Ion Iliescu la 'Starea Națiunii' (18 decembrie 2003)


H. GRUŞCÃ: Bună seara, doamnelor şi domnilor!
Bun găsit la ultima ediţie a emisiunii 'Starea Naţiunii' din anul 2003.
Am din nou privilegiul să îl salut în Studioul 2 al Televiziunii Române pe preşedintele României, domnul Ion Iliescu.
Bună seara, fiţi bine venit domnule preşedinte!

I. ILIESCU: Bună seara!

H. GRUŞCÃ:   Domnul Octavian Andronic, directorul Agenţiei de Presă AMOS News este şi astăzi alături de mine în dialogul cu şeful statului, bun venit şi dumneavoastră!

O. ANDRONIC:   Bună seara!

H. GRUŞCÃ: Domnule preşedinte, suntem în decembrie, luna cu cele mai multe şi mai semnificative repere, aş spune, pentru naţiunea română.
Începe cu Ziua Naţională, şi continuă în ultima sa parte cu aniversarea Revoluţiei române.
O aniversare care, nu ştiu cum se face, dar şi la atâţia ani, 14 de la Revoluţie, încinge spiritele şi oarecum simt că solidaritatea de acum 14 ani pare un vis îndepărtat.
Nici dumneavostră nu sunteţi ocolit de supărări, astăzi în Parlament i-aţi împărţit pe cei care contestă sau se îndoiesc de corectitudinea folosirii termenului de Revoluţie pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, în rău voitori, cu interese meschine politicianiste, pe deoparte, şi pe de alta, ignoranţi din punct de vedere politic.
Îmi permit, dacă îmi daţi voie, să mai adaug o categorie celor identificate de dumneavostră. Este vorba de scepticii, care fără rea credinţă, consideră că prea multe din întrebările legate de evenimentele de atunci, nu şi-au găsit răspunsul. Şi o asemenea întrebare, de bun simţ, aş spune, care ar putea fi rostită de cel puţin 1104 ori - e numărul persoanelor ucise dintr-o statistică, este: cine a tras?
Sigur, au fost găsiţi vinovaţii pentru o parte din victime, în general a fost vorba de militari, că de terorişti - nici urmă.
Acum, nu credeţi că apariţia fabulaţiilor pe seama Revoluţiei, cum le-aţi numit dumneavoastră, este oarecum favorizată şi de sărăcia de informaţii legate de ceea ce s-a întâmplat atunci ?

I. ILIESCU: Nu numai de sărăcia de informaţii, ci în primul rând, de sărăcie, care provoacă o stare de dezamăgire, că la 14 ani după Revoluţie, speranţa oamenilor în mai bine nu este confirmată pentru cei mai mulţi.
Altminteri, sigur, jocuri politice sunt întotdeauna.
N-a existat revoluţie în lume care să nu fie contestată de diferite forţe, în toate ţările lumii.
Şi Revoluţia Franceză, astăzi este încă pusă sub discuţie, deci nu asta este problema în esenţă.
De asemenea căutarea detaliilor şi punerea în discuţie a fondului problemei - asta este chestiunea care trebuie să ne preocupe.
Alminteri, sigur, preocuparea pentru a descifra şi detalii, este un lucru bun, şi treaba de studiu a istoricilor, a oamenilor care pot să ajute...

H. GRUŞCÃ: Iertaţi-mă, dar se pare că nu a existat o acţiune, nu ştiu cum, perseverentă, constantă a autorităţilor, oricare au fost ele de-a lungul celor 14 ani, pentru a limpezi lucrurile. Despre asta e vorba.

I. ILIESCU: E adevărat, dar nu asta este problema esenţială.
Aici vorbim despre o chestiune de fond.
Una e să ceri să se clarifice un caz sau altul şi alta este să conteşti un proces sau să pui în discuţie: a fost revoluţie sau a fost lovitură de stat sau a fost complot?
Sunt două categorii de fenomene total diferite.
Revoluţia înseamnă un proces, un proces istoric, care schimbă din temelii fizionomia unei societăţi şi în primul rând structurile ei politice.
Revoluţia română a fost un asemenea proces radical, dar nu numai, ea s-a integrat într-un proces care cuprinde o sferă amplă.
Se vorbeşte de 'anul revoluţionar 1989', care a marcat pe deoparte falimentul unui sistem, de tip sovietic, care s-a compromis şi din punct de vedere politic şi din punct de vedere economic, şi a falimentat.
Acest proces a avut loc în moduri diferite.
De regulă, în mai toate celelalte ţări a fost un proces relativ paşnic.
La noi a fost caracterul cel mai violent al procesului de dărâmare al vechii societăţi şi de trecere spre o societate democratică, spre stat de drept şi aşa mai departe.
Deci ăsta este procesul în esenţă, care vorbeşte, care este caracterizat ca revoluţie, care schimbă din temelii structurile unei societăţi.

H. GRUŞCÃ: Iertaţi-mă, dar nu fac parte dintre cei care pun la îndoială Revoluţia, încercam doar să va spun, că mi se pare perfect îndreptăţit, pentru părinţii, copiii celor care au murit atunci, să ştie, să afle, dacă se poate, cine le-a ucis apropiaţii.

I. ILIESCU: Asta nu pun în discuţie. Poate să fie, cum să spun, şi lipsa de răspunsuri, lipsa de răspuns este şi ea un dat obiectiv...

H. GRUŞCÃ: Dar măreşte suspiciunile...

I. ILIESCU: Dar am trăit... Ce înseamnă suspiciuni ? N-am trăit cu toţi zilele acelea ? Eu eram, deci în după amiaza zilei de 22 decembrie, împreună cu alţii, în sediul Comitetului Central, la etajul 2 sau 3, se întunecase, era 6, 6 şi 30... a început să se tragă.

H. GRUŞCÃ: Cine?

I. ILIESCU: Pe mine nu m-ar interesa să ştiu cine a tras.
Sentimentul a fost că primul foc s-a tras spre biroul în care noi ne adunasem, ca să începem să redactăm comunicatul către ţară, care pe urmă s-a finalizat în sediul televiziunii.
Cum s-a născut treaba aceea ?
E o întrebare care până acum a rămas fără răspuns şi s-ar putea să rămână şi pe mai departe.
A fost o chestie intenţionat făcută ?
Deci, sunt supoziţii care spun că s-a tras intenţionat spre biroul nostru ca să ne împiedice să ne structurăm. Poate să fie o simplă întâmplare.
Au dat năvală în sediul Comitetului Central mii de oameni; era o înghesuieală...se călcau oamenii pe picioare... care au pus mâna pe arme, oameni care nu manevrau arme de regulă.
Tot personalul de pază al Securităţii a predat armele şi au intrat în posesia lor o grămadă de oameni.
Putea să fie o simplă întâmplare: careva a apăsat pe un trăgaci şi s-a creat o recţie în lanţ. În discuţia pe care am avut-o cu comisia senatorială şi domnul Gavrielescu spunea că şi el a intrat în poseia unei arme şi a tras şi el în ... , deci iată au fost asemenea situaţii ... şi în întunericul nopţii respective au fost şi morţi absolut întâmplătoare.
S-au împuşcat între ei militari, bănuindu-se reciproc că ar face parte din grupurile, cum le spune, de teroriştii care...

H. GRUŞCÃ: A fost şi un alt gen de situaţii.
Îmi povestea un ofiţer în '90 în drum spre nordul ţării, că a coborât la Buzău şi îmi spunea, sigur, nu ne cunoşteam, eram vecini de compartiment, că au fost mulţi militari în termen care speriaţi de mulţime, nu au ştiut ce să facă şi au apăsat pe trăgaci.
Dar nu sunt singurele situaţii în care au murit oameni.

I. ILIESCU: Sigur. Deci sunt situaţii multiple, fiecare parte sigur, se pot face eforturi în continuare pentru a găsi răspunsuri, unde e posibil.
Unde nu vor rămâne asemenea supoziţii, cum a fost noaptea aceea şi acolo, dar şi aici în sediul Televiziunii, că de la sediul Comitetului Central am plecat spre sediul MApN-ului. Acolo, la fel, din blocurile vecine se trăgea spre clădirea Ministerului Apărării Naţionale, în Drumul Taberei. Apoi spre Televiziune - noaptea de 21 spre 22 a fost un vacarm.
Din clădirile din jur s-a tras, mai ales spre etajul 11 - unde eram noi adunaţi şi redactam documentele - şi spre pasarela care făcea legătura între turnul televiziunii spre Studioul 4, şi aveam, vorba aceea, mişcare continuă.
S-a tras în timp ce eu traversam la un moment dat culoarul respectiv în curtea televiziunii, traversând curtea venind de la armată spre televiziune.
Nişte umbre..., şi erau doi tineri cu mine, militari care şi-au făcut şi ei supoziţii - ce-i cu indivizii respectivi? - unul era cu pistolul în mână.
S-a tras în clădirea aceasta înaltă, a fost spartă conducta de apă - s-a inundat...
De unde?
Cine a tras?
Cum a tras?
Deci, sunt întrebări multiple la care nu se poate răspunde...

H. GRUŞCÃ: Şi legitime, domnule preşedinte.

I. ILIESCU: Poftim?

H. GRUŞCÃ: Şi legitime.

I. ILIESCU: S-a produs o prăbuşire de sistem.
Toate structurile instituţiilor statului au căzut.
De ce nu se ştie? Pentru că noi, cei care am venit şi ne-am asumat răspunderea în acea seară nu eram deţinătorii vreunei pârghii de comandă sau de control, iar faţă de Securitate cu toţii aveam suspiciuni.
De aceea am decis atunci să desfiinţăm ca structură atât Securitatea, cât şi Ministerul de Interne şi să le punem sub controlul Armatei, singura instituţie în care aveam încredere şi care acţiona ca un corp unit.
În aceste condiţii deci, acele structuri de stat, care pot de obicei face investigaţii, au dispărut, s-au prăbuşit.
Acest lucru a creat a situaţie cu totul deosebită, care ne-a pus în imposibilitatea de a avea o imagine reală a desfăşurării lucrurilor.
De aceea s-a luat şi decizia judecării şi condamnării lui Ceauşescu, o decizie politică, de altfel şi aceasta contestată, dar care s-a sprijinit pe regulile juridice ale sistemului.

H. GRUŞCÃ: Cele existente

I. ILIESCU: De aceea a fost realizat acel complet de judecată revoluţionar.
Aşa se întâmplă în revoluţii.
Acum se judecă din perspectiva timpului.
Şi noi am spus atunci că ar fi fost bine ca Ceauşescu, dacă aveam condiţii normale, să fi fost arestat, ţinut în siguranţă şi realizat un proces la momentul respectiv, dar atunci, cu fiecare oră care se scurgea, mureau oameni.
S-a decis deci că ar fi fost mai bine să se pună un capăt acestei situaţii şi s-a văzut că a doua zi, după execuţie au încetat acesle confruntări militare şi pierderile umane inutile.
Deci, trebuie să judecăm lucrurile raportat la situaţia de atunci, nu în condiţiile de acum, având un stat de drept, normal, cu instituţii normale

O. ANDRONIC: Revoluţiile au regulile lor

I. ILIESCU: Revoluţiile înseamnă prăbuşirea unor structuri ale unui stat care nu le mai stăpâneşte, a unor guvernanţi incapabili să mai guverneze.
Revoluţiile sunt ale guvernaţilor care nu mai suportă, astfel făcându-se trecerea către o altă structurare a societăţii.
Asta înseamnă o revoluţie în plan politic.
Şi nu se fură o revoluţie, nu se confiscă.
Ea are loc sau nu, are loc un proces de schimbare, sau nu.
Toată această fabulaţie că a fost o luptă pentru putere că Revoluţia a fost confiscată, după fuga lui Ceauşescu, este neadevărată.
De către cine să fie confiscată? Cine să se lupte, cu cine să se lupte?

H. GRUŞCÃ: Cu cei care trageau...

I. ILIESCU: A fost un proces complicat şi complex, care are loc numai în asemenea momente ale istoriei, în care se schimbă complet fizionomia societăţii, cu dificultăţiile lui, cu provizoratele lui.

O. ANDRONIC: Domnule preşedinte, avem în faţă modelul Irakului şi, mă gândesc de multe ori, că şi la noi se puteau întâmpla măcar o parte din lucrurile petrecute acolo.
Care credeţi că au fost elementele determinante care ne-au împiedicat să debalansăm spre haos şi ne-am păstrat într-un cadru...

I. ILIESCU: Sunt situaţii total diferite.
În Irak este vorba de existenţa unor factori străini, n-a fost un proces intern al societăţii irakiene, care să răstoarne regimul lui Saddam.
De aceea se şi creează evenimente diferite şi pentru mulţi oameni prezenţa unor ostaşi străini înseamnă ocupaţie străină.

O. ANDRONIC: Care unora li se pare chiar mai rea decât Saddam.

I. ILIESCU: În timp ce noi trebuie să ne raportăm la toate ţările din zonă, unde într-adevăr a fost un proces similar.
A falimentat un sistem, a fost o criză de sistem politic.
În toate celelalte ţări a existat şansa ca acest proces, de închegare a unui sistem nou ,să aibă un caracter paşnic, chiar şi la sovietici, cu perestroika.
Mulţi fac din nou confuzie, spunând că şi la noi a fost un fel de perestriokă. Să fim serioşi, o perestriokă nu avea în conţinutul său un program de schimbare structurală a societăţii, prevedea doar adaptarea sistemului sovietic luat ca atare şi a partidului PCUS, pentru că se vedea că economia nu mai face faţă standardelor internaţionale. Era o adaptare spre economia de piaţă, fără să schimbe nimic.
Asta s-a petrecut la noi?
La noi, ca şi în celelalte ţări, s-a abordat până la urmă problema de fond, a schimbării structurilor politice, pe de o parte, şi aşezării economiei pe alte baze.
Ceilalţi au făcut transformarea paşnic, de aceea s-a şi numit 'revoluţie de catifea'.
Polonezii chiar au realizat o masă rotundă, unde s-au întâlnit reprezentanţii guvernului, cu societatea civilă.
Vecinii noştri, bulgarii, l-au înlăturat pe pe Jivkov într-o plenară a Comitetului Central.
Ar fi fost mai bine, dacă s-ar fi întâmplat şi la noi asta. Să fi avut fosta conducere a Partidului Comunist forţa necesară să vadă că totul se mişca în jurul nostru, numai noi rămăsesem încremeniţi.
Fostul nostru Comitet Central nu a avut o asemenea capacitate, să fi pus pus piciorul în prag şi să îl dea la o parte pe Ceauşescu, pentru a intra în rândul lumii.
N-a fost posibil acest lucru. Astfel, singura soluţie în România a fost această explozie socială, revolta populară declanşată în Timişoara şi continuată în Bucureşti, prin care s-a dat o notă de radicalitate supremă procesului în ţara noastră, pe de altă parte având şi elemente negative. E uşor să demolezi, să distrugi.
Acest proces la noi a fost foarte brusc şi a determinat unele consecinţe foarte grave, mai ales în viaţa economică.
Dacă ar fi fost şi în România o schimbare aşezată, lucrurile se puteau şi ele aşeza mai bine, strategiile de tranziţie puteau fi, de asemenea, gândite mai bine...

O. ANDRONIC: Deci, era mai bună, poate, o lovitură de stat.

H. GRUŞCÃ: Vorbind de efecte negative, am remarcat astăzi, în Parlament, că o parte a revoluţionarilor sunt foarte supăraţi pe o parte a presei.
Ca să nu mai spun că o parte a revoluţionarilor sunt supăraţi pe o altă parte a revoluţionarilor. Acuzaţia adusă ziariştilor este că ar prezenta opiniei publice drept privilegii, ceea ce nu ar fi, de fapt, decât nişte drepturi legitime.
E vorba de unele prevederi ale legii RECUNOŞTINŢEI, care urmează să fie înlocuită de legea 42.
Cum e, sunt privilegii sau drepturi, domnule preşedinte?

I. ILIESCU: Este în primul rând o lege a recunoştinţei, care vrea să creeze un cadru legal de cinstire a acestui moment de istorie românească, inclusiv prin ridicarea unor monumente în locuri semnificative.
Anul viitor vrem să ridicăm un monument în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, pentru că nu există aşa ceva şi să găsim diferite alte modalităţi de cinstire pentru cei care s-au remarcat.
Pe de altă parte, legea prevede nişte măsuri de sprijin, a răniţilor în primul rând, oameni care au rămas cu handicapuri.

H. GRUŞCÃ: Discuţia nu este legată de urmaşii celor decedaţi, de oameni...

I. ILIESCU: Nu, daţi-mi voie! Pe de o parte sunt lucruri, pe care eu le consider pertinente: prevederi în favoarea celor care au rămas mutilaţi şi a familiilor fără mijloace materiale ale celor care au pierit în timpul Revoluţiei.
De asemenea, a intrat în discuţie ajutarea celor care s-au remarcat în mod deosebit, luptătorilor, şi care au dificultăţi de integrare socială.
Unele persoane au o poziţie radicală, nedorind să fie nimeni avantajat în vreun fel şi considerând că participanţii la Revoluţie nu pentru asta s-au implicat atunci în evenimente.
Totuşi, există şi oameni care, într-adevăr, nu s-au putut integra şi se descurcă mai greu.
Astfel, sunt câteva prevederi de asistenţă socială şi sprijin pentru câteva categorii, care vor fi hotărâte de asociaţiile revoluţionarilor.
Tocmai pentru că au apărut puncte de vedere contradictorii a şi întârziat legea, dar s-a ajuns la o formulă oarecum acceptată în unanimitate şi urmează să fie finalizată.

H. GRUŞCÃ: Am aici un mesaj pe care l-aţi primit şi dvs.

H. GRUŞCÃ: ... care vine din partea unui coleg, înţeleg că este salariat al Televiziunii Române, şi care spune... am să încep cu încheierea dumnealui... toţi ziariştii spun despre noi că dorim privilegii. Da domnule preşedinte.
Dorim privilegii pentru că noi am avut curajul să ieşim în stradă, şi ei nu.
Şi mai spune, tot respectul pentru cei decedaţi şi răniţi dar să nu uite nimeni că dacă am ieşit în piaţă să luptăm am ieşit pentru o viaţă mai bună, nu noi să luptăm iar alţii să se îmbogăţească pe spinarea noastră.

I. ILIESCU: Bine, aceste aprecieri pot fi comentate în multe feluri.
Sigur, sunt oameni care cred că au jucat un anumit rol, şi-au asumat anumite riscuri şi nu sunt respectaţi cum se cuvine din acest punct de vedere şi au şi ei dreptate. Pe de altă parte, vreau să spun că victoria Revoluţiei române s-a datorat, înainte de toate, participării masive a populaţiei, a cetăţenilor ţării, la Timişoara şi la Bucureşti.
Altminteri, băieţii aceştia eroi, care şi-au jertfit viaţa sau au rămas infirmi, puteau fi anihilaţi. Şi dacă exista o forţă de represiune care ar fi vrut să folosească toate mijloacele, se îneca în sânge totul. Represalii au şi fost, şi la Timişoara, în noaptea de 17 spre 18, şi la Bucureşti, în noaptea de 21 spre 22, dar ceea ce a fost, până la urmă, determinant, în ziua de 20, a fost că toată populaţia oraşului a ieşit în stradă şi armata a fraternizat cu populaţia.
În dimineaţa de 22, totul era liniştit...

O. ANDRONIC: ... se spăla caldarâmul de sânge...

I. ILIESCU: ... au ieşit platformele industriale pe stradă, periferiile Bucureştiului...

O. ANDRONIC: Cum au venit toţi oamenii aştia deodată, din toate părţile? E o întrebare la care...

I. ILIESCU: Toată lumea a văzut ce se întâmplă, foarte mulţi au participat la demonstraţia din 21, la mitingul convocat de Ceauşescu.
Au fugit când a început să se tragă.

O. ANDRONIC: Ţin minte uimirea piloţilor de elicoptere, care îşi transmiteau, în ziua aceea, între ei, date despre avansarea acestor coloane.
Era pur şi simplu straniu că toate aceste coloane porniseră, practic, pentru a ajunge în acelaşi timp...

I. ILIESCU: A fost o mişcare spontană, uluitoare şi o comunicare la fel.
Platforma Electronica a trecut, de exemplu, pe la Casa Scânteii, eu eram la Editură. Dan Iosif spune, după ce au fost împrăştiaţi din zona Pieţii Universităţii, pleca spre Colentina, s-a întâlnit cu coloana care venea dinspre 23 August, deci a fost o acţiune de masă...

O. ANDRONIC: Numai PCR-ul putea organiza aşa ceva...

I. ILIESCU: A fost vorba despre forţa maselor, care ajung la un moment de saturaţie şi de explozie.
Şi asta a fost, de fapt, caracteristica fundamentală a Revoluţiei române, care nu trebuie să însemne ignorarea meritelor şi riscurilor pe care şi le-au asumat oameni care merită tot respectul.

H. GRUŞCÃ: Despre Revoluţia română cu siguranţă se va mai vorbi şi în zilele următoare, ştiu că veţi fi la Timişoara. Domnule preşedinte, la sfârşit de an, ca tot omul, şi românul îşi face bilanţul, de bune şi rele.
Personal, aţi avut un an bun?

I. ILIESCU: O să vorbesc mai puţin din punct de vedere personal, dar sigur, am răspunderile mele, ca şef al statului, în evenimente şi interne şi internaţionale...

 H. GRUŞCÃ: Iertaţi-mă, o să ne referim şi la acestea, eu am crezut că este potrivit, fiind ultima emisiune a anului, să aflăm cu ce sentimente se despart românii de 2003, fără să avem însă pretenţia unui sondaj de opinie şi, dacă sunteţi de acord, zic să sacrificăm câteva minute şi să ascultăm câteva dintre răspunsurile primite la întrebarea: ‚Cum a fost 2003 pentru dumneavoastră?’

Vânzător de ziare, Braşov: 2003 a fost un an fără nici o noutate, sau bucurie sau împlinire..

Muncitor, Iaşi: 2003 a fost un an foarte amărât...

Ţărancă, Dolj: A fost un an sărac, foarte sărac. Nu a plouat deloc... Dumnezeu nu a vrut cu noi anul asta. Atâta am avut să vă spun...

Elevă, Craiova: Pentru mine acest an a fost foarte frumos şi bun, note mari.

Artist plastic, Bucureşti: Acceptabil. Şi rezultate bune sunt şi opţiuni care nu au fost realizate, dar sperăm ca încet, încet, lucrurile să demareze spre bine.

Inginer, Cluj Napoca: Pentru mine nu a adus mari bucurii. Când ai 46 de ani nu prea găseşti servici.

Elevă, jud. Gorj: Mie îmi poartă noroc anii impari, fără soţ.

Salariat, Iaşi: Pentru mine a fost un an bun, cu foarte multă muncă, cu foarte mult stres.

Student, Bucureşti: Stresant, cumplit de stresant. O mulţime de lucruri care nu mi-au plăcut... Constituţia...explozie de preţuri... antentate... trecând dincolo de România. Foarte stresant.

Studentă, Timişoara: Minunat, dar cred că pentru o grămadă de români nu a fost aşa.

Pensionar, Cluj Napoca: 2003? Sărac, urât, rău de tot. În fond e o harababură în ţara asta... lipseşte Vlad Ţepeş.

Veteran de război, Craiova: A fost binişor. Conducerea statului a dat destule, şi pentru pensionari, şi pentru handicapaţi...

Salariată, Sibiu: Un an foarte greu. Cu ce să faci cumpărături? Cu 2,5 milioane?

Ţărancă, Ilfov: Acu’ suntem şi noi mai binişor, copiii aştia mai pleacă şi ei, acum ai mei sunt plecaţi în Elveţia, pentru că iau un ban grămadă, pentru că la ţară nu sunt atâţi bani.

Liber profesionist, Bucureşti: A fost naşpa rău de tot!

Pensionar, Miercurea Ciuc: Cu sănătatea stau bine, aşa că pot spune că am avut un an bun. În rest, supravieţuiesc ca toată lumea. Că de distracţie, la vârsta mea, nu-mi mai arde.

Proprietară, Sibiu: Pentru mine a fost un an foarte prost. Trăiesc de zece ani în casă cu o familie care vrea cu orice preţ să îmi fure proprietatea.

Ţărancă, Buzău: A fost prost, pentru că n-am avut precipitaţii, n-am avut nimic. E tare greu cu pământul...

Pensionară, Bucureşti: Pot să spun că a fost foarte greu, atât eu cât şi soţul am fost foarte bolnavi, medicamentele sunt foarte scumpe şi abia ne-am ajuns.

Taximetrist, Bistriţa: 2003 a fost cam greu, din toate punctele de vedere. Stresul mare, orice vrei sa faci te frânează, nu mai poţi să faci nimic.

Salariat, Craiova: Realizări materiale mai puţine, deci e grea situaţia în România. Sentimental... este bine.

H. GRUŞCÃ: Este bine, domnule preşedinte? O să vă rog şi pe dumneavoastră să faceţi bilanţul naţiunii, aşa cum se vede de la înălţimea funcţiei pe care o deţineţi.
Sunt obligat să vă atrag atenţie, şi telespectatorilor, că montajul nostru nu are pretenţii ştiinţifice. Este limpede faptul că am intervievat oamenii care merg pe stradă pe jos, sau cu tramvaiul şi nu pe cei care se deplasează cu maşinile.
De asemenea aţi observat că pensionarii sunt slab reprezentanţi faţă de ponderea lor în rândul populaţiei, şi asta dintr-un motiv cât se poate de simplu, pentru că problemele lor sunt aceleaşi, lucru pe care l-aţi observat şi din mesajele pe care le-aţi primit.
Aşadar, este bine, domnule preşedinte?

I. ILIESCU: Vorba ultimului interlocutor, şi cu bune, şi cu rele.

O. ANDRONIC: Şi sentimental...

I. ILIESCU: Bine, sentimental ţine de acum de percepţia personală.
Ca bilanţ general însă, sunt şi bune sunt şi rele şi au dreptate şi unii şi alţii.
De altfel, mă folosesc de acest prilej ca să îi asigur pe telespectatori, care am văzut că au trimis un număr mare de scrisori la televiziune că am primit aceste scrisori, le-am şi citit.
Şi vreau să îi asigur că...

H. GRUŞCÃ: Şi nu doar scrisorile, vreau să vă asigur că şi mesajele telefonice...

I. ILIESCU: ... şi e-mail-urile

I. ILIESCU: Am obiceiul să cam citesc scrisorile care îmi vin, email-urile care îmi sosesc.
Sigur că nu pot să răspund la toate.
Le distribui oamenilor care răspund, toate cele primite de la televiziune vor urma circuitul obişnuit pentru a se căuta să se dea răspunsul oamenilor; chiar dacă nu întotdeauna sunt satisfăcuţi de răspunsurile primite.
Pentru că îmi dau seama sunt şi probleme la care nu se poate găsi o soluţie şi o să mai avem ocazia să comentăm câteva din ele.
Dar ce vroiam să spun?
Anul 2003 pentru ţară nu a fost un an rău.
În primul rând, viaţa politică în ţară este într-un proces de oarecare normalitate, ne pregătim de un an electoral care va încinge puţin spiritele.
Dar, altminteri totul se desfăşoară normal, sigur, cu confruntări, cu tot ce caracterizează o viaţă democratică; libertatea de exprimare a oamenilor este asigurată ş.a.m.d.
A fost un an în care am adus unele perfecţionări, corecturi la Constituţie.
A fost un an semnificativ din acest punct de vedere legat de experienţa care a trecut din decembrie 1991, adaptând-o inclusiv la noul statut al ţării ca membru al NATO şi al Uniunii Europene. Economia ţării a continuat un drum promiţător.
Este o tendinţă bună care se menţine pentru că, iată, de trei ani de zile, cu o creştere de 5 la sută a produsului intern brut, deci a forţei economice a ţării.
Inflaţia care a fost un fenomen negativ care a dominat întreaga viaţă economică din 1990 încoace şi care a afectat foarte mult activitatea economică. Î
n fine, a ajuns la cote cât de cât mai acceptabile. Va fi 14 la sută anul acesta. Calculele pentru bugetul pe anul viitor pornesc de la 9 la sută.
A apărut şi un fenomen pozitiv.
Activizarea creditului: inflaţie ridicată înseamnă credite scumpe; neaccesibile agenţilor economici. A apărut ceea ce unii economişti numesc încingerea economică.
Deci, creditele au început să se activizeze. Dar sunt şi aspecte negative ale activizării creditului.
De aici şi reacţiile din partea Fondului Monetar şi a Uniunii Europene, dar şi a organismelor noastre.

H. GRUŞCÃ: Dar nu uitaţi balanţa import-export.

I. ILIESCU: Tocmai la asta mă refeream.
Pe de o parte s-a activizat creditul - ăsta este un factor dinamic al economiei, dar s-a apelat foarte mult la credit pentru importuri şi balanţa export-import s-a deteriorat.
Pe de o parte sunt lucruri pozitive chiar şi în această creştere a importurilor.
Au crescut importuri tehnologice care însoţesc un proces dinamic de creştere a investiţiilor - asta este bine - şi pentru modernizare, pentru creşterea productivităţii ş.a.m.d.
Dar, pe de altă parte sunt şi excese din acest punct de vedere.
Şi aici iarăşi sunt şi agenţi economici şi cetăţeni care îşi construiesc case, puţin exagerează.
Faianţă şi gresie şi armături numai din importuri; oare de ce să nu folosim materiale care se produc în ţară şi se produc absolut compatibile cu cele care se aduc din import.
Este observaţia FMI-ului.
Se exagerează cu importurile şi, de aceea, mai retezaţi zelul oamenilor şi menţineţi dobânzi mai ridicate ca să fie descurajaţi.

H. GRUŞCÃ: Poate vorbim şi de maşinile de lux şi de iahturi...

I. ILIESCU: Ăsta este parazitismul şi parvenitismul care apare în unele societăţi.

O. ANDRONIC: Dar nu numai atât.
Cred că asta spune mult şi despre constituirea unei clase de oameni bogaţi şi de împlinirea unei clase medii.
Deci, oameni care au putere de cumpărare.

I. ILIESCU: Din păcate, clasa medie la noi e modestă.
Sigur, se mai încheagă, dar e modestă.
Dar este într-adevăr o pătură de privilegiaţi, de parveniţi, de profitori care s-au îmbogăţit nu întotdeauna pe căile cele mai ortodoxe.
Eu nu vreau să blamez pe toţi cei care s-au îmbogăţit. Unii o fac şi prin merite. Ştiu să se descurce; ştiu să folosească nişte conjuncturi. E meritul lor dacă respectă legile, nu încalcă regulile şi morala şi legile vieţii în societate şi ei pot fi factori stimulatori care să anime viaţa economică; mai ales dacă sunt şi factori economici care crează locuri de muncă care atrag şi alţi oameni, pun în valoare creaţia naţională.
Dar mai este pătura parazitară care se foloseşte de căi neortodoxe şi nelegale, pe de o parte, şi pe de alta de aceste aspecte care formează nota stridentă a vieţii noastre.
Am văzut comentarii chiar din partea unor prieteni ai României care vin din afară.
Ei spun aşa: voi menţionaţi că una din problemele grave este sărăcia.
Şi este.
Când te uiţi vezi sărăcia prezentă în viaţa cetăţenilor voştri, dar atâtea maşini scumpe, de ultimul strigăt, nu prea se găsesc în ţări bogate.
Şi puştimea asta de îmbogăţiţi care fac demonstraţii cu maşini de viteză şi provoacă şi accidente şi nu pot să mai meargă la şcoală fără maşina lui tăticu.
Astea, sigur, crează reacţii de revoltă.

O. ANDRONIC: Cred că există şi o percepţie eronată despre bogăţie.
Bogăţia nu înseamnă neapărat cei care îşi etalează maşinile.
Bogăţia înseamnă şi acei oameni care ceea ce au câştigat - pe căi legale - pun în funcţiune.
Fac să lucreze mecanismele economice, dau salarii oamenilor.

I. ILIESCU: Despre asta este vorba.
Oamenii eficienţi pentru economie - manageri, patroni - care ştiu să-şi folosească banii pe care i-au câştigat, îi investesc în acţiuni utile, în activităţi productive, crează locuri de muncă. Oameni care vin din ţări bogate. Acolo nu-şi permit să-şi etaleze şi să dea spectacol public.
Cheltuiesc rapid banii şi fac spectacol din viaţa lor. În timp ce marii patroni trăiesc modest.
Un exemplu, Bill Gates, care investeşte continuu să creeze un circuit al banilor care să aducă valoare bună.

O. ANDRONIC: Distincţia dintre bogăţie şi parvenitism nu este foarte clară.

H. GRUŞCÃ: Dar n-aţi vrea să vorbim despre cheltuirea banilor publici?!
Să-i lăsăm pe bogaţi cu banii lor, sigur adunaţi sau nu o­nest.
S-au întâmplat mai multe lucruri la Parlamentul României care i-au iritat foarte tare pe parlamentari. Iertaţi-mă, nu fac o judecată globală.
Ştiu că sunteţi împotriva punerii tuturor în aceeaşi oală, subscriu. S-au întâmplat foarte multe lucruri care nedumeresc, ca să zic aşa. Vă aduceţi aminte că, la un moment dat, a fost vorba de obţinerea unor pensii şi iată că şi parlamentarii sunt şi oameni; se gândesc la pensie. Unei pensii suplimentare din fondul de pensii public.
Dna ministru al Muncii s-a opus categoric, din fericire. Mai ieri ziarele scriau de achiziţii de automobile de lux, două jeep-uri la Biroul Permanent al Senatului - trei miliarde de lei aproape. Combine muzicale, călătorii în străinătate - discutabile unele dintre ele, şi aici ştiu că aveţi un punct de vedere.
Paşapoarte diplomatice pentru membrii familiei...

O. ANDRONIC: Chiar aşa. De ce aţi refuzat să promulgaţia Ordonanţa 83?

I. ILIESCU: Pentru că, în primul rând, nu mi-a plăcut ideea de a beneficia de paşapoarte diplomatice foştii parlamentari, dar şi familiile lor.
Şi am cerut o situaţie de la Ministerul de Externe şi am văzut că este inacceptabil ce se întâmplă şi, de aceea, vreau să revedem legea despre paşapoartele diplomatice.
Avem 13.000 de paşapoarte diplomatice.
Şi am cerut şi o situaţie şi din alte ţări.
Sunt ţări în care este o sobrietate din acest punct de vedere. Se numără pe degete cei care au paşapoarte diplomatice.
Poate că e cel mai decent.
Însă altminteri, este folosit paşaportul diplomatic numai pentru ceea ce înseamnă demnitar de stat care are nevoie de aşa ceva.
La noi a fost un exces de zel şi vreau să facem o analiză foarte serioasă şi prin lege să stabilim o limită a utilizării.

O. ANDRONIC: Şi dacă se vor încăpăţâna să nu ţintă cont de obiecţiile dumneavoastră?

I. ILIESCU: Eu sper să fie receptivi, şi am văzut reacţii pozitive din partea unor parlamentari, la nota pe care am trimis-o către Parlament, să se revadă această lege şi am vorbit şi cu Guvernul. Eu ce am trimis înapoi a fost completarea legii privind paşapoartele diplomatice, sunt vreo două-trei prevederi.
Dar trebuie să revedem şi legea de fond, care a dus la acest fenomen, deci se cheamă că legea a permis şi vreau să revedem care sunt criteriile de bază în legătură cu paşapoartele diplomatice. Adică să introducem totuşi mai multă decenţă şi respectarea unor reguli.

O. ANDRONIC: Bănuiesc că ştiţi deja care au fost aceste 'criterii'...

H. GRUŞCĂ: Să ştiţi că lista mea cu lucrurile care nedumeresc şi care se întâmplă într-una dintre cele două Camere ale Parlamentului era mai lungă, continua cu reacţii de-a dreptul mitocăneşti la interpelările unor civili sau ale a unor ziarişti.
Ştiţi povestea cu trimisul la muncă pe Centură sau cu înjurăturile de zilele trecute din dintr-un birou al Parlamentului.
Lipsa de transperenţă devenită aproape cronică de cheltuieli, de deplasări în străinătate...

I. ILIESCU: Acum aş vrea să vedem lucrurile în întregul lor.
Sigur, asemenea chestiuni sunt inadmisibile şi e bine să fie sancţionate. dar mi se pare că nu este bine nici celalată extremă, această campanie de denigrare a Parlamentului ca instituţie a statului. Parlamentul este instituţia democraţiei şi trebuie respectată.

H. GRUŞCĂ: Credeţi că se poartă o asemenea campanie?

I. ILIESCU: Da, s-a văzut şi din scrisori. Parlamentarii sunt nişte oameni care pierd vremea în Parlament, stau şi citesc ziare şi nu îşi văd de treabă şi sunt îmbogăţiţi, au nişte venituri exagerate.

H. GRUŞCĂ: Domnule preşedinte, dacă întrebi un parlamentar care tocmai a votat o lege şi el nu ştie, este vorba despre reaua credinţă a ziariştilor?

I. ILIESCU: Eu nu pun la îndoială...

H. GRUŞCĂ: Au fost şi asemenea situaţii...

I. ILIESCU: Nu trebuie să abordăm lucrurile unilateral.
Trebuie criticat deputatul sau senatorul Popescu sau Dumitrescu, dar nu trebuie generalizat şi aruncată vina asupra unor instituţii pentru că nu face bine. Noi trebuie să consolidăm aceste instituţii, să facem să le crească autoritatea.
Ştiu că este datoria celor care lucrează în aceste instituţii ca să dea această notă de autoritate prin propriul lor comportament.
Pentru ca un demnitar să fie credibil trebuie ca lumea să creadă că îşi consacră energia, talentul, interesului public şi nu ca să îşi crească propria sa avere, nu ca să îşi etaleze bună starea lui şi a familiei, într-o lume care este bântuită de sărăcie.
Asta sigur că afectează autoritatea instituţiei şi a demnitarului respectiv.
Este nevoie de o pedagogie şi la acest nivel.

O. ANDRONIC: Însă zelul cu care parlamentarii îşi atribuie nişte privilegii, zel care nu poate fi stăpânit, deci chestiunea asta nu mai poate fi controlată, acest lucru poate crea suspiciune şi acest tip de catalogare.

H. GRUŞCĂ: Parchetul Naţional Anticorupţie înţeleg că nu se poate atinge de parlamentari, comisia juridică a Senatului a respins respectiva prevedere la dezbaterea în plen a Ordonanţei de Urgenţă 102, care, au spus senatorii din comisie, ar contravine Constituţiei, care spune: 'Competenţa exclusivă în această problemă o are Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie'. Ce sunt astea?
Sigur, dacă sunt prevederi constituţionale aflăm acum ce am votat la Referendum.

I. ILIESCU: Nu, dar asta nu exclude ceea ce am creat. Instituţia Parchetului Naţional Anticorupţie a fost creată pornind de la prevederile Constituţiei şi de la sistemul nostru juridic. Abia am instituit, în urmă cu un an, acest Parchet.
Eu sunt total împotriva opiniilor unor parlamentari care vor să readucă acest Parchet într-o secţie a Parchetului general.
Din contră, trebuie să îi întărim autoritatea şi să îl facem mai eficient.

H. GRUŞCĂ: Vă spuneam tocmai pentru că şi preşedintele Parchetului şi-a exprimat temerea că o asemenea măsură pune sub semnul întrebării autonomia pe care ar trebui să o aibă această instituţie.

I. ILIESCU: Şi de aceea am primit semnale de abordare mai responsabilă a acestor probleme ale luptei împotriva corupţiei.
Dar să revenim.
Pe de-o parte sunt lucruri pe care nu putem să nu le consemnăm ca lucruri pozitive ale anului care se încheie, inclusiv în viaţa economică există lucruri care încep să meargă şi trebuie să le consolidăm.
Şi în viaţa politică internaţională, cele două obiective majore, aderarea de facto la NATO, recuperarea unor rămâneri în urmă pe care le-am acumulat în timp în negocierile cu Uniunea Europeană.
Ultimul summit de la Bruxelles a stabilit obiectivul 2007 ca obiectiv comun şi nevoia de a de concentra eforturile în 2004, pentru finalizarea negocierilor.

Eu cred că bilanţul activităţii externe este un bilanţ pozitiv şi favorabil eforturilor noastre interne pentru a consolida eforturile de reformă, procesele structurale de modernizare economică.
În acelaşi timp sunt de acord cu amărăciunile pe care le exprimă foarte mulţi, oamenii care o duc încă greu. Deci am avut trei ani de zile de creştere economică de circa cinci la sută.
În ciuda acestui lucru, noi nu am recuperat tot ce am pierdut prin toate procesele demolatoare şi de restructurare de după 1989.
Produsul Intern Brut este încă sub 90 la sută din cel din 1989 şi puterea de cumpărare sub 80 la sută faţă de cea din 1989.
Deci majoritatea oamenilor trăiesc mai greu.
De aceea şi revolta faţă de cei care acumulează cu uşurinţă bogăţie şi mai ales o fac şi vizibil.
Deci sunt şi acestea realităţi.

60 la sută dintre aceste plângeri vin de la pensionari şi îi înţeleg.
Este categoria cea mai afectată de acest lucru.
Deşi s-au făcut nişte lucruri şi am primit chiar şi un fel de mesaje directe că am promis să se ia măsuri pentru recolerarea pensiilor şi nu s-a făcut nimic.
Nu este adevărat că nu s-a făcut nimic, dar sunt convins de faptul că nu este suficient.
Adică în decembrie 2001 s-a adoptat o hotărâre de Guvern care se referă la recolerarea pensiilor. S-au stabilit şase etape semestriale de astfel de recolerări.
În perioada 2002-2003 s-au realizat patru asemenea recolerări, în ianuarie va începe etapa a cincea, iar în iunie 2004, etapa a şasea.
Aceasta va fi completată de indexările, care se fac de asemenea, pentru a mai atenua efectele inflaţiei care s-a menţinut, până acuma, destul de ridicată.
Ce a însemnat acest efort de recolerare?

În anul 2002, 2.250 de miliarde de lei, în anul 2003, 8.300 de miliarde de lei, pentru anul 2004 sunt planificate 16.000 de miliarde şi pentru 2005, 19.300 de miliarde, care să asigure deci o oarecare atenuare a acestor discrepanţe care au apărut.
Sigur că nu este suficient.
Dar nu este suficient nu numai pentru pensii şi salariile la noi sunt încă foarte mici, pe lângă amărăciunea pensionarilor în legătură cu acest lucru.
Cu toate aceste recolerări de care mulţi oameni sunt încă nesatisfăcuţi, probabil că sunt cazuri concrete şi am să le dau în cercetare pe cele primite şi să vedem în ce măsură sunt şi lucruri nejudecate până la capăt, aşa cum trebuie, sau să fie sprijiniţi oamenii să găsească o soluţie.

H. GRUŞCĂ: Cum comentaţi iniţiativa privind donarea unei sume din propriul salariu al demnitarilor, pentru pensionari?

I. ILIESCU:  Este un semn de generozitate.
Asta nu rezolvă probleme, este vorba despre vedeţi ce sume ...miliarde de lei pentru recorelare. Ce poate să însemne nişte sute de milioane, care se adună în cutia milei, din partea unor demnitari? E nimic!
Însă, gestul de generozitate este unul de apreciat, dar nu cu asemenea gesturi, care sunt o picătură într-o mare de necazuri, se rezolvă marile probleme, ci printr-o politică consecventă.
Cum spuneam, nu doar pensionarii sunt în suferinţă.
Şi salariile sunt încă mici.
Dintr-un punct de vedere eu sunt de acord cu sindicatele care se zbat să amelioreze o politică salarială, să ajungem la un salariu minim garantat, care să acopere nevoile elementare ale unei familii.
Asta presupune resurse, iar cu acestea stăm foarte prost, în ciuda faptului că economia a crescut. Un 1% într-o economie puternică, înseamnă incomparabil mai mult decât 5% într-una slabă.
Deci, în ciuda tuturor acestor creşteri, economia noastră are încă foarte multe de făcut.
Am pierdut foarte multe locuri de muncă, din 1990, când aveam 10 milioane de salariaţi, am rămas cu 4,5 milioane. Aceştia sunt cei care plătesc impozite la stat, contribuţii, deci aceştia alimentează bugetul.
Dintre ei, aproape un milion au salarii atât de mici, încât nu plătesc nici prima cotă de impozitare. Deci problema esenţială pentru noi este creşterea economiei, crearea de noi oportunităţi şi locuri de muncă pentru oameni.
Sigur că lucrurile se atenuează puţin cu cei peste două milioane de români care lucrează în afara ţării.
Pe de o parte e rău că nu se găseşte de lucru în ţară, pe de altă parte plecarea afară a unora este, pentru o perioadă, o soluţie utilă pentru ţară.
Se face astfel o intrare de resurse suplimentare, prin faptul că cei de afară trimit bani familiilor.
În plus aceştia se întorc în România cu lucruri utile învăţate şi chiar altă mentalitate de înţelegere a muncii, a disciplinei tehnologice şi sociale. Dintre foştii salariaţi sunt unii care au devenit oameni întreprinzători, care formează o altă categorie.
Mai există şi economia subterană.
Sunt lucruri care nu există la suprafaţă, care nu fac bine nici bugetului sau relaţiilor interumane, iar pentru acestea vor trebui găsite pârghiile de aducere a lor la suprafaţă.
Desigur, mai avem o problemă gravă: discrepanţa dintre sat şi oraş.
Ceea ce s-a produs, destrămarea structurilor de la sat, a agravat starea socială a satului românesc şi ne-am întors cu un secol în urmă, ca nivel de dezvoltare al acestui potenţial pe care îl reprezintă solul ţării şi agricultura românească.
Deci spre aceste căi trebuie să ne îndreptăm eforturile în continuare, să dezvoltăm şi să diversificăm aceste activităţi în teritoriu, să diversificăm activităţile de la sate. La sate nu trebuie să rămânem legaţi numai de agricultură.
Dacă ne uităm la modelele spre care tindem, ţările din Occident, la Franţa sau Germania, nu există deosebire între sat şi oraş.

Localităţile rurale de acolo au o multitudine de activităţi economice, inclusiv de timp industrial, prelucrarea produselor agricole sau servicii pentru agricultură.
Acesta este obiectivul strategic prin care să modernizăm economia românească şi să existe mai multe oportunităţi pentru oameni.
Pe de altă parte, asta este legată şi de aspiraţiile tineretului.
Chiar erau întrebări în scrisorile dumnevoastră, ce ne facem că ne pleacă tinerii?
Este un proces general în lumea de azi.
Am fost acum la Zurich şi înainte la Geneva, am avut câteva dezbateri pe această temă, inclusiv despre educaţie.
Pentru că în această fază a dezvoltării societăţii informaţionale, a societăţii cunoaşterii ca societate post-industrială, creează nişte oportunităţi pentru cei rămaşi în urmă.
De unde educaţia, învăţământul ca domeniu strategic. Pentru a pregăti tineretul ţării în vederea acestei perspective.
Dar în acelaşi timp este vorba despre multe dificultăţi pentru ţările rămase în urmă, inclusiv această racolare a creierelor, brain-drain-ul, cum se foloseşte în limbajul de specialistate.

H. GRUŞCÃ: Să sperăm că se vor întoarce...

I. ILIESCU: Dar acest lucru este valabil inclusiv pentru ţările europene.
Şi ele simt că această migrare a creierilor spre America a rămas.
Pentru că au acolo mai multe posibilităţi, mai ales în domeniul cercetărilor fundamentale în domenii de vârf, inclusiv cu câştiguri mai ridicate.
Cu atât mai mult ţări mai rămase în urmă cum este ţara noastră şi altele, unde această mişcare se menţine. Dar, pe de altă parte, trebuie să vedem şi latura pozitivă.
Tinerii aceştia, până la urmă, rămân legaţi de ţară.

O. ANDRONIC: Mulţi probabil că se vor întoarce...

I. ILIESCU: Sperăm să se şi întoarcă mulţi dintre ei, în momentul în care vor găsi în ţară oportunităţi pe care noi trebuie să le creem.
Dar fenomenul există.
Deci, din acest punct de vedere, oamenii au dreptate să exprime îngrijorare şi dezamăgire în legătură cu situaţia existentă.
Un număr mare de scrisori se referă la chiriaşi care sunt evacuaţi din case.
Şi mai ales se apropie un moment, anul viitor se vor împlini cei cinci ani care vizat răgazul necesar pentru chriaşi...

H. GRUŞCÃ: Între timp a mai apărut şi o evaluare privind cuantumul despăgubirilor pentru foştii locatari...

I. ILIESCU: Pe de-o parte termenul acesta de prelungire a contractelor de închiriere, vine sorocul şi nu s-a construit, nu prea sunt la îndemâna autorităţilor locale spaţii pentru a oferi o alternativă chiriaşilor şi pe de altă parte, pentru cei care nu primesc în natură casele, sumele necesare pentru despăgubiri, ceea ce înseamnă o altă povară pentru stat.

H. GRUŞCÃ: Peste cinci miliarde de dolari, până în 2015.

I. ILIESCU: Da, de aceea această chestiune va trebui să fie analizată cu mare atenţie şi să vedem nişte măsuri imediate, chiar pentru anul 2004, în sprijinul chiriaşilor, probabil chiar pentru a prelungi acest termen, dar trebuie să avem şi în vedere interesul proprietarilor, deşi nu prea sunt proprietari care să nu aibă casă.
De regulă sunt moştenitorii foştilor propeitari, care folosesc acest lucru pentru a vine.
Este vorba despre măsuri de protecţie socială şi trebuie să găsim un limbaj comun, cu proprietarii şi cu chiriaşii şi să găsim nişte resurse pentru a intensifica construcţia de locuinţe sociale, care trebuie neapărat alocate acestor chiriaşi.
Eu cunosc multe situaţii, chiar oameni din viaţa noastră culturală sau artistică, ce se află în situaţii dificile. Este a doua situaţie grea, la care trebuie să găsim o soluţie.
Şi a treia chestiune ridicată în scrisori, medicamentele.
S-a creat într-adevăr o situaţie delicată în domeniul sănătăţii, o dereglare a funcţionării Casei de Asigurări de Sănătate.
Ţinând seama de aceste situaţii grele am avut şi un dialog cu primul ministru, Guvernul a analizat această problemă şi s-a şi anunţat o primă hotărâre privind diminuarea cheltuieilor structurilor de stat şi suplimentarea cheltuieilor şi deficitului fondului naţional al asigurărilor pentru sănătate pentru anul 2003 pentru compensarea preţului medicamentelor acordate, cu sau fără contribuţie personală.
Deci este vorba despre 100 de miliarde de lei acordate de Guvern acum, pentru finele anului, iar 80 la sută dintre acestea îi vizează pe pensionari, care sunt principalii beneficiari ai medicamentelor gratuite şi compensate.
Deci este un prim pas care s-a făcut, se are în vedere o sumă în continuare pentru a rezolva această problemă, pentru că a apărut şi un litigiu în legătură cu furnizorii de medicamente şi farmacii, deci...

O. ANDRONIC: La bilanţul personal al anului 2003, bănuiesc că adăugaţi şi una dintre prerogativele dumneavoastră constituţionale, reprezentarea internaţională.
Aţi stat faţă în faţă, aţi discutat cu George W. Bush, cu preşedintele chinez, cu cancelarul german, cu preşedintele francez şi cu cel rus.
Ceva mai la vârf nu se putea.
Care este semnificaţia acestor contacte şi importanţa lor pentru naţiunea română?

I. ILIESCU: Eu cred că este un lucru care, într-adevăr, vorbeşte despre statutul nou al României. S-au adăugat câteva elemente, în ultimii ani de zile, şi dacă comparăm această situaţie cu cea din anii 90.
Chiar şi după 96, pentru că prima alternanţă la putere a fost un semnal că democraţia în România a căpătat o anumită statornicire, că am intrat într-un un ciclu normal, obişnuit, al alternanţei la putere, a forţelor politice.
Eu speram chiar, în perioada aceea, când forţele de dreapta au venit la putere, să se bucure de percepţie, de simpatie politică şi morală din partea altor forţe din afară, dar nu a beneficiat foarte mult România, pentru că investiţiile în România nu au crescut, ba din contră, am avut o situaţie grea şi din cauza dereglărilor din conducerea vieţii economice în ţară.

H. GRUŞCÃ: Se vorbea de miliarde atunci...

I. ILIESCU: De 60 de miliarde. Deci nerealist.
Dar mă rog, nu mai discutăm aceste chestiuni.
Probabil că şi această dublă alternanţă la putere a lămurit lumea că am intrat într-o stare de normalitate, confruntarea politică este, în România, aşa cum se întâmplă în ţările democratice, cu o democraţie avansată.
Percepţia despre România a intra într-un cadru de normalitate.
Şi pentru că aţi menţionat câteva ţări, am simţit asta şi în America, din partea instituţiilor americane, din partea românilor noştri.
Pentru că şi acesta este un reper foarte important.
Care era climatul în comunităţile de români în ...

H. GRUŞCÃ: ... în perioada 90-96...

I. ILIESCU: ... şi după aceea, oamenii se simt mai bine.
Ei mi-au spus, la Cleveland, că se simt mai bine acum, că sunt români.
În Franţa, la fel, unde a existat şi o anumită reţinere şi o anumită campanie şi din partea românilor, pentru că şi comunitatea noastră de români era cam împărţită, separată, cum sunt românii...

O. ANDRONIC: Acum a fost bătaie pe invitaţiile la recepţie...

I. ILIESCU: Dar în general, climatul este cu totul destins.
Este vorba despre un nou statut al României, la care se adaugă şi intrarea noastră în NATO, vizita preşedintelui Bush în România, care a dat un semnal asupra percepţiei României.
Negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană, în ciuda întârzierilor pe care le-am avut, nu vreau să le comentez acum, au arătat o deschidere foarte mare şi un parteneriat foarte activ cu aparatul Comisiei Europene de la Bruxelles şi la toate summit-urile, toate preşedinţiile care s-au succedat şi care au creat un climat de parteneriat firesc şi normal, şi cred că asta vorbeşte despre imaginea României.
Totul este să ştim să o apreciem cu toţii şi să ştim să o valorificăm.

H. GRUŞCÃ: Făceaţi ieri, în dialogul cu domnul Paul Grigoriu, la Actualităţi, comentarii destul de amare pe tema relaţiilor cu Republica Moldova.

I. ILIESCU: Sigur că pentru noi, Republica Moldova reprezintă un vecin cu totul deosebit şi noi am fost primii care am salutat proclamarea independenţei, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice. Şi am făcut toate eforturile, noi înşine fiind confruntaţi cu multe nevoi, să stabilim o relaţie cât mai activă, cât mai deschisă, să acordăm şi sprijin unde era cazul, şi mai ales am sprijint Republica Moldova pentru integrare în structurile europene, în Pactul de Stabilitate, în cadrul de cooperare sud-est europeană.
Anul viitor vom avea al 11-lea summit al statelor din Europa Centrală, care a fost anul acesta la Salzburg, în Austria, care a fost şi iniţiatoarea primei întâlniri.
Noi am fost sprijinitori activi ai integrării Republicii Moldova în toate structurile europene.
De aceea ne-a durut campania anti-românească care s-a declanşat în Republica Moldova.
I-am spus personal domnului Voronin, când ne-am întâlnit la Stânca Costeşti, dar văd că nu au urmat consecinţe pozitive. Vorbim despre nevoia de a face abstracţie de deosebirile ideologice. E un partid comunist, dar văd că nu este numai comunist ci şi cu mentalităţi staliniste pe care le reflectă ultimele poziţii de denigrare a propriului statut şi a propriei identităţi. Acest lucru nu slujeşte nici Republicii Moldova, nici cetăţenilor ei, şi nici atât atitudinea aceasta sfidătoare la adresa românilor.
Au descoperit o minoritate românească de câteva zeci de mii?
Îmi pare rău, dar 65 la sută din populaţia Moldovei este românească, care vorbeşte moldoveneşte limba românească.
Ei îl reclamă pe Eminescu. Eminescu a vorbit despre limba română, este cel care a afirmat limba română, a îmbogăţit-o.
De ce trebuie să le fie jenă de această identitate?
Austriecii au statul lor, nici nu se gândesc să renunţe la identitatea naţională, dar vorbesc limba germană.

O. ANDRONIC: Nici americanii nu...

I. ILIESCU: Aşa cum elveţienii... americanii vorbesc engleză, au fost colonie englezească, deşi acum limba capătă nişte nuanţe diferite.
Deci este o manieră total primitivă şi, din punct de vedere politic, nu este benefică nici pentru starea de spirit din Republica Moldova.
În loc să fim vecini care să ne sprijinim reciproc şi pentru a ne pregăti viitorul european, această politică mi se pare complet dăunătoare şi pentru Republica Moldova.

H. GRUŞCÃ: Cu câteva zile în urmă, conducerea proaspăt înfiinţatului Consiliu Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi-a declarat intenţia de a solicita o întâlnire în care să-şi limpezească intenţiile. Ce ştiţi despre asta?

I. ILIESCU: Am auzit despre asta, dar nu am citit acest material, dar mie mi se pare un lucru inacceptabil şi m-am bucurat când şi UDMR-ul a avut o luare de poziţie realistă.
În orice caz, organismele europene nu acceptă această...

H. GRUŞCÃ: ... să formulăm pentru telespectatori că este vorba despre intenţia declarată de autonomie a Ţinutului Secuiesc.

I. ILIESCU: Este un concept de autonomie etnică, etnico-teritorială.
Aşa ceva nu este deloc în concordanţă cu spiritul european. Iar principiile autonomiei teritoriale sunt principii care guvernează toată strategia noastră de dezvoltare a ţării, de dezvoltare a autonomiei locale.
Vedeţi că discutăm despre îmbunătăţirea în timp a structurărilor acestora în plat teritorial, dar aceasta nu înseamna autonomie pe principii etnice în România.
Cu toţii sunt cetăţeni ai României, noi nu avem asemenea enclave etnice.
Aceasta împinge spre o idee năstruşnică, a purificării etnice.

O. ANDRONIC: Domnule preşedinte, Partidul Social Democrat, prin vocea autorizată a dlui Hrebengiuc a făcut o propunere referitoare la viitorul dvs. politic.
Nu eraţi în ţară.
Aţi dat însă un răspuns care a lăsat - folosesc expresia dvs. - în continuare, lumea în ceaţă.
A fost vorba de respingerea acestor oferte sau de respingerea ideii?

I. ILIESCU: Eu cred că este şi nepotrivit să discutăm acum despre aşa ceva.
Sunt preşedinte al României, preşedinte al tuturor românilor, am un anumit statut pe care trebuie să îl respect, am de îndeplinit un mandat şi mai am un an de zile în acest mandat, trebuie să-mi concentrez şi gândirea şi eforturile chiar şi în acest an care vine, foarte complicat.
Un an electoral.
De aceea, cred că este cu totul nepotrivit să lansez ce o să fac după alegeri. Nu e deloc potrivit.

O. ANDRONIC: Când credeţi că va fi momentul potrivit?

I. ILIESCU: Când vom fi în apropiere de final.
Trebuie să mă gândesc şi eu. Nu trebuie să facem din asta o problemă.
Înainte de toate partidele politice trebuie să-şi lămurească ce şi cum.
Nu trebuie să apeleze nimeni la mine din acest punct de vedere - cum îşi organizează campaniile electorale.
Iar opţiunile mele politice sunt, oarecum, înţelese de toată lumea şi nu-i nevoie să mă expun public acum.

H. GRUŞCÃ: Tocmai pentru că sunt cunoscute opţiunile dvs. politice există această teamă a Opoziţiei că nu vă veţi păstra acea echidistanţă până la final de mandat.

I. ILIESCU: Îi transmit şi opoziţiei să fie liniştită şi să-şi vadă de treburile sale. Ştiu să-mi respect şi statutul şi opţiunea.

H. GRUŞCÃ: Domnule preşedinte, mi-aduc aminte că anul trecut, la ultima ediţie a emisiunii "Starea Naţiunii" - se întâmpla pe 19 decembrie - dl Alin Teodorescu a avut o idee pe care eu am numit-o năstruşnică. Să puneţi câte o întrebare moderatorilor. Nu am acordul dlui Teodorescu dar îmi permit să-i mai folosesc odată ideea. Aveţi o întrebare pentru dl Andronic, sau i le-aţi pus pe toate?

I. ILIESCU: Nu m-am gândit. Sunt luat prin surprindere.
Pentru că ne aflăm la fine de an şi pentru că intrăm într-un an politic foarte animat, cum vedeţi poziţia presei române, în momentul de faţă, în această pregătire pentru anul care vine?

O. ANDRONIC: Da. Cred că este o întrebare, aş putea spune, uşor sub centură.
Presa românească, nu traversează o perioadă strălucită.
Bănuiesc că vă e cunoscut faptul că marea majoritate a posturilor de televiziune, a ziarelor nu sunt afaceri de mare succes.
Presa se confruntă, ca şi o bună parte din populaţie, cu multe lipsuri, şi cred că viitoarele campanii electorale - cele două care vor fi - vor fi privite cu mult mai mult interes şi atenţie în componenta lor materială.
Cred că toată lumea îşi face socoteli acum cam ce bani se vor putea scoate din campaniile electorale care vor avea loc.
Bineînţeles că aceasta atenuează oarecum interesul politic faţă de aceste evenimente.
Este o părere personală.

I. ILIESCU: Această temă aş dori să o abordez la întâlnirea pe care îmi propun să o am în ianuarie cu Clubul Presei Române şi cred că trebuie să fie o preocupare comună.
Vine un an complicat în plan extern şi intern.
Trebuie să avem un examen comun - ca societate.

H. GRUŞCÃ: Iertaţi-mă, dle preşedinte. În ceea ce mă priveşte, aveţi vreo curiozitate?

I. ILIESCU: Cam tot pe acolo era.

H. GRUŞCÃ: A, dacă a răspuns dl Andronic atunci stau liniştit.

O. ANDRONIC: Nu-mi asum un răspuns colectiv.

I. ILIESCU: Adică vreau să ne gândim cu toţii cum să facem ca să evităm o încrâncenare exagerată.
Altminteri, confruntarea politică, electorală este firească; va aduce teme cât mai diversificate, dar s-o facem cu anumită decenţă şi cu o anumită eleganţă.
Să pornim de la interesul nostru naţionl. Care este - în ultimă instanţă - obiectivul integrării ţării. Dacă perturbăm acest proces care presupune încordare, solidaritate, printr-o acţiune comună, printr-o bătălie surdă şi oarbă, pierdem cu toţii.

H. GRUŞCÃ: Nu mai avem mult şi vine Crăciunul. Aveţi vreun mesaj către români?

I. ILIESCU: Da. Aş dori, deşi ştiu că mulţi oameni au necazuri.
Nu au pe masă ceea ce şi-ar dori de Crăciun.
Nu au căldură.
Am văzut şi câteva scrisori în care mă invitau să văd localităţi unde stau prost cu căldura.
În ciuda acestor necazuri vreau să le urez tuturor sărbători cu ceva mai multă seninătate şi cu mai multă speranţă spre mai bine în anul care vine şi La Mulţi Ani!

H. GRUŞCÃ: Domnule preşedinte, după ultima noastră ediţie, cea din octombrie un prieten mi-a reproşat oarecum amuzat că v-am trimis la sfârşitul emisiunii cam abrupt acasă, la televizor, să vedeţi Telecinemateca.
Ei bine, m-am interesat şi am cam aceeaşi sugestie şi pentru programul dvs. din această seară: în câteva minute începe producţia americană, din 1958, intitulată "Gigi" - nu mai puţin de 9 Oscar-uri şi vreo 3 Globuri de Aur.
Îl veţi revedea sper, cu plăcere, alături de dna Iliescu.
Eu sper să aveţi sărbători fericite şi să vă ţină energia de care, spre mirarea unora, nu duceţi lipsă. Înainte de emisiune vorbean cu una din gărzile dvs. de corp şi îmi spunea cât de greu este să ţină pasul cu dvs. Şi vă mai doresc, sincer, cât mai puţine probleme politice.
Lucru de care însă mă îndoiesc pentru anul viitor.
Dle Andronic, vă mulţumesc şi dvs. că mi-aţi fost alături în acest an la "Starea Naţiunii" şi în această seară şi vă doresc Sărbători fericite.

O. ANDRONIC: Mulţumesc pentru o­noarea de a fi fost prezent aici.



2007 ©  Ziarul personal
https://zp.ro/