţionarilor. Acuzaţia adusă ziariştilor este
că ar prezenta opiniei publice drept privilegii, ceea ce nu ar
fi, de fapt, decât nişte drepturi legitime.
E vorba de unele prevederi ale legii RECUNOŞTINŢEI, care urmează
să fie înlocuită de legea 42.
Cum e, sunt privilegii sau drepturi, domnule preşedinte?
I. ILIESCU: Este în primul rând o lege a recunoştinţei,
care vrea să creeze un cadru legal de cinstire a acestui moment
de istorie românească, inclusiv prin ridicarea unor monumente în
locuri semnificative.
Anul viitor vrem să ridicăm un monument în Piaţa Revoluţiei din
Bucureşti, pentru că nu există aşa ceva şi să găsim diferite
alte modalităţi de cinstire pentru cei care s-au remarcat.
Pe de altă parte, legea prevede nişte măsuri de sprijin, a
răniţilor în primul rând, oameni care au rămas cu handicapuri.
H. GRUŞCÃ: Discuţia nu este legată de urmaşii celor
decedaţi, de oameni...
I. ILIESCU: Nu, daţi-mi voie! Pe de o parte sunt
lucruri, pe care eu le consider pertinente: prevederi în
favoarea celor care au rămas mutilaţi şi a familiilor fără
mijloace materiale ale celor care au pierit în timpul Revoluţiei.
De asemenea, a intrat în discuţie ajutarea celor care s-au
remarcat în mod deosebit, luptătorilor, şi care au dificultăţi
de integrare socială.
Unele persoane au o poziţie radicală, nedorind să fie nimeni
avantajat în vreun fel şi considerând că participanţii la
Revoluţie nu pentru asta s-au implicat atunci în evenimente.
Totuşi, există şi oameni care, într-adevăr, nu s-au putut
integra şi se descurcă mai greu.
Astfel, sunt câteva prevederi de asistenţă socială şi sprijin
pentru câteva categorii, care vor fi hotărâte de asociaţiile
revoluţionarilor.
Tocmai pentru că au apărut puncte de vedere contradictorii a şi
întârziat legea, dar s-a ajuns la o formulă oarecum acceptată în
unanimitate şi urmează să fie finalizată.
H. GRUŞCÃ: Am aici un mesaj pe care l-aţi primit şi
dvs.
H. GRUŞCÃ: ... care vine din partea unui coleg,
înţeleg că este salariat al Televiziunii Române, şi care spune...
am să încep cu încheierea dumnealui... toţi ziariştii spun
despre noi că dorim privilegii. Da domnule preşedinte.
Dorim privilegii pentru că noi am avut curajul să ieşim în
stradă, şi ei nu.
Şi mai spune, tot respectul pentru cei decedaţi şi răniţi dar să
nu uite nimeni că dacă am ieşit în piaţă să luptăm am ieşit
pentru o viaţă mai bună, nu noi să luptăm iar alţii să se
îmbogăţească pe spinarea noastră.
I. ILIESCU: Bine, aceste aprecieri pot fi comentate în
multe feluri.
Sigur, sunt oameni care cred că au jucat un anumit rol, şi-au
asumat anumite riscuri şi nu sunt respectaţi cum se cuvine din
acest punct de vedere şi au şi ei dreptate. Pe de altă parte,
vreau să spun că victoria Revoluţiei române s-a datorat, înainte
de toate, participării masive a populaţiei, a cetăţenilor ţării,
la Timişoara şi la Bucureşti.
Altminteri, băieţii aceştia eroi, care şi-au jertfit viaţa sau
au rămas infirmi, puteau fi anihilaţi. Şi dacă exista o forţă de
represiune care ar fi vrut să folosească toate mijloacele, se
îneca în sânge totul. Represalii au şi fost, şi la Timişoara, în
noaptea de 17 spre 18, şi la Bucureşti, în noaptea de 21 spre
22, dar ceea ce a fost, până la urmă, determinant, în ziua de
20, a fost că toată populaţia oraşului a ieşit în stradă şi
armata a fraternizat cu populaţia.
În dimineaţa de 22, totul era liniştit...
O. ANDRONIC: ... se spăla caldarâmul de sânge...
I. ILIESCU: ... au ieşit platformele industriale pe
stradă, periferiile Bucureştiului...
O. ANDRONIC: Cum au venit toţi oamenii aştia deodată,
din toate părţile? E o întrebare la care...
I. ILIESCU: Toată lumea a văzut ce se întâmplă, foarte
mulţi au participat la demonstraţia din 21, la mitingul convocat
de Ceauşescu.
Au fugit când a început să se tragă.
O. ANDRONIC: Ţin minte uimirea piloţilor de elicoptere,
care îşi transmiteau, în ziua aceea, între ei, date despre
avansarea acestor coloane.
Era pur şi simplu straniu că toate aceste coloane porniseră,
practic, pentru a ajunge în acelaşi timp...
I. ILIESCU: A fost o mişcare spontană,
uluitoare şi o comunicare la fel.
Platforma Electronica a trecut, de exemplu, pe la Casa Scânteii,
eu eram la Editură. Dan Iosif spune, după ce au fost împrăştiaţi
din zona Pieţii Universităţii, pleca spre Colentina, s-a
întâlnit cu coloana care venea dinspre 23 August, deci a fost o
acţiune de masă...
O. ANDRONIC: Numai PCR-ul putea organiza aşa ceva...
I. ILIESCU: A fost vorba despre forţa maselor, care
ajung la un moment de saturaţie şi de explozie.
Şi asta a fost, de fapt, caracteristica fundamentală a
Revoluţiei române, care nu trebuie să însemne ignorarea
meritelor şi riscurilor pe care şi le-au asumat oameni care
merită tot respectul.
H. GRUŞCÃ: Despre Revoluţia română cu siguranţă se va
mai vorbi şi în zilele următoare, ştiu că veţi fi la Timişoara.
Domnule preşedinte, la sfârşit de an, ca tot omul, şi românul
îşi face bilanţul, de bune şi rele.
Personal, aţi avut un an bun?
I. ILIESCU: O să vorbesc mai puţin din punct de vedere
personal, dar sigur, am răspunderile mele, ca şef al statului,
în evenimente şi interne şi internaţionale...
H. GRUŞCÃ: Iertaţi-mă, o să ne referim şi la acestea,
eu am crezut că este potrivit, fiind ultima emisiune a anului,
să aflăm cu ce sentimente se despart românii de 2003, fără să
avem însă pretenţia unui sondaj de opinie şi, dacă sunteţi de
acord, zic să sacrificăm câteva minute şi să ascultăm câteva
dintre răspunsurile primite la întrebarea: ‚Cum a fost 2003
pentru dumneavoastră?’
Vânzător de ziare, Braşov:
2003 a fost un an fără nici o noutate, sau bucurie sau
împlinire..
Muncitor, Iaşi: 2003 a fost
un an foarte amărât...
Ţărancă, Dolj: A fost un an
sărac, foarte sărac. Nu a plouat deloc... Dumnezeu nu a vrut
cu noi anul asta. Atâta am avut să vă spun...
Elevă, Craiova: Pentru mine
acest an a fost foarte frumos şi bun, note mari.
Artist plastic, Bucureşti:
Acceptabil. Şi rezultate bune sunt şi opţiuni care nu au fost
realizate, dar sperăm ca încet, încet, lucrurile să demareze
spre bine.
Inginer, Cluj Napoca:
Pentru mine nu a adus mari bucurii. Când ai 46 de ani nu prea
găseşti servici.
Elevă, jud. Gorj: Mie îmi
poartă noroc anii impari, fără soţ.
Salariat, Iaşi: Pentru mine
a fost un an bun, cu foarte multă muncă, cu foarte mult stres.
Student, Bucureşti:
Stresant, cumplit de stresant. O mulţime de lucruri care nu
mi-au plăcut... Constituţia...explozie de preţuri... antentate...
trecând dincolo de România. Foarte stresant.
Studentă, Timişoara:
Minunat, dar cred că pentru o grămadă de români nu a fost aşa.
Pensionar, Cluj Napoca:
2003? Sărac, urât, rău de tot. În fond e o harababură în ţara
asta... lipseşte Vlad Ţepeş.
Veteran de război, Craiova:
A fost binişor. Conducerea statului a dat destule, şi pentru
pensionari, şi pentru handicapaţi...
Salariată, Sibiu: Un an
foarte greu. Cu ce să faci cumpărături? Cu 2,5 milioane?
Ţărancă, Ilfov: Acu’ suntem
şi noi mai binişor, copiii aştia mai pleacă şi ei, acum ai mei
sunt plecaţi în Elveţia, pentru că iau un ban grămadă, pentru
că la ţară nu sunt atâţi bani.
Liber profesionist, Bucureşti:
A fost naşpa rău de tot!
Pensionar, Miercurea Ciuc:
Cu sănătatea stau bine, aşa că pot spune că am avut un an bun.
În rest, supravieţuiesc ca toată lumea. Că de distracţie, la
vârsta mea, nu-mi mai arde.
Proprietară, Sibiu: Pentru
mine a fost un an foarte prost. Trăiesc de zece ani în casă cu
o familie care vrea cu orice preţ să îmi fure proprietatea.
Ţărancă, Buzău: A fost
prost, pentru că n-am avut precipitaţii, n-am avut nimic. E
tare greu cu pământul...
Pensionară, Bucureşti: Pot
să spun că a fost foarte greu, atât eu cât şi soţul am fost
foarte bolnavi, medicamentele sunt foarte scumpe şi abia ne-am
ajuns.
Taximetrist, Bistriţa: 2003
a fost cam greu, din toate punctele de vedere. Stresul mare,
orice vrei sa faci te frânează, nu mai poţi să faci nimic.
Salariat, Craiova:
Realizări materiale mai puţine, deci e grea situaţia în
România. Sentimental... este bine.
H. GRUŞCÃ: Este bine, domnule preşedinte? O să vă rog
şi pe dumneavoastră să faceţi bilanţul naţiunii, aşa cum se vede
de la înălţimea funcţiei pe care o deţineţi.
Sunt obligat să vă atrag atenţie, şi telespectatorilor, că
montajul nostru nu are pretenţii ştiinţifice. Este limpede
faptul că am intervievat oamenii care merg pe stradă pe jos, sau
cu tramvaiul şi nu pe cei care se deplasează cu maşinile.
De asemenea aţi observat că pensionarii sunt slab reprezentanţi
faţă de ponderea lor în rândul populaţiei, şi asta dintr-un
motiv cât se poate de simplu, pentru că problemele lor sunt
aceleaşi, lucru pe care l-aţi observat şi din mesajele pe care
le-aţi primit.
Aşadar, este bine, domnule preşedinte?
I. ILIESCU: Vorba ultimului interlocutor, şi cu bune,
şi cu rele.
O. ANDRONIC: Şi sentimental...
I. ILIESCU: Bine, sentimental ţine de acum de
percepţia personală.
Ca bilanţ general însă, sunt şi bune sunt şi rele şi au dreptate
şi unii şi alţii.
De altfel, mă folosesc de acest prilej ca să îi asigur pe
telespectatori, care am văzut că au trimis un număr mare de
scrisori la televiziune că am primit aceste scrisori, le-am şi
citit.
Şi vreau să îi asigur că...
H. GRUŞCÃ: Şi nu doar scrisorile, vreau să vă asigur
că şi mesajele telefonice...
I. ILIESCU: ... şi e-mail-urile
I. ILIESCU: Am obiceiul să cam citesc scrisorile care
îmi vin, email-urile care îmi sosesc.
Sigur că nu pot să răspund la toate.
Le distribui oamenilor care răspund, toate cele primite de la
televiziune vor urma circuitul obişnuit pentru a se căuta să se
dea răspunsul oamenilor; chiar dacă nu întotdeauna sunt
satisfăcuţi de răspunsurile primite.
Pentru că îmi dau seama sunt şi probleme la care nu se poate
găsi o soluţie şi o să mai avem ocazia să comentăm câteva din
ele.
Dar ce vroiam să spun?
Anul 2003 pentru ţară nu a fost un an rău.
În primul rând, viaţa politică în ţară este într-un proces de
oarecare normalitate, ne pregătim de un an electoral care va
încinge puţin spiritele.
Dar, altminteri totul se desfăşoară normal, sigur, cu
confruntări, cu tot ce caracterizează o viaţă democratică;
libertatea de exprimare a oamenilor este asigurată ş.a.m.d.
A fost un an în care am adus unele perfecţionări, corecturi la
Constituţie.
A fost un an semnificativ din acest punct de vedere legat de
experienţa care a trecut din decembrie 1991, adaptând-o inclusiv
la noul statut al ţării ca membru al NATO şi al Uniunii Europene.
Economia ţării a continuat un drum promiţător.
Este o tendinţă bună care se menţine pentru că, iată, de trei
ani de zile, cu o creştere de 5 la sută a produsului intern
brut, deci a forţei economice a ţării.
Inflaţia care a fost un fenomen negativ care a dominat întreaga
viaţă economică din 1990 încoace şi care a afectat foarte mult
activitatea economică. Î
n fine, a ajuns la cote cât de cât mai acceptabile. Va fi 14 la
sută anul acesta. Calculele pentru bugetul pe anul viitor
pornesc de la 9 la sută.
A apărut şi un fenomen pozitiv.
Activizarea creditului: inflaţie ridicată înseamnă credite
scumpe; neaccesibile agenţilor economici. A apărut ceea ce unii
economişti numesc încingerea economică.
Deci, creditele au început să se activizeze. Dar sunt şi aspecte
negative ale activizării creditului.
De aici şi reacţiile din partea Fondului Monetar şi a Uniunii
Europene, dar şi a organismelor noastre.
H. GRUŞCÃ: Dar nu uitaţi balanţa import-export.
I. ILIESCU: Tocmai la asta mă refeream.
Pe de o parte s-a activizat creditul - ăsta este un factor
dinamic al economiei, dar s-a apelat foarte mult la credit
pentru importuri şi balanţa export-import s-a deteriorat.
Pe de o parte sunt lucruri pozitive chiar şi în această creştere
a importurilor.
Au crescut importuri tehnologice care însoţesc un proces dinamic
de creştere a investiţiilor - asta este bine - şi pentru
modernizare, pentru creşterea productivităţii ş.a.m.d.
Dar, pe de altă parte sunt şi excese din acest punct de vedere.
Şi aici iarăşi sunt şi agenţi economici şi cetăţeni care îşi
construiesc case, puţin exagerează.
Faianţă şi gresie şi armături numai din importuri; oare de ce să
nu folosim materiale care se produc în ţară şi se produc absolut
compatibile cu cele care se aduc din import.
Este observaţia FMI-ului.
Se exagerează cu importurile şi, de aceea, mai retezaţi zelul
oamenilor şi menţineţi dobânzi mai ridicate ca să fie
descurajaţi.
H. GRUŞCÃ: Poate vorbim şi de maşinile de lux şi de
iahturi...
I. ILIESCU: Ăsta este parazitismul şi parvenitismul
care apare în unele societăţi.
O. ANDRONIC: Dar nu numai atât.
Cred că asta spune mult şi despre constituirea unei clase de
oameni bogaţi şi de împlinirea unei clase medii.
Deci, oameni care au putere de cumpărare.
I. ILIESCU: Din păcate, clasa medie la noi e modestă.
Sigur, se mai încheagă, dar e modestă.
Dar este într-adevăr o pătură de privilegiaţi, de parveniţi, de
profitori care s-au îmbogăţit nu întotdeauna pe căile cele mai
ortodoxe.
Eu nu vreau să blamez pe toţi cei care s-au îmbogăţit. Unii o
fac şi prin merite. Ştiu să se descurce; ştiu să folosească
nişte conjuncturi. E meritul lor dacă respectă legile, nu
încalcă regulile şi morala şi legile vieţii în societate şi ei
pot fi factori stimulatori care să anime viaţa economică; mai
ales dacă sunt şi factori economici care crează locuri de muncă
care atrag şi alţi oameni, pun în valoare creaţia naţională.
Dar mai este pătura parazitară care se foloseşte de căi
neortodoxe şi nelegale, pe de o parte, şi pe de alta de aceste
aspecte care formează nota stridentă a vieţii noastre.
Am văzut comentarii chiar din partea unor prieteni ai României
care vin din afară.
Ei spun aşa: voi menţionaţi că una din problemele grave este
sărăcia.
Şi este.
Când te uiţi vezi sărăcia prezentă în viaţa cetăţenilor voştri,
dar atâtea maşini scumpe, de ultimul strigăt, nu prea se găsesc
în ţări bogate.
Şi puştimea asta de îmbogăţiţi care fac demonstraţii cu maşini
de viteză şi provoacă şi accidente şi nu pot să mai meargă la
şcoală fără maşina lui tăticu.
Astea, sigur, crează reacţii de revoltă.
O. ANDRONIC: Cred că există şi o percepţie eronată
despre bogăţie.
Bogăţia nu înseamnă neapărat cei care îşi etalează maşinile.
Bogăţia înseamnă şi acei oameni care ceea ce au câştigat - pe
căi legale - pun în funcţiune.
Fac să lucreze mecanismele economice, dau salarii oamenilor.
I. ILIESCU: Despre asta este vorba.
Oamenii eficienţi pentru economie - manageri, patroni - care
ştiu să-şi folosească banii pe care i-au câştigat, îi investesc
în acţiuni utile, în activităţi productive, crează locuri de
muncă. Oameni care vin din ţări bogate. Acolo nu-şi permit să-şi
etaleze şi să dea spectacol public.
Cheltuiesc rapid banii şi fac spectacol din viaţa lor. În timp
ce marii patroni trăiesc modest.
Un exemplu, Bill Gates, care investeşte continuu să creeze un
circuit al banilor care să aducă valoare bună.
O. ANDRONIC: Distincţia dintre bogăţie şi parvenitism
nu este foarte clară.
H. GRUŞCÃ: Dar n-aţi vrea să vorbim despre cheltuirea
banilor publici?!
Să-i lăsăm pe bogaţi cu banii lor, sigur adunaţi sau nu onest.
S-au întâmplat mai multe lucruri la Parlamentul României care i-au
iritat foarte tare pe parlamentari. Iertaţi-mă, nu fac o
judecată globală.
Ştiu că sunteţi împotriva punerii tuturor în aceeaşi oală,
subscriu. S-au întâmplat foarte multe lucruri care nedumeresc,
ca să zic aşa. Vă aduceţi aminte că, la un moment dat, a fost
vorba de obţinerea unor pensii şi iată că şi parlamentarii sunt
şi oameni; se gândesc la pensie. Unei pensii suplimentare din
fondul de pensii public.
Dna ministru al Muncii s-a opus categoric, din fericire. Mai
ieri ziarele scriau de achiziţii de automobile de lux, două
jeep-uri la Biroul Permanent al Senatului - trei miliarde de lei
aproape. Combine muzicale, călătorii în străinătate -
discutabile unele dintre ele, şi aici ştiu că aveţi un punct de
vedere.
Paşapoarte diplomatice pentru membrii familiei...
O. ANDRONIC: Chiar aşa. De ce aţi refuzat să
promulgaţia Ordonanţa 83?
I. ILIESCU: Pentru că, în primul rând, nu mi-a plăcut
ideea de a beneficia de paşapoarte diplomatice foştii
parlamentari, dar şi familiile lor.
Şi am cerut o situaţie de la Ministerul de Externe şi am văzut
că este inacceptabil ce se întâmplă şi, de aceea, vreau să
revedem legea despre paşapoartele diplomatice.
Avem 13.000 de paşapoarte diplomatice.
Şi am cerut şi o situaţie şi din alte ţări.
Sunt ţări în care este o sobrietate din acest punct de vedere.
Se numără pe degete cei care au paşapoarte diplomatice.
Poate că e cel mai decent.
Însă altminteri, este folosit paşaportul diplomatic numai pentru
ceea ce înseamnă demnitar de stat care are nevoie de aşa ceva.
La noi a fost un exces de zel şi vreau să facem o analiză foarte
serioasă şi prin lege să stabilim o limită a utilizării.
O. ANDRONIC: Şi dacă se vor încăpăţâna să nu
ţintă cont de obiecţiile dumneavoastră?
I. ILIESCU: Eu sper să fie receptivi, şi am
văzut reacţii pozitive din partea unor parlamentari, la nota pe
care am trimis-o către Parlament, să se revadă această lege şi
am vorbit şi cu Guvernul. Eu ce am trimis înapoi a fost
completarea legii privind paşapoartele diplomatice, sunt vreo
două-trei prevederi.
Dar trebuie să revedem şi legea de fond, care a dus la acest
fenomen, deci se cheamă că legea a permis şi vreau să revedem
care sunt criteriile de bază în legătură cu paşapoartele
diplomatice. Adică să introducem totuşi mai multă decenţă şi
respectarea unor reguli.
O. ANDRONIC: Bănuiesc că ştiţi deja care au
fost aceste 'criterii'...
H. GRUŞCĂ: Să ştiţi că lista mea cu
lucrurile care nedumeresc şi care se întâmplă într-una dintre
cele două Camere ale Parlamentului era mai lungă, continua cu
reacţii de-a dreptul mitocăneşti la interpelările unor civili
sau ale a unor ziarişti.
Ştiţi povestea cu trimisul la muncă pe Centură sau cu
înjurăturile de zilele trecute din dintr-un birou al
Parlamentului.
Lipsa de transperenţă devenită aproape cronică de cheltuieli, de
deplasări în străinătate...
I. ILIESCU: Acum aş vrea să vedem lucrurile
în întregul lor.
Sigur, asemenea chestiuni sunt inadmisibile şi e bine să fie
sancţionate. dar mi se pare că nu este bine nici celalată
extremă, această campanie de denigrare a Parlamentului ca
instituţie a statului. Parlamentul este instituţia democraţiei
şi trebuie respectată.
H. GRUŞCĂ: Credeţi că se poartă o asemenea
campanie?
I. ILIESCU: Da, s-a văzut şi din scrisori.
Parlamentarii sunt nişte oameni care pierd vremea în Parlament,
stau şi citesc ziare şi nu îşi văd de treabă şi sunt îmbogăţiţi,
au nişte venituri exagerate.
H. GRUŞCĂ: Domnule preşedinte, dacă întrebi
un parlamentar care tocmai a votat o lege şi el nu ştie, este
vorba despre reaua credinţă a ziariştilor?
I. ILIESCU: Eu nu pun la îndoială...
H. GRUŞCĂ: Au fost şi asemenea situaţii...
I. ILIESCU: Nu trebuie să abordăm lucrurile
unilateral.
Trebuie criticat deputatul sau senatorul Popescu sau Dumitrescu,
dar nu trebuie generalizat şi aruncată vina asupra unor
instituţii pentru că nu face bine. Noi trebuie să consolidăm
aceste instituţii, să facem să le crească autoritatea.
Ştiu că este datoria celor care lucrează în aceste instituţii ca
să dea această notă de autoritate prin propriul lor comportament.
Pentru ca un demnitar să fie credibil trebuie ca lumea să creadă
că îşi consacră energia, talentul, interesului public şi nu ca
să îşi crească propria sa avere, nu ca să îşi etaleze bună
starea lui şi a familiei, într-o lume care este bântuită de
sărăcie.
Asta sigur că afectează autoritatea instituţiei şi a
demnitarului respectiv.
Este nevoie de o pedagogie şi la acest nivel.
O. ANDRONIC: Însă zelul cu care
parlamentarii îşi atribuie nişte privilegii, zel care nu poate
fi stăpânit, deci chestiunea asta nu mai poate fi controlată,
acest lucru poate crea suspiciune şi acest tip de catalogare.
H. GRUŞCĂ: Parchetul Naţional Anticorupţie
înţeleg că nu se poate atinge de parlamentari, comisia juridică
a Senatului a respins respectiva prevedere la dezbaterea în plen
a Ordonanţei de Urgenţă 102, care, au spus senatorii din comisie,
ar contravine Constituţiei, care spune: 'Competenţa exclusivă în
această problemă o are Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie'. Ce sunt astea?
Sigur, dacă sunt prevederi constituţionale aflăm acum ce am
votat la Referendum.
I. ILIESCU: Nu, dar asta nu exclude ceea ce
am creat. Instituţia Parchetului Naţional Anticorupţie a fost
creată pornind de la prevederile Constituţiei şi de la sistemul
nostru juridic. Abia am instituit, în urmă cu un an, acest
Parchet.
Eu sunt total împotriva opiniilor unor parlamentari care vor să
readucă acest Parchet într-o secţie a Parchetului general.
Din contră, trebuie să îi întărim autoritatea şi să îl facem mai
eficient.
H. GRUŞCĂ: Vă spuneam tocmai pentru că şi
preşedintele Parchetului şi-a exprimat temerea că o asemenea
măsură pune sub semnul întrebării autonomia pe care ar trebui să
o aibă această instituţie.
I. ILIESCU: Şi de aceea am primit semnale de
abordare mai responsabilă a acestor probleme ale luptei
împotriva corupţiei.
Dar să revenim.
Pe de-o parte sunt lucruri pe care nu putem să nu le consemnăm
ca lucruri pozitive ale anului care se încheie, inclusiv în
viaţa economică există lucruri care încep să meargă şi trebuie
să le consolidăm.
Şi în viaţa politică internaţională, cele două obiective majore,
aderarea de facto la NATO, recuperarea unor rămâneri în urmă pe
care le-am acumulat în timp în negocierile cu Uniunea Europeană.
Ultimul summit de la Bruxelles a stabilit obiectivul 2007 ca
obiectiv comun şi nevoia de a de concentra eforturile în 2004,
pentru finalizarea negocierilor.
Eu cred că bilanţul activităţii externe este un bilanţ pozitiv
şi favorabil eforturilor noastre interne pentru a consolida
eforturile de reformă, procesele structurale de modernizare
economică.
În acelaşi timp sunt de acord cu amărăciunile pe care le exprimă
foarte mulţi, oamenii care o duc încă greu. Deci am avut trei
ani de zile de creştere economică de circa cinci la sută.
În ciuda acestui lucru, noi nu am recuperat tot ce am pierdut
prin toate procesele demolatoare şi de restructurare de după
1989.
Produsul Intern Brut este încă sub 90 la sută din cel din 1989
şi puterea de cumpărare sub 80 la sută faţă de cea din 1989.
Deci majoritatea oamenilor trăiesc mai greu.
De aceea şi revolta faţă de cei care acumulează cu uşurinţă
bogăţie şi mai ales o fac şi vizibil.
Deci sunt şi acestea realităţi.
60 la sută dintre aceste plângeri vin de la pensionari şi îi
înţeleg.
Este categoria cea mai afectată de acest lucru.
Deşi s-au făcut nişte lucruri şi am primit chiar şi un fel de
mesaje directe că am promis să se ia măsuri pentru recolerarea
pensiilor şi nu s-a făcut nimic.
Nu este adevărat că nu s-a făcut nimic, dar sunt convins de
faptul că nu este suficient.
Adică în decembrie 2001 s-a adoptat o hotărâre de Guvern care se
referă la recolerarea pensiilor. S-au stabilit şase etape
semestriale de astfel de recolerări.
În perioada 2002-2003 s-au realizat patru asemenea recolerări,
în ianuarie va începe etapa a cincea, iar în iunie 2004, etapa a
şasea.
Aceasta va fi completată de indexările, care se fac de asemenea,
pentru a mai atenua efectele inflaţiei care s-a menţinut, până
acuma, destul de ridicată.
Ce a însemnat acest efort de recolerare?
În anul 2002, 2.250 de miliarde de lei, în anul 2003, 8.300
de miliarde de lei, pentru anul 2004 sunt planificate 16.000 de
miliarde şi pentru 2005, 19.300 de miliarde, care să asigure
deci o oarecare atenuare a acestor discrepanţe care au apărut.
Sigur că nu este suficient.
Dar nu este suficient nu numai pentru pensii şi salariile la noi
sunt încă foarte mici, pe lângă amărăciunea pensionarilor în
legătură cu acest lucru.
Cu toate aceste recolerări de care mulţi oameni sunt încă
nesatisfăcuţi, probabil că sunt cazuri concrete şi am să le dau
în cercetare pe cele primite şi să vedem în ce măsură sunt şi
lucruri nejudecate până la capăt, aşa cum trebuie, sau să fie
sprijiniţi oamenii să găsească o soluţie.
H. GRUŞCĂ: Cum comentaţi iniţiativa privind
donarea unei sume din propriul salariu al demnitarilor, pentru
pensionari?
I. ILIESCU: Este un semn de generozitate.
Asta nu rezolvă probleme, este vorba despre vedeţi ce sume
...miliarde de lei pentru recorelare. Ce poate să însemne nişte
sute de milioane, care se adună în cutia milei, din partea unor
demnitari? E nimic!
Însă, gestul de generozitate este unul de apreciat, dar nu cu
asemenea gesturi, care sunt o picătură într-o mare de necazuri,
se rezolvă marile probleme, ci printr-o politică consecventă.
Cum spuneam, nu doar pensionarii sunt în suferinţă.
Şi salariile sunt încă mici.
Dintr-un punct de vedere eu sunt de acord cu sindicatele care se
zbat să amelioreze o politică salarială, să ajungem la un
salariu minim garantat, care să acopere nevoile elementare ale
unei familii.
Asta presupune resurse, iar cu acestea stăm foarte prost, în
ciuda faptului că economia a crescut. Un 1% într-o economie
puternică, înseamnă incomparabil mai mult decât 5% într-una
slabă.
Deci, în ciuda tuturor acestor creşteri, economia noastră are
încă foarte multe de făcut.
Am pierdut foarte multe locuri de muncă, din 1990, când aveam 10
milioane de salariaţi, am rămas cu 4,5 milioane. Aceştia sunt
cei care plătesc impozite la stat, contribuţii, deci aceştia
alimentează bugetul.
Dintre ei, aproape un milion au salarii atât de mici, încât nu
plătesc nici prima cotă de impozitare. Deci problema esenţială
pentru noi este creşterea economiei, crearea de noi oportunităţi
şi locuri de muncă pentru oameni.
Sigur că lucrurile se atenuează puţin cu cei peste două milioane
de români care lucrează în afara ţării.
Pe de o parte e rău că nu se găseşte de lucru în ţară, pe de
altă parte plecarea afară a unora este, pentru o perioadă, o
soluţie utilă pentru ţară.
Se face astfel o intrare de resurse suplimentare, prin faptul că
cei de afară trimit bani familiilor.
În plus aceştia se întorc în România cu lucruri utile învăţate
şi chiar altă mentalitate de înţelegere a muncii, a disciplinei
tehnologice şi sociale. Dintre foştii salariaţi sunt unii care
au devenit oameni întreprinzători, care formează o altă
categorie.
Mai există şi economia subterană.
Sunt lucruri care nu există la suprafaţă, care nu fac bine nici
bugetului sau relaţiilor interumane, iar pentru acestea vor
trebui găsite pârghiile de aducere a lor la suprafaţă.
Desigur, mai avem o problemă gravă: discrepanţa dintre sat şi
oraş.
Ceea ce s-a produs, destrămarea structurilor de la sat, a
agravat starea socială a satului românesc şi ne-am întors cu un
secol în urmă, ca nivel de dezvoltare al acestui potenţial pe
care îl reprezintă solul ţării şi agricultura românească.
Deci spre aceste căi trebuie să ne îndreptăm eforturile în
continuare, să dezvoltăm şi să diversificăm aceste activităţi în
teritoriu, să diversificăm activităţile de la sate. La sate nu
trebuie să rămânem legaţi numai de agricultură.
Dacă ne uităm la modelele spre care tindem, ţările din Occident,
la Franţa sau Germania, nu există deosebire între sat şi oraş.
Localităţile rurale de acolo au o multitudine de activităţi
economice, inclusiv de timp industrial, prelucrarea produselor
agricole sau servicii pentru agricultură.
Acesta este obiectivul strategic prin care să modernizăm
economia românească şi să existe mai multe oportunităţi pentru
oameni.
Pe de altă parte, asta este legată şi de aspiraţiile
tineretului.
Chiar erau întrebări în scrisorile dumnevoastră, ce ne facem că
ne pleacă tinerii?
Este un proces general în lumea de azi.
Am fost acum la Zurich şi înainte la Geneva, am avut câteva
dezbateri pe această temă, inclusiv despre educaţie.
Pentru că în această fază a dezvoltării societăţii
informaţionale, a societăţii cunoaşterii ca societate
post-industrială, creează nişte oportunităţi pentru cei rămaşi
în urmă.
De unde educaţia, învăţământul ca domeniu strategic. Pentru a
pregăti tineretul ţării în vederea acestei perspective.
Dar în acelaşi timp este vorba despre multe dificultăţi pentru
ţările rămase în urmă, inclusiv această racolare a creierelor,
brain-drain-ul, cum se foloseşte în limbajul de specialistate.
H. GRUŞCÃ: Să sperăm că se vor întoarce...
I. ILIESCU: Dar acest lucru este valabil inclusiv
pentru ţările europene.
Şi ele simt că această migrare a creierilor spre America a
rămas.
Pentru că au acolo mai multe posibilităţi, mai ales în domeniul
cercetărilor fundamentale în domenii de vârf, inclusiv cu
câştiguri mai ridicate.
Cu atât mai mult ţări mai rămase în urmă cum este ţara noastră
şi altele, unde această mişcare se menţine. Dar, pe de altă
parte, trebuie să vedem şi latura pozitivă.
Tinerii aceştia, până la urmă, rămân legaţi de ţară.
O. ANDRONIC: Mulţi probabil că se vor întoarce...
I. ILIESCU: Sperăm să se şi întoarcă mulţi dintre ei,
în momentul în care vor găsi în ţară oportunităţi pe care noi
trebuie să le creem.
Dar fenomenul există.
Deci, din acest punct de vedere, oamenii au dreptate să exprime
îngrijorare şi dezamăgire în legătură cu situaţia existentă.
Un număr mare de scrisori se referă la chiriaşi care sunt
evacuaţi din case.
Şi mai ales se apropie un moment, anul viitor se vor împlini cei
cinci ani care vizat răgazul necesar pentru chriaşi...
H. GRUŞCÃ: Între timp a mai apărut şi o evaluare
privind cuantumul despăgubirilor pentru foştii locatari...
I. ILIESCU: Pe de-o parte termenul acesta de
prelungire a contractelor de închiriere, vine sorocul şi nu s-a
construit, nu prea sunt la îndemâna autorităţilor locale spaţii
pentru a oferi o alternativă chiriaşilor şi pe de altă parte,
pentru cei care nu primesc în natură casele, sumele necesare
pentru despăgubiri, ceea ce înseamnă o altă povară pentru stat.
H. GRUŞCÃ: Peste cinci miliarde de dolari, până în
2015.
I. ILIESCU: Da, de aceea această chestiune va trebui
să fie analizată cu mare atenţie şi să vedem nişte măsuri
imediate, chiar pentru anul 2004, în sprijinul chiriaşilor,
probabil chiar pentru a prelungi acest termen, dar trebuie să
avem şi în vedere interesul proprietarilor, deşi nu prea sunt
proprietari care să nu aibă casă.
De regulă sunt moştenitorii foştilor propeitari, care folosesc
acest lucru pentru a vine.
Este vorba despre măsuri de protecţie socială şi trebuie să
găsim un limbaj comun, cu proprietarii şi cu chiriaşii şi să
găsim nişte resurse pentru a intensifica construcţia de locuinţe
sociale, care trebuie neapărat alocate acestor chiriaşi.
Eu cunosc multe situaţii, chiar oameni din viaţa noastră
culturală sau artistică, ce se află în situaţii dificile. Este a
doua situaţie grea, la care trebuie să găsim o soluţie.
Şi a treia chestiune ridicată în scrisori, medicamentele.
S-a creat într-adevăr o situaţie delicată în domeniul sănătăţii,
o dereglare a funcţionării Casei de Asigurări de Sănătate.
Ţinând seama de aceste situaţii grele am avut şi un dialog cu
primul ministru, Guvernul a analizat această problemă şi s-a şi
anunţat o primă hotărâre privind diminuarea cheltuieilor
structurilor de stat şi suplimentarea cheltuieilor şi
deficitului fondului naţional al asigurărilor pentru sănătate
pentru anul 2003 pentru compensarea preţului medicamentelor
acordate, cu sau fără contribuţie personală.
Deci este vorba despre 100 de miliarde de lei acordate de Guvern
acum, pentru finele anului, iar 80 la sută dintre acestea îi
vizează pe pensionari, care sunt principalii beneficiari ai
medicamentelor gratuite şi compensate.
Deci este un prim pas care s-a făcut, se are în vedere o sumă în
continuare pentru a rezolva această problemă, pentru că a apărut
şi un litigiu în legătură cu furnizorii de medicamente şi
farmacii, deci...
O. ANDRONIC: La bilanţul personal al anului 2003,
bănuiesc că adăugaţi şi una dintre prerogativele dumneavoastră
constituţionale, reprezentarea internaţională.
Aţi stat faţă în faţă, aţi discutat cu George W. Bush, cu
preşedintele chinez, cu cancelarul german, cu preşedintele
francez şi cu cel rus.
Ceva mai la vârf nu se putea.
Care este semnificaţia acestor contacte şi importanţa lor pentru
naţiunea română?
I. ILIESCU: Eu cred că este un lucru care,
într-adevăr, vorbeşte despre statutul nou al României. S-au
adăugat câteva elemente, în ultimii ani de zile, şi dacă
comparăm această situaţie cu cea din anii 90.
Chiar şi după 96, pentru că prima alternanţă la putere a fost un
semnal că democraţia în România a căpătat o anumită
statornicire, că am intrat într-un un ciclu normal, obişnuit, al
alternanţei la putere, a forţelor politice.
Eu speram chiar, în perioada aceea, când forţele de dreapta au
venit la putere, să se bucure de percepţie, de simpatie politică
şi morală din partea altor forţe din afară, dar nu a beneficiat
foarte mult România, pentru că investiţiile în România nu au
crescut, ba din contră, am avut o situaţie grea şi din cauza
dereglărilor din conducerea vieţii economice în ţară.
H. GRUŞCÃ: Se vorbea de miliarde atunci...
I. ILIESCU: De 60 de miliarde. Deci nerealist.
Dar mă rog, nu mai discutăm aceste chestiuni.
Probabil că şi această dublă alternanţă la putere a lămurit
lumea că am intrat într-o stare de normalitate, confruntarea
politică este, în România, aşa cum se întâmplă în ţările
democratice, cu o democraţie avansată.
Percepţia despre România a intra într-un cadru de normalitate.
Şi pentru că aţi menţionat câteva ţări, am simţit asta şi în
America, din partea instituţiilor americane, din partea
românilor noştri.
Pentru că şi acesta este un reper foarte important.
Care era climatul în comunităţile de români în ...
H. GRUŞCÃ: ... în perioada 90-96...
I. ILIESCU: ... şi după aceea, oamenii se simt mai
bine.
Ei mi-au spus, la Cleveland, că se simt mai bine acum, că sunt
români.
În Franţa, la fel, unde a existat şi o anumită reţinere şi o
anumită campanie şi din partea românilor, pentru că şi
comunitatea noastră de români era cam împărţită, separată, cum
sunt românii...
O. ANDRONIC: Acum a fost bătaie pe invitaţiile la
recepţie...
I. ILIESCU: Dar în general, climatul este cu totul
destins.
Este vorba despre un nou statut al României, la care se adaugă
şi intrarea noastră în NATO, vizita preşedintelui Bush în
România, care a dat un semnal asupra percepţiei României.
Negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană, în ciuda
întârzierilor pe care le-am avut, nu vreau să le comentez acum,
au arătat o deschidere foarte mare şi un parteneriat foarte
activ cu aparatul Comisiei Europene de la Bruxelles şi la toate
summit-urile, toate preşedinţiile care s-au succedat şi care au
creat un climat de parteneriat firesc şi normal, şi cred că asta
vorbeşte despre imaginea României.
Totul este să ştim să o apreciem cu toţii şi să ştim să o
valorificăm.
H. GRUŞCÃ: Făceaţi ieri, în dialogul cu domnul Paul
Grigoriu, la Actualităţi, comentarii destul de amare pe tema
relaţiilor cu Republica Moldova.
I. ILIESCU: Sigur că pentru noi, Republica Moldova
reprezintă un vecin cu totul deosebit şi noi am fost primii care
am salutat proclamarea independenţei, odată cu destrămarea
Uniunii Sovietice. Şi am făcut toate eforturile, noi înşine
fiind confruntaţi cu multe nevoi, să stabilim o relaţie cât mai
activă, cât mai deschisă, să acordăm şi sprijin unde era cazul,
şi mai ales am sprijint Republica Moldova pentru integrare în
structurile europene, în Pactul de Stabilitate, în cadrul de
cooperare sud-est europeană.
Anul viitor vom avea al 11-lea summit al statelor din Europa
Centrală, care a fost anul acesta la Salzburg, în Austria, care
a fost şi iniţiatoarea primei întâlniri.
Noi am fost sprijinitori activi ai integrării Republicii Moldova
în toate structurile europene.
De aceea ne-a durut campania anti-românească care s-a declanşat
în Republica Moldova.
I-am spus personal domnului Voronin, când ne-am întâlnit la
Stânca Costeşti, dar văd că nu au urmat consecinţe pozitive.
Vorbim despre nevoia de a face abstracţie de deosebirile
ideologice. E un partid comunist, dar văd că nu este numai
comunist ci şi cu mentalităţi staliniste pe care le reflectă
ultimele poziţii de denigrare a propriului statut şi a propriei
identităţi. Acest lucru nu slujeşte nici Republicii Moldova,
nici cetăţenilor ei, şi nici atât atitudinea aceasta sfidătoare
la adresa românilor.
Au descoperit o minoritate românească de câteva zeci de mii?
Îmi pare rău, dar 65 la sută din populaţia Moldovei este
românească, care vorbeşte moldoveneşte limba românească.
Ei îl reclamă pe Eminescu. Eminescu a vorbit despre limba
română, este cel care a afirmat limba română, a îmbogăţit-o.
De ce trebuie să le fie jenă de această identitate?
Austriecii au statul lor, nici nu se gândesc să renunţe la
identitatea naţională, dar vorbesc limba germană.
O. ANDRONIC: Nici americanii nu...
I. ILIESCU: Aşa cum elveţienii... americanii vorbesc
engleză, au fost colonie englezească, deşi acum limba capătă
nişte nuanţe diferite.
Deci este o manieră total primitivă şi, din punct de vedere
politic, nu este benefică nici pentru starea de spirit din
Republica Moldova.
În loc să fim vecini care să ne sprijinim reciproc şi pentru a
ne pregăti viitorul european, această politică mi se pare
complet dăunătoare şi pentru Republica Moldova.
H. GRUŞCÃ: Cu câteva zile în urmă, conducerea proaspăt
înfiinţatului Consiliu Naţional al Maghiarilor din Transilvania
şi-a declarat intenţia de a solicita o întâlnire în care să-şi
limpezească intenţiile. Ce ştiţi despre asta?
I. ILIESCU: Am auzit despre asta, dar nu am citit
acest material, dar mie mi se pare un lucru inacceptabil şi m-am
bucurat când şi UDMR-ul a avut o luare de poziţie realistă.
În orice caz, organismele europene nu acceptă această...
H. GRUŞCÃ: ... să formulăm pentru telespectatori că
este vorba despre intenţia declarată de autonomie a Ţinutului
Secuiesc.
I. ILIESCU: Este un concept de autonomie etnică,
etnico-teritorială.
Aşa ceva nu este deloc în concordanţă cu spiritul european. Iar
principiile autonomiei teritoriale sunt principii care
guvernează toată strategia noastră de dezvoltare a ţării, de
dezvoltare a autonomiei locale.
Vedeţi că discutăm despre îmbunătăţirea în timp a structurărilor
acestora în plat teritorial, dar aceasta nu înseamna autonomie
pe principii etnice în România.
Cu toţii sunt cetăţeni ai României, noi nu avem asemenea enclave
etnice.
Aceasta împinge spre o idee năstruşnică, a purificării etnice.
O. ANDRONIC: Domnule preşedinte, Partidul Social
Democrat, prin vocea autorizată a dlui Hrebengiuc a făcut o
propunere referitoare la viitorul dvs. politic.
Nu eraţi în ţară.
Aţi dat însă un răspuns care a lăsat - folosesc expresia dvs. -
în continuare, lumea în ceaţă.
A fost vorba de respingerea acestor oferte sau de respingerea
ideii?
I. ILIESCU: Eu cred că este şi nepotrivit să discutăm
acum despre aşa ceva.
Sunt preşedinte al României, preşedinte al tuturor românilor, am
un anumit statut pe care trebuie să îl respect, am de îndeplinit
un mandat şi mai am un an de zile în acest mandat, trebuie să-mi
concentrez şi gândirea şi eforturile chiar şi în acest an care
vine, foarte complicat.
Un an electoral.
De aceea, cred că este cu totul nepotrivit să lansez ce o să fac
după alegeri. Nu e deloc potrivit.
O. ANDRONIC: Când credeţi că va fi momentul potrivit?
I. ILIESCU: Când vom fi în apropiere de final.
Trebuie să mă gândesc şi eu. Nu trebuie să facem din asta o
problemă.
Înainte de toate partidele politice trebuie să-şi lămurească ce
şi cum.
Nu trebuie să apeleze nimeni la mine din acest punct de vedere -
cum îşi organizează campaniile electorale.
Iar opţiunile mele politice sunt, oarecum, înţelese de toată
lumea şi nu-i nevoie să mă expun public acum.
H. GRUŞCÃ: Tocmai pentru că sunt cunoscute opţiunile
dvs. politice există această teamă a Opoziţiei că nu vă veţi
păstra acea echidistanţă până la final de mandat.
I. ILIESCU: Îi transmit şi opoziţiei să fie liniştită
şi să-şi vadă de treburile sale. Ştiu să-mi respect şi statutul
şi opţiunea.
H. GRUŞCÃ: Domnule preşedinte, mi-aduc aminte că anul
trecut, la ultima ediţie a emisiunii "Starea Naţiunii" - se
întâmpla pe 19 decembrie - dl Alin Teodorescu a avut o idee pe
care eu am numit-o năstruşnică. Să puneţi câte o întrebare
moderatorilor. Nu am acordul dlui Teodorescu dar îmi permit să-i
mai folosesc odată ideea. Aveţi o întrebare pentru dl Andronic,
sau i le-aţi pus pe toate?
I. ILIESCU: Nu m-am gândit. Sunt luat prin
surprindere.
Pentru că ne aflăm la fine de an şi pentru că intrăm într-un an
politic foarte animat, cum vedeţi poziţia presei române, în
momentul de faţă, în această pregătire pentru anul care vine?
O. ANDRONIC: Da. Cred că este o întrebare, aş putea
spune, uşor sub centură.
Presa românească, nu traversează o perioadă strălucită.
Bănuiesc că vă e cunoscut faptul că marea majoritate a
posturilor de televiziune, a ziarelor nu sunt afaceri de mare
succes.
Presa se confruntă, ca şi o bună parte din populaţie, cu multe
lipsuri, şi cred că viitoarele campanii electorale - cele două
care vor fi - vor fi privite cu mult mai mult interes şi atenţie
în componenta lor materială.
Cred că toată lumea îşi face socoteli acum cam ce bani se vor
putea scoate din campaniile electorale care vor avea loc.
Bineînţeles că aceasta atenuează oarecum interesul politic faţă
de aceste evenimente.
Este o părere personală.
I. ILIESCU: Această temă aş dori să o abordez la
întâlnirea pe care îmi propun să o am în ianuarie cu Clubul
Presei Române şi cred că trebuie să fie o preocupare comună.
Vine un an complicat în plan extern şi intern.
Trebuie să avem un examen comun - ca societate.
H. GRUŞCÃ: Iertaţi-mă, dle preşedinte. În ceea ce mă
priveşte, aveţi vreo curiozitate?
I. ILIESCU: Cam tot pe acolo era.
H. GRUŞCÃ: A, dacă a răspuns dl Andronic atunci stau
liniştit.
O. ANDRONIC: Nu-mi asum un răspuns colectiv.
I. ILIESCU: Adică vreau să ne gândim cu toţii cum să
facem ca să evităm o încrâncenare exagerată.
Altminteri, confruntarea politică, electorală este firească; va
aduce teme cât mai diversificate, dar s-o facem cu anumită
decenţă şi cu o anumită eleganţă.
Să pornim de la interesul nostru naţionl. Care este - în ultimă
instanţă - obiectivul integrării ţării. Dacă perturbăm acest
proces care presupune încordare, solidaritate, printr-o acţiune
comună, printr-o bătălie surdă şi oarbă, pierdem cu toţii.
H. GRUŞCÃ: Nu mai avem mult şi vine Crăciunul. Aveţi
vreun mesaj către români?
I. ILIESCU: Da. Aş dori, deşi ştiu că mulţi oameni au
necazuri.
Nu au pe masă ceea ce şi-ar dori de Crăciun.
Nu au căldură.
Am văzut şi câteva scrisori în care mă invitau să văd localităţi
unde stau prost cu căldura.
În ciuda acestor necazuri vreau să le urez tuturor sărbători cu
ceva mai multă seninătate şi cu mai multă speranţă spre mai bine
în anul care vine şi La Mulţi Ani!
H. GRUŞCÃ: Domnule preşedinte, după ultima noastră
ediţie, cea din octombrie un prieten mi-a reproşat oarecum
amuzat că v-am trimis la sfârşitul emisiunii cam abrupt acasă,
la televizor, să vedeţi Telecinemateca.
Ei bine, m-am interesat şi am cam aceeaşi sugestie şi pentru
programul dvs. din această seară: în câteva minute începe
producţia americană, din 1958, intitulată "Gigi" - nu mai puţin
de 9 Oscar-uri şi vreo 3 Globuri de Aur.
Îl veţi revedea sper, cu plăcere, alături de dna Iliescu.
Eu sper să aveţi sărbători fericite şi să vă ţină energia de
care, spre mirarea unora, nu duceţi lipsă. Înainte de emisiune
vorbean cu una din gărzile dvs. de corp şi îmi spunea cât de
greu este să ţină pasul cu dvs. Şi vă mai doresc, sincer, cât
mai puţine probleme politice.
Lucru de care însă mă îndoiesc pentru anul viitor.
Dle Andronic, vă mulţumesc şi dvs. că mi-aţi fost alături în
acest an la "Starea Naţiunii" şi în această seară şi vă doresc
Sărbători fericite.
O. ANDRONIC: Mulţumesc pentru onoarea de a fi fost
prezent aici.
|